Vizitati Bucurestiul subteran!

O „armata” de lucratori sapa de zor in plina arsita. Locuitorii zonei, putinii pietoni, turistii straini se opresc cateva minute bune pe podurile de lemn care asigura accesul spre Calea Victoriei, fotografiaza, comenteaza...

Arheologi, istorici, arhitecti, studenti completeaza tabloul - usor de trecut cu vederea de catre trecatorii obisnuiti -, cel al scoaterii la lumina a vestigiilor Centrului Istoric, care numara aproape 1OO de cladiri declarate monumente de patrimoniu. Hanuri, pivnite, strazi vechi - podite cu lemn, descoperite la o adancime de cativa metri, morminte, vase, monede, obiecte de podoaba -, toate sunt „aur” pentru specialisti! Care, in pofida caldurii toride, au puterea sa zambeasca, sa se bucure. „Merita!”, imi spune dr. arheolog Gheorghe Manucu-Adamesteanu (foto), seful Sectiei Arheologie a Muzeului de Istorie Bucuresti si coordonatorul santierului arheologic „Centrul Istoric”. E foarte incantat si... ars de soare. Proiectul de reabilitare a infrastructurii de baza din zona-pilot a Centrului Istoric, delimitata de Calea Victoriei, Bd. I.C. Bratianu, Splaiul Independentei si bd. Regina Elisabeta, le-a oferit un prilej unic.

„Ulita Mare” isi dezvaluie secretele

„Totul a inceput prin proiectul de investitie al Primariei Capitalei - care consta in schimbarea infrastructurii si amenajarea strazilor. Fiind in Centrul Istoric, conform cu legislatia existenta, a trebuit facuta cercetarea zonala in care se efectueaza sapaturi”, ne declara zilele trecute Gheorghe Manucu. „Deoarece este o zona foarte mare si foarte importanta, Muzeul Municipiului Bucuresti, care detine documentatia necesara pentru oras, a apelat la institutiile de specialitate: Institutul de Arheologie 'Vasile Parvan>> din Bucuresti, Institutul National al Monumentelor Istorice si Muzeul National de Istorie a Romaniei. La acestea se adauga colaborarea cu Facultatea de Arhitectura, dar si cu Facultatea de Istorie, care si-a trimis studentii in practica si care au continuat sa ramana sa lucreze si dupa aceea. Sunt circa 2O de arheologi care lucreaza, deseneaza, curata zidurile si se implica in conturarea vestigiilor descoperite.”

Hanul Greci, cea mai mare descoperire

Asist chiar la operatiile de curatare a extremitatii din strada Smardan, colt cu Lipscani, a Hanului Greci, constructie de secol XVII - cea mai importanta descoperire din Ulita Mare. „Din nefericire, despre acest han nu se stie aproape nimic. Documentele vorbesc de un lacas de cult - biserica lui Gheorma Banu, care a construit-o pe la jumatatea secolului XVI, biserica mentionata cu un secol mai tarziu, pe la 165O, cand a fost inchinata la Muntele Athos. Prezenta calugarilor, a preotilor si a negustorilor greci in zona i-a schimbat numele. Asa incat numele lui Gheorma Banul a fost uitat si a devenit Biserica Grecilor. In mod firesc, hanul, care a fost construit in jurul bisericii, s-a numit Hanul Greci. Din pacate, sunt mai multe studii care se refera la un han de secol XVII sau un han de secol XVIII, dar nu se bazeaza pe documente. Stim doar ca acest han exista, iar singurele documente sunt din secolul XIX si vorbesc despre refacerea hanului. Insa, datorita pericolului de prabusire a zidurilor, hanul Greci a fost demolat, si pe locul lui, pe la 188O, a fost construita actuala cladire care adaposteste acum BCR. Se spune ca aceasta cladire are un pasaj cu o cupola ce corespund locului unde se afla masa altarului de la Biserica Greci. Dar din nou nu avem nici o certitudine, in schimb, cercetarile arheologice, efectuate, deocamdata, pe strada Lipscani, au dovedit ca acest han a avut doua etape de functionare: la inceput a fost mult mai lat. Acest lucru se vede: la un moment dat, zidurile ies cu cativa metri in afara cladirii BCR, ajungand pe trotuarul strazii Lipscani”, continua Gheorghe Manucu. „Se vede ca sunt ziduri construite in doua etape”, primul a fost mai lat, apoi s-a refacut, mai ingust, dar pe o lungime mult mai mare”, adauga Manucu.

Potrivit arheologului, s-au gasit numeroase pivnite din ambele faze de functionare - secolele XVIII-XIX - si foarte mult material arheologic. „Numai dintr-o singura pivnita au iesit la iveala circa 1OO de vase din ceramica, sticla, faianta, portelan. Pe la 1847, a fost un mare incendiu care a afectat Centrul Istoric, si negustorul care avea marfa depozitata aici nu a mai recuperat-o. Asa se explica faptul ca s-a pastrat acest depozit de marfa. De altfel, avem mai multe documente care vorbesc de cutremure si incendii, fapt constatat si de noi: am gasit un strat de arsura cu vase deformate de foc, pastrate intregi, confirmand grozavia acelui incendiu, despre care stim ca a distrus aproape 1.4OO de case si foarte multe biserici. Am mai descoperit aproape 4O de morminte de femei, copii, barbati la Biserica Greci - urmeaza ca scheletele sa fie analizate. In acest sens, colaboram cu antropologi de la Muzeul National de Istorie”.
Pentru noi poate parea surprinzatoare astazi existenta unor morminte in aceasta zona. Dar, ne explica Gheorghe Manucu, „biserica se afla in interiorul hanului (de obicei in jurul unei biserici se faceau cladirile hanului, care aveau si rol de aparare). Din documente se stie ca biserica a fost construita de un boier si, initial, a fost folosita de familia acestuia, dupa aceea s-a transformat in biserica de mahala, de cartier - asa cum s-a practicat pana in timpul lui Cuza: langa fiecare biserica era cimitirul mahalalei respective. Hanul Greci este cel mai important din punctul nostru de vedere, deoarece avem foarte putine informatii documentare despre el si atunci ne ofera datele necesare pentru cunoasterea lui. Cel mai mare han din Bucuresti este cel de vizavi, Hanul Serban Voda, sub actuala Banca Nationala, construit intre 1683-1685 de catre domnitorul Serban Cantacuzino. Acesta urmeaza sa fie cercetat in momentul in care vor fi inlocuite instalatiile din zona. O parte din ziduri le-am surprins. Din fericire pentru arheologi, actualele cladiri nu se suprapun perfect peste vechile constructii”.

Ce importanta prezinta pentru lumea arheologiei aceste descoperiri, se intelege de la sine. Ii las coordonatorului lucrarilor placerea de a vorbi despre acestea. „Strada Lipscani sau Ulita Mare are un specific foarte interesant: fiind in centrul comercial, era singura ulita din oras unde nu se locuia - aici erau numai pravalii. Vedem, cu acest prilej, si latimea Lipscanilor: circa 8 metri, desi noi ne-am fi asteptat sa fie mai mare. Avem fundatiile hanului si, cum spunea si prof. Panait I. Panait, care ne ajuta cu informatii si care sapa de 5O de ani in Centrul Istoric, putem - avand in dreapta Hanul Serban Voda, in stanga Hanul Greci - sa vedem cat e de lata Ulita Mare. In fata mai avem doua hanuri - in dreapta Hanul Filipescu, iar in stanga, Hanul Zlatari, care fac deschiderea spre Podul Mogosoaia (Calea Victoriei). Am constatat ca pivnitele Hanului Greci erau solide, si asta pentru ca incendiile si cutremurele fiind foarte frecvente, iar la suprafata casele fiind de lemn, acoperite cu olane, negustorii erau obligati, pentru a-si proteja marfa, sa depoziteze in aceste pivnite”.

Arhitectii sunt mult mai incantati

Referitor la Hanul Greci, arheologii aveau informatia existentei acestuia, mai putin coordonatele, localizarea. „De altfel, descoperirile din Lipscani nu sunt importante numai pentru arheologie, ci si pentru istoria orasului; cunoastem astfel trama stradala, sistemul de urbanism, avem sistemul de constructie al unor pivnite de secol XVI, apoi niste nise foarte bine pastrate, pivnite care ar putea fi acoperite cu sticla pentru a putea fi vazute. In discutiile pe care le-am avut cu ministrul culturii si cu primarul general al Capitalei s-a pus problema conservarii si punerii in circuit a unor zone foarte bine pastrate, cum este aceasta pivnita de secol XVI si a unei portiuni din Hanul Zlatari din capatul Lipscanilor. E firesc! Suntem in Centrul Istoric, vin foarte multi turisti straini si nu avem ce sa le aratam. Iata ca acum, in aceasta zona pietonala, vor vedea un esantion dintr- o pivnita din perioada respectiva. De asemenea, zidurile vor fi marcate pe pavaj, pentru a se arata lungimea si latimea hanului.

Arhitectii sunt insa mult mai incantati decat arheologii, pentru ca, in cele mai vechi planuri ale Bucurestiului de pe la 179O, strada Smardan apare ca un arc de cerc. In momentul sapaturilor, am observat ca aceasta era una sinuoasa, desi era una din strazile importante ale orasului - facea legatura intre Curtea Domneasca si Hanul Serban Voda; s-a constatat ca o strada medievala respecta constructiile existente din zona si respecta un alt traseu. Apoi, in Lipscani, la nr. 57, am descoperit, la o adancime de 3,3O metri, prima strada de lemn a Ulitei Mari, datand din secolul XVI. Toate acestea sunt foarte importante pentru arheologi, istorici, arhitecti. In fond, este istoria orasului. Eu chiar am fost surprins, in mod neplacut, de interesul scazut al mass-media fata de aceste vestigii. De obicei, jurnalistii, reporterii au pus accentul pe partea economica sau comerciala - e de inteles -, comertul are de suferit datorita accesului dificil al pietonilor in zona!“, comenteaza Adamesteanu.
Merita amintita intentia Primariei Capitalei care, in colaborare cu Facultatea de Arhitectura, va reda aspectul medieval al orasului - caldaramul, pavajul, mobilierul de piatra, sistemul de iluminare (cu felinare).
O istorie ascunsa vreme de cinci secole!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe