Avem parte de un inceput de vara exceptional de fierbinte, ceea ce relanseaza dezbaterea privind problema incalzirii globale si seceta care afecteaza Romania.

Caldura exagerata pentru aceasta perioada a provocat victime in tara, fiind inregistrate sute de cazuri.

Temperaturi de pana la 34 de grade Celsius, cu 7-8 grade mai mult decat este normal pentru aceasta perioada a anului, au afectat capitala si partea de sud a tarii. Numai in Bucuresti s-au inregistrat peste 1000 de apeluri catre serviciul de ambulanta in ultimele zile, iar apelurile venite din partea persoanelor afectate de caldura sunt de cateva sute. Se face apel catre populatie ca, in aceste zile cu temperaturi ridicate, persoanele varstnice, copiii si bolnavii cu afectiuni cronice, in special cardiace si respiratorii, sa evite deplasarile in spatiu liber si frecventarea locurilor aglomerate. In tara au aparut primele efecte incendii, nevoia de investitii in sistemul de agricultura, secarea fantanilor, scaderea debitului Dunarii

Din cauza secetei, in Dolj au fost stopate impaduririle
Potrivit prefectului Nicolae Giugea, in aceasta zona, una dintre zonele nisipoase si supuse desertificarii din judetul Dolj, au fost impadurite 1.700 de hectare, insa, din cauza secetei, multi dintre puieti s-au uscat, iar din acest motiv impaduririle au fost stopate pana in momentul in care va ploua. Prefectul judetului Dolj a spus ca, pana in prezent, conform datelor primariilor din judet, 56.000 de hectare cultivate cu paioase sunt calamitate in proportie de 80-100%. Desi gradul de calamitate este foarte mare, irigatiile in Dolj se fac doar pe 4.800 de hectare, intrucat oamenii nu incheie contracte. Potrivit lui Nicolae Giugea, pana in acest moment nu exista probleme in ceea ce priveste scaderea nivelului apelor freatice, iar rezerva de apa se poate asigura din sursele subterane, insa, in ceea ce priveste diminuarea efectelor secetei in agricultura, in cea mai mare parte a judetului Dolj nu exista nicio solutie, pentru ca nu mai exista sisteme de irigatii.

In Dambovita, incendii de proportii

Pompierii damboviteni au stins, in ultimele 24 de ore, mai multe incendii de vegetatie uscata si liziera de padure care au cuprins peste sase de hectare de teren, in localitatile Valea Mare, I.L.Caragiale si Voinesti. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dambovita, difuzat ieri, aceste incendii au fost cauzate de aruncarea la intamplare a tigarilor nestinse si a focului deschis, nesupravegheat. Doua echipaje de pompieri din cadrul Garzii Racari au intervenit, in noaptea de marti spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu produs pe teritoriul unei societati comerciale din Tartasesti. Un foc deschis, nesupravegheat, care s-a extins din cauza vegetatiei uscate din zona, a distrus 50 de stalpi de iluminat din lemn, scosi din functiune.

Fantani secate in Mehedinti

Fantanile din localitatile mehedintene Garbovatul de Sus si Suharu, in care traiesc circa 300 familii, au secat din cauza diminuarii panzei freatice a bazinului hidrografic al raului Cosustea, situat in aproprierea acestora. Directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Mehedinti, Adrian Draghici, a declarat miercuri, ca aceasta situatie este efectul secetei prelungite inregistrate in zona, unde nu au mai fost semnalate precipitatii de circa trei luni de zile. Potrivit sursei citate, exista riscul ca si fantanile din localitatile amplasate in sudul judetului, unde exista deficit de apa in sol, si unde nu exista sisteme publice de alimentare cu apa potabila, sa sece, lucru care ar ingreuna conditiile de trai ale populatiei. Un fenomen similar s-a intamplat si in judetul Neamt, unde dintre cele aproximativ 41.000 de fantani, peste o mie au secat, iar la alte 11.000 nivelul apei este scazut. Cele mai afectate localitati sunt Sagna, Valeni, Bohiceni, Bara, Hangu, Girov si Dumbrava Rosie.

Si debitul Dunarii este in scadere

Debitul Dunarii inregistra la intrarea in tara, pe la Bazias, ieri la pranz, 4.100 metri cubi /secunda, cu 220 metri cubi mai putin decat fusese marti. Seful Statiei hidrologice �Dunarea� a Sistemului de Gospodarire a Apelor Mehedinti, Vasile Braglinovski, a declarat ca, in pofida diminuarii din cauza secetei a volumului de apa ajuns in lacurile de acumulare Portile de Fier I si II, in aval de kilometrul 862+800 cotele Dunarii se mentin la un nivel constant. Cotele Dunarii la Gruia, Cetate, Calafat, Bistret, Bechet si Corabia au crescut fata de ziua precedenta cu valori cuprinse intre 3 si 22 centimetri, fapt care permite totusi desfasurarea circulatiei navelor cu interdictii in ceea ce priveste incarcatura ce o transporta. Peste 43 la suta din cele 12.000 de hectare cultivate cu grau, secara si orz in judetul Hunedoara sunt afectate de seceta, terenurile fiind insamantate in toamna anului trecut.

Cresteri cu peste 40% la vanzarile de apa si racoritoare datorita temperaturilor ridicate

Retailerii estimeaza pentru perioada verii o crestere cu cel putin 40% a vanzarilor de apa plata, minerala si racoritoare, datorita previziunilor meteorologice care anunta temperaturi ridicate pentru lunile urmatoare, au declarat reprezentantii mai multor magazine. Astfel, hipermarketul Auchan a raportat incepand cu luna mai cresteri cu 23% la vanzarile de apa plata si minerala si cu peste 17% la sucuri si bere, comparativ cu luna aprilie a aestui an. �Ne asteptam ca vanzarile sa creasca cu minimum 40% in lunile urmataoare la aceste produse, datorita sezonului de vara care se anunta extrem de calduros anul acesta�, a declarat directorul de comunicare Auchan, Mariana Dragan. �Pentru anul acesta meteorologii deja au avertizat ca ne asteapta o vara deosebit de fierbinte, ceea ce inseamna ca cererea de astfel de produse va fi mult mai mare�, au declarat oficialii Real. La nivelul anului trecut cresterea a fost in medie cu minimum 50% in aceasta perioada.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.