Poetii aerului

A devenit o platitudine infioratoare sa spui ca fiecare om si-a dorit macar o data sa zboare sau ca a visat cum ar face-o. La fel ca nasterea in apa, zborul este pre-existent, creste undeva in straturile adanci ale fiecaruia dintre noi, iar prima data cand pasim intr-un avion, elicopter, deltaplan sau macar intaia data cand alergam pe o rapa cu o parapanta agatata de spinare inima stie ca acolo, unde pamantul ferm nu mai spune nimic talpilor, e locul de unde nu ai mai vrea sa te intorci niciodata. Si, spre invidia generala, cativa norocosi si-au facut din zbor o meserie.

Asa cum "Easy Rider" a salvat Harley Davidson-ul de la faliment, "Top Gun" a adus val dupa val de candidati la poarta scolilor care conduceau catre aeroporturile militare si portavioanele dotate cu avioane supersonice.

Poem la viteza mare

Exista insa oameni pentru care a zbura mai repede decat sunetul propriului motor nu este suficient. "Oamenii isi inchipuie deseori ca, imediat ce se urca intr-un avion, vor simti si vor intelege poezia zborului. E cat se poate de neadevarat. Zborul e un lucru strict, e o chestiune foarte, foarte exacta, pentru ca, daca nu este astfel, mori. Asta e tot. Poezia zborului vine mult mai tarziu. Daca vine vreodata. Fiindca nu vine pentru toti. Insa exista si o forma poetica a zborului: acrobatia. Acrobatia aeriana are o istorie egala cu a zborului. Sa nu uitam ca Aurel Vlaicu iesea in 1910 pe locul al treilea la un concurs de acrobatie din Austria, la doar trei ani dupa ce primele aparate se ridicasera in aer. De ceva mai mult de un veac, de cand zboara, omul se ocupa si de acrobatie aeriana�, explica Dumitru Berbunschi, un comandor care a scris o buna parte din istoria zborului supersonic romanesc. Hotarat din copilarie sa zboare, a absolvit Scoala Militara de Aviatie de la Boboc si a ajuns in unitatea de la Borcea, epicentrul aviatiei reactive din Romania, unde a zburat timp de 22 de ani cu MiG-uri, in special cu MiG 21. Pilot clasa I si instructor pentru zbor de zi si de noapte in orice conditii meteo, Berbunschi a acumulat cam tot ce se poate acumula intr-o viata de pilot, insa nimic nu pare sa-l starneasca mai mult decat o intrebare despre nebunia acrobatiilor aeriene.

In a doua sa carte, "Radacini de zbor", Dumitru Berbunschi incearca sa descrie pentru oamenii fara aripi un lucru pentru care nu s-au inventat inca suficiente cuvinte: ce se intampla in carlinga in clipa in care avionului i s-a cerut tot ce i se putea cere:

"...Limita de viteza. Zbor frant in care avionul este dus peste legea fireasca a zborului. Zborul nu mai ramane zbor, ci devine o cadere in gol, uneori dura, alteori moale, oricum necontrolata, in care incepe prabusirea in haul de dedesubt - avion si pilot, totul. Acea situatie nedorita in oricare alt zbor, executata doar in scop demonstrativ, care duce cuplul pilot-avion dincolo de o anumita limita, peste care, odata trecut, devine lipsit de echilibrul acela care inseamna zbor. Totul decurge dupa niste legi necunoscute, banuite uneori, deduse vag din putinele zboruri de incercare, descrise sumar in carti cu coperti groase si foi ingalbenite de vreme, ori - cel mai trist - zidite cu moartea unui camarad, cel mai adesea ramasa fara raspuns."

Acesta este exercitiul la care mii de privitori se infioara cu fiecare demonstratie aviativa: scoaterea aparatului din prabusire necontrolata. Un fragment dintre zecile de exercitii pe care oamenii le vad si de care se indragostesc, fara sa suspecteze o clipa presiunea enorma care ameninta sa arunce pilotul in inconstienta, fara sa iroseasca o frantura de gand pentru sutele de ore de zbor care au condus la acel aliniament perfect al celor mai rapide avioane din lume.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe