Clasa muncitoare n-are Paradis

...Are 24 de ani. Este un baiat subtirel, inalt si usor adus de umeri. Lucreaza intr-o brutarie din Drumul Taberei. In aceasta vara, din pricina caldurii, a lesinat in cateva randuri. S-a trezit dupa o caldare buna de apa aruncata peste el de catre baietii din schimbul lui si a luat-o de la capat. Clatinandu-se ca tancii ce incep sa umble bradut prin casa. Cara navete, incarca masini, spala pe jos, pazeste cuptoarele, scoate painea, face tot ce i se cere. Lucreaza o saptamana dimineata, iar in cealalta este de noapte. Umbla chiaun, reusind cu greu ca din sapte in sapte zile sa se readapteze... „fuselor” orare. Castiga trei milioane de lei pe luna si pleaca in fiecare zi cu cate doua paini sub brat. E multumit. Lucreaza si nu rabda de foame.

Tot ce are pe el este de pomana. Doar maieul subtire - de atatea spalari - ca panza de borangic pe care-l purta cand trebaluia la gura cuptorului in acea zi caniculara il castigase la un cros. “Am alergat pentru el ca un apucat. Nu m-a interesat sa castig altceva - sucuri, dulciuri sau chestii din astea. Ni s-a spus ca cine ajunge, printre primii zece, in Piata Universitatii va primi un tricou. Asta se intampla acum cativa ani. Am alergat incaltat de strada, adica in pantofi, singurii de altfel pe care ii am, dar am luat maieul”, ne spune Andrei, cu inocenta varstei inca intacta. Pana la 24 de ani a facut cateva clase de profesionala, apoi armata. Cand s-a liberat a fost pe rand zugrav, plapumar, baiat de pravalie. De aproape un an lucreaza la o brutarie din Drumul Taberei. Nu se plange de nimic. Stie ca acasa il asteapta tata-sau, rupt de oase. La 50 de ani, duce marfa de acolo-acolo, facand pe comis-voiajorul. Treaba grea, de tinerel, dar asta este. Tata-sau este mereu racit, ca vremea nu se lasa dusa dupa el, s-a captusit cu o rinita cronica Il dor mai tot timpul spatele, genunchii si salele. De la carat. Pe vremurile celelalte a fost strungar si inca unul bun.

In ultimii ani ajunsese sa lucreze la CTC, controla piesele facute de altii. Fiu de forjor, a crezut dintotdeauna in destinul nobil al clasei muncitoare. Nu isi imagina ca va merge chiar in Paradis, dar spera intr-o demnitate a profesiei si intr-o existenta decenta. Recunoaste ca i-a fost greu sa vada cum toate aceste valori se prabusesc - si el odata cu ele - si multi ani a trait o stare permanenta de frustrare insotita de o ranchiuna, care i-au distrus nervii si stomacul. Vremurile l-au indoit, dar pana sa iasa din dezmeticia lui, a iesit din mai toate cartile. Intreprinderea la care lucra s-a privatizat, iar pentru el, coltosul, nu s-a mai gasit de munca. Ca si fiu-sau a incercat de toate. A fost un timp in care, pentru a nu ajunge sa ceara, a vandut pana si ziare in intersectii, cot la cot cu pusti care i-ar fi putut fi copii. A fost bodyguard, paznic de noapte la un depozit de cherestea, a spalat pahare la barul “Prietenia” , o spelunca asezata intr-un colt de parc, a fost sofer pe o basculanta hodorogita si a lucrat ca zilier la o ferma din Baragan. Atunci i-a venit gandul sa vanda casa din Militari si sa plece la tara. Sa-si cumpere o casa si sa se apuce sa lucreze pamantul.

„Noroc, cu fiu-meu, Andrei, ca s-a pus de-a curmezisul si n-a vrut in ruptul capului sa paraseasca orasul. Oi fi eu mare ca un urs, dar nu stiu sa inmoi pamantul ca sa-mi dea de mancare”. Mai mult n-a putut face - destin de om sarac in timpuri de tranzitie - dar de foame n-a rabdat niciodata. Acum cara cu umarul, cu spinarea, marfa de tot felul - de la marochinarie la lenjerie de pat si cosmeticale - batand drumurile si pe arsita si pe vifornita. „Daca iesim si din seceta si arsita asta, zice fiu-sau Andrei, se cheama ca avem noroc. Dar totul merge cat de cat, pana ajungem la intretinere. Oricat am munci, si eu si tata, nu putem ajunge cu plata la zi. In rest, ne descurcam. Painea asta, de-o duc acasa zi de zi, e mana cereasca. Mai incropim ceva pe langa ea si ne culcam satui”. „Iesim tata, iesim”, il opreste batranul, apucandu-l cu stangacie de dupa umeri. Am trecut noi prin vremuri mai grele. Bine ca ne avem unul pe altul si amandoi de munca”. Mama-sa i-a lasat in urma cu jumatate de an. Atinsa de boala, femeia s-a refugiat la parintii ei, pentru a nu fi povara in casa. Acolo are cine sa o ajute, sa-i asigure medicamentele si drumurile la doctor. Cei doi s-au impacat cu decizia femeii si incearca sa supravietuiasca. Si chiar daca destinul nu-i tine in brate, merg mai departe.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe