Social 31 August 2007 01:10
Indiferenta autoritatilor de la Bucuresti si Chsinau, care au considerat ca statul cu mainile in san e mai cuminte, i-a tinut, ilegal si criminal, pe cei din grupul Ilascu in cusca de la Tiraspol. Pe de alta parte, din nefericire, Guvernul Romaniei este mai preocupat de minoritatile etnice ale altor state decat de romanii care sufera, in fiecare zi, in urma faptului ca vor sa invete in limba romana. Dintre acestia, cei mai batuti de istorie sunt romanii din Transnistria care, nu sunt nici basarabeni, nici rusi, nici ucrainieni si nici transnistreni. Ei sunt romanii nimanui, care nu asteapta nimic de la nimeni, decat sa fie lasati sa fie romani.

Din recentele ispravi ale regimului transnistrean remarcam faptul ca a blocat trecerea unui lot de manuale destinat elevilor liceului “Lucian Blaga”.

Motivul confiscarii manualelor nu a fost enuntat, insa reprezentantii transnistreni sustin ca acestea " trebuie studiate pentru a evita o posibila agitatie contra “republicii moldovenesti nistrene”.
“Haiducii transnistreni” s-au declarat angajati ai regimului separatist de la Tiraspol, au retinut automobilul de marca “Mercedes”, care transporta circa 900 manuale (fizica, chimie, biologie si altele) destinate liceului “Lucian Blaga” din Tiraspol. Dupa toate probalilitatile, nechinuiti de setea de cunoastere, mai ales cand scrie in limba romana, manualele vor fi distruse. Cat despre Liceul caruia ii erau destinate manualele, are o adevarata istorie, din nefericire nu prea linistita, chiar tragica. A fost inchis, profesorii au fost santajati cu desfacerea contractului de munca si evacuarea din locuintele de serviciu, amenintati cu moartea. Le mai ramanea doar sa viseze in limba romana. La inceput doar scoala generala, iar mai apoi cu clasele I-XII , Liceul “Lucian Blaga” din Tiraspol este, dupa cum ne declara in urma cu ceva vreme, directorul adjuct Raisa Padureanu, unica institutie, unica insula de romanism din Transnistria, din 1989 incoace. A inceput mai intai cu 30 de copii, in scola primara, ajungandu-se la un moment dat, la peste 800 de elevi, toti venind din dorinta de a invata in limba romana.

Dupa cum stiti, regimul de la Tiraspol a blocat trecerea unui lot de manuale destinat elevilor liceului “Lucian Blaga”. Motivul: reprezentantii transnistreni sustin ca acestea trebuie studiate pentru a evita o posibila agitatie contra “republicii moldovenesti nistrene”. Ce se intampla, de fapt, la Tiraspol?

Acela reprezinta un santaj. Liceul este unul cu predare in limba romana. Bine, manualele nu erau de literatura romana, dar erau scrise in romaneste. Acesta este un santaj la adresa autoritatilor romane si din Republica Moldova, dar se pare ca se doreste acest santaj. Dupa cum stiti, se duc tratative pentru federalizarea republicii Moldova. Se vehiculeaza o suma de 3 miliarde de dolari in industrie, in energie, se incearca preluarea vinificatiei. Cu o singura conditie: ca Moldova sa pastreze, timp de 25 de ani, pe teritoriul transnistrean trupele rusesti. Li s-a ridicat o minge la fileu.

Daca nu ma insel, inainte de 1989, in Transnistria nu exista nicio unitate de invatamant cu predare in limba romana?

Situatia din Transnistria dureaza de 16 ani si asta se intampla cu concursul Federatiei Ruse si a autoritatilor proruse de la Chisinau. Cat priveste istoria acestui liceu... A fost deschis in anul 1989 cu sprijinul Frontului Popular. In acele vremuri eram in relatii stranse cu Igor Smirnov care atunci era primar al Tiraspolului si care ne-a promis ca ne gaseste o cladire pentru deschiderea unei scoli cu predare in limba romana. S-au strans peste 450 de cereri din partea parintilor si, cand autoritatile au vazut ca situatia se schimba si ca fenomenul ia amploare, mai cu sema ca si copiii rusi doreau sa invete in aceasta scoala, s-au razgandit. Le-am zis ca daca nu vor sa ne dea respectiva cladire, o vom ocupa cu forta. Au cedat si ne-au repartizat o scoala sportiva din Tiraspol.

Cum spuneati, aceasta situatie tine de vreo 16 ani. De atunci si pana acum nu s-a facut nimic, pentru ca protestele internationale curg cu nemiluita asupra regimului de la Tiraspol?

Sunt vorbe goale. Nu intereseaza pe nimeni aceasta stare de fapt, pentru ca ea convine la toata lumea. Inclusiv la mafia, care nu tine cont de apartenenta etnica. Spre exemplu, sunt peste 56 de firme din Romania care fac afaceri cu mafia din Transnistria. Acolo e un al doilea Leningrad.

Se mai poate schimba ceva?

Nu este totul pierdut si situatia din Transnistria se poate schimba dar, din pacate, interventia Romaniei, a Uniunii Europene si a Moldovei este nula. O schimbare in bine se poate face pe cale diplomatica, tratative, sustinere internationala, inclusiv cu concursul serviciilor. Mai mult, nu mai spun.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.