"Muzeele si patrimoniul universal" este tema aleasa de catre Consiliul International al Muzeelor (ICOM), pentru anul acesta, a Zilei Internationale a Muzeelor.

Sarbatorit anual pe 18 mai (manifestarile extinzandu-se, de obicei, pe parcursul intregii saptamani care include aceasta data) in muzeele din lumea intreaga, evenimentul a ajuns la cea de a patra editie. Cei 23.000 membri individuali si institutionali ai ICOM, rezidenti in 145 de tari, sunt incurajati sa participe activ la manifestari variate (muzica, dans, teatru, deschiderea depozitelor, accesul liber la muzee, uneori, chiar si in cursul noptii). "Ziua Internationala a Muzeelor are drept obiectiv principal promovarea accesului la colectiile muzeelor, cu scopul de arata pana unde diversitatea culturala si patrimoniul universal sunt indisociabile", afirma oficialii ICOM.

Si in Romania multe dintre institutiile muzeale au aderat la aceasta manifestare internationala. Drept urmare Ziua Internationala a Muzeelor - sau Noaptea muzeelor, cum i se mai spune - este marcata cum se cuvine; uneori chiar timp de sapte zile.

Mobilier provincial francez

Sectia de Arte Decorative a Muzeului National de Arta al Romaniei (MNAR) deschide azi (orele 13.00) expozitia "Mobilier provincial francez din Proventa, Normandia si Bretania", al carei curator este Elena Dobre, specialist in arte decorative. Sunt prezentate 13 piese de mobilier regional francez, databile in secolele XVIII-XIX, care fac parte dintr-o categorie aparte ce nu a mai constituit pana acum subiectul vreunei expozitii. Maine, MNAR va ramane deschis pana la miezul noptii (accesul in sali fiind liber si permis pana la orele 23.30). Incepand cu orele 21.00, in curtea muzeului, se va desfasura un spectacol-instalatie de dans contemporan insotit de proiectii video pe cladire - "Corpuri in oglinda" -, realizat in colaborare cu Asociatia ArtLink si Centrul National al Dansului. Si Muzeul Colectiilor de Arta isi asteapta vizitatorii tot pana la miezul noptii, ca de altfel si celelalte doua muzee-satelit ale MNAR: Muzeul Zambaccian si Muzeul Pallady.

Istoria se dezvaluie

Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR) isi pofteste maine vizitatorii (incepand cu orele 18.00, pana spre miezul noptii), in fascinanta lume a istoriei si a povestilor trecute, dar mai ales in cea a realitatii inconjuratoare! Printre ghidaje inedite, in costume de epoca, vizitatorii vor putea descoperi si fiorul muzicii, sensibilitatea si delicatetea dansului, dar si emotia teatrului. Amfitrioni: Flavius Roaita (Liceul "Ion Barbu") si Georgian Stancu (Liceul "Stefan Odobleja").

Cotrocenii si Pivnitele Cantacuzine

Muzeul National Cotroceni va fi deschis maine, de la orele 09.30 pana la orele 24.00, iar accesul se va face in grupuri organizate sau individual pentru cei care solicita. In intervalul 18.00-24.00, accesul este gratuit si se face in baza unei programari prealabile (317.31.07 sau vizitare@aim.com). Vor putea fi vizitate expozitiile: Maria Pillat Brates (pictura si acuarele), Marin Gherasim ("Reconstruirea absidei", pictura) si Mihaela Munteanu Ramnic ("Mesajele culorii Perpetuum", pictura si obiecte din plexiglas). Aceasta din urma - prima personala a Mihaelei Munteanu Ramnic (Germania) in Romania - va fi vernisata azi (orele 18.00) in Pivnitele Cantacuzine si va ramane deschisa pana pe 18 iulie.

Atmosfera medievala la Cluj

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT) organizeaza dupa referendum "Noaptea muzeelor", care include manifestari de reinviere a atmosferei medievale a Clujului. In curtea muzeului si in Lapidarium vor fi amplasate torte si candele aprinse, urmand sa fie difuzata muzica renascentista. Pe parcursul celor patru ore de program, vor fi prezenti si trei dintre solistii Operei Nationale Romane din Cluj - Viorel Saplacan, Gloria Crista si Oleg Ionese - care vor interpreta arii celebre din "Trubadurul" de Verdi. De asemenea, va fi utilizata, pentru prima data de la achizitionare, orga portativa adusa din Dumbraveni, realizata in 1754 de mesterul Johannes Baumgarten. Accesul in muzeu este gratuit intre orele 20.00-24.00.

Dulce-amar, venin-nectar

La ora la care in mod normal Muzeul Antipa isi inchide portile, in "Noaptea Muzeelor", acestea se deschid, incepand cu ora 18.00, vizitarea fiind gratuita si continua pana la orele 01.00. In acest an, tema la "Antipa" este "Dulce si amar-veninuri si nectar".

Traditie si gastronomie

La Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", in perioada 17-20, publicul isi poate reaminti pagini din istoria acestei institutii, poate sa redescopere valorile sale de patrimoniu, sa-i intalneasca pe mesterii populari la demonstratii, sa fredoneze vechi si noi cantece din folclorul romanesc si al etniilor conlocuitoare, sa deguste vinuri si produse din gastronomia traditionala.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.