A treia oara la Portile Orientului

Volumul a iesit pentru prima data de sub tipar acum cincisprezece ani, la Editura Fundatiilor Culturale Romane, asta dupa ce proza a aparut in regim de foileton in revista „Viata studenteasca“, intre 1981 si 1988, cind cenzura s-a inasprit. Ioan Grosan povesteste ca, refacind corectura pentru editia care va aparea in curind la Polirom, in colectia „Fiction Ltd“, a fost uimit de cite „sopirle“ a putut sa insereze in aceasta proza, condamnata la vremea ei sa treaca prin miinile a trei comisii de cenzura. Explicatia autorului este ca aceia insarcinati cu eliminarea elementelor „dusmanoase“ se amuzau si ei, lasindu-le sa treaca deoarece erau plasate intr-un timp istorico-sadovenian. In 1992, Uniunea Scriitorilor a onorat romanul cu Premiul pentru proza, a doua distinctie pe care Grosan o ridica, dupa ce in 1985 primise, tot din partea Uniunii, Premiul pentru debut, cu „Caravana Cinematografica“ (1985).

„O suta de ani de zile la Portile Orientului“ se construieste din tablouri scurte si alerte, desprinse din secolul XVII, dar aduse din condeiul optzecist al unui prozator cu gust pentru saga textualista si luari in raspar. Pasajele din care se incheaga lumea pe care Grosan o pune in pagina sint decupate din tot ce au mai suculent Levantul si lumea de la portile lui: calugari cu ochi lunecosi si inima zglobie, domni moldoveni care inghit galusca mazilirii si practica un lobby puternic la Stambul, circiumi armenesti si curti de han in care trecatorii isi toarna povesti si mai ales vin, sub priviri de codane cu lipici. O fauna descinsa parca din povestile lui Rabelais e scoasa la rampa in straie croite dupa moda de secol XX: ochiul prozatorului nu cauta sa reconstruiasca o epoca, ci se serveste de potentialul ei pentru a face o demonstratie de ironie si o lectie de proza. Pasaje din cartile canonice ale literaturii romane sint rascroite si catapultate intr-un decor de bilci, care aduce bine cu absurdul lui Harms si cu grotescul lui Cervantes: „O femeie maninca un mar, dincolo serpuieste Ozana cea frumos curgatoare, din care nu se vede calul si calaretul, iar alaturi te afunzi intr-o mare de griu si porumb in care ursul se plimba in voie“. Acrobatiile narative, jocul de-a autorul omniscient si personajele naravase, gustul pentru ironii cind seci, cind spumoase, trucuri narative de tot felul, toate sint ingredientele din care se compune un spectacol in proza, care apasa serios pedala experimentului.

---

Despre autor: