Plecarea lui Galilei

Intre cautarea certitudinilor si dezamagirile perpetue din ultimii ani, cel mai important eseist si polemist al nostru de dupa Revolutie, figura cea mai credibila a vietii noastre spirituale, s-a hotarat sa plece... Nu oricum, ci fizic definitiv, satul si scarbit poate de mizeria umana, de mitocania tranzitiei, de rasturnarea tuturor valorilor in care credea. Socul despartirii de o intreaga lume si de o literatura cat un univers ma face sa scriu, cu drag si regret (chiar daca avea 80 de ani si se considera implinit. Artistul nu are varsta pamanteana!) despre unul dintre putinii nostri intelectuali puternici, intr-o lume din ce in ce mai saraca in veritabile modele. Spiritul vocatiei lui Octavian Paler a fost mereu unul donquijotesc - pentru mine, cel care l-am iubit cu cartile sale cu tot (fara a-l cunoaste vreodata, personal, din pacate!) el este chiar Galilei. In volumul din 1978, in "apararea" celui care a cedat in fata Inchizitiei, spunand: "e pur si muove", il regasim chiar pe Paler invins de spectrul comunismului. Alegandu-si haosul sau personal, scriitorul a fost pe rand demon si inger, devorat de un sistem caruia la inceputuri i s-a supus, pentru ca la un moment dat sa-l renege, Paler si-a asumat mereu greselile. A recunoscut, ca si personajul sau, ca de multe ori s-a temut, a fost las - cati au curajul sa spuna ca le-a fost frica? Fara a-si dori sa fie un mic Dumnezeu, maestrul a fost mai intai OM, cu bune si rele, incercand sa lupte in felul sau pentru ADEVARUL in care a crezut toata viata.

Putini oameni pot sa fie sinceri si cinstiti pana la capat - si mai putini isi revendica punctele negre ale biografiei. Lui nu i-a fost insa teama. Artistul e un Femios, e supus vremilor si regilor - dar cati admit sa-si dea jos masca? "Nu am nimic de cerut Destinului, daca destin e proporiul nostru caracter..." Pe un drum turbulent, de la deputatul comunist la disidentul interzis, de la creatorul GDS la delimitarea de acest grup dement liiceano-dependent politic, Paler a fost pana la urma fara rusine in a alege, un om de stanga, chiar si cand vechi colegi si prieteni l-au pus la zid pentru ""devotionismul""sau - in fapt, ASUMAREA UNEI OPINII LIBERE. Interiorizat, ursuz si posac, cum se definea, era insa o placere sa-l urmaresti in toti ultimii 10-15 ani la TV in polemicile sale comice si spirituale, ale unui Domn nevoit sa suporte grotescul si grosolania unei Romanii care traieste o grava criza a valorilor. Patria lui a inceput in satul natal Liza (exis mundi al creatiei sale) si s-a sarsit intr-un Bucuresti din ce in ce mai departe de ideea de Mic Paris... Daca vrem sa intelgem macar acum CEVA din O.

Paler, trebuie sa citim "Interviul" sau "cu Dumnezeu" Ma intorc si la testamentul sau literar, "Autportret intr-o oglinda sparta", probabil cantecul sau de lebada..., al visului si al calatoriei. Analiza lucida a batranetii, care il cadorisise cu un preinfarct si un accident cerebral, insumand impliniri si esecuri, cartea este povestea vietii dramatice a unui om care a incercat totul ca sa iasa din tatanii sortii. "Mi-a fost dat sa fiu mereu altundeva decat trebuia", spune Paler, care n-a putut fi om de lume, devenind un lup singuratic, coplesit de trecut, dazamagit de prezent, fara a-si mai face iluzii la viitor (Cand esti prea sincer, dai de banuit; Ceea ce traim la timp nu mai traim niciodata!). Aici admite si ca Galilei din trecut era chiar el. La fel poate cum a fost in corida sau pe peronul vietii, si Sisif, sau Don Quijote. Paradoxal, cel care ura in liniste in tinerete calaii, mergand pe calea tolerantei, a iertarii in orice (si intotdeauna a dragostei, singurul lucru in care a mai crezut pana la sfarsit), a devenit un radical la senectute. Dezgustat, parcurge un drum invers, de la a-i arata cu degetul pe politicienii anilor ’90 la a infiera animalele politicianiste de dupa 2000. Angajat doar in cauze pierdute, ca Petre Pandrea la timpul sau, Paler ramane cumva idealistul de servici ce-si vede pe rand utopiile cum devin fum.

De la ziaristul "angajat" revine in turnul de fildes&de control al cartilor, singurele care-i mai pot da liniste. Nihilist, isi mai asuma inca un rol, ultimul, de Cioran dambovitean, dezamagit de absolut orice, mizantrop care nu mai gaseste lumina, "moralist ce nu mai are solutii ci se multumeste sa puna doar intrebari" (E. Simion). Cauta, in singuratate-i, totusi, confesiunea: solidarul din el, care se vede in unica patrie, Aceasta (restul sunt doar "tari vizitate"), chiar daca nu mai vrea sa iasa pe strada si nu mai suporta sa se uite la TV, il invinge pe solitar. Pe 7 mai Marc Aureliu al nostru intoarce spatele celor care, desi nu mai credeau in predicile lui in pustiu, mai aveau nevoie de El. Domnule Octavian Paler, asa e, avem dreptul la dezamagire. Noi va multumim ca ati existat, ca ati ramas printre noi si cu noi. Domnule Octavian Paler, va respectam pentru ca ati fost un roman adevarat. Dumnezeu sa va odihneasa in pace!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe