Sapte scrisori inedite

Prima este din 18 mai 1971, ultima din 19 iulie 1985. Le recitesc acum, inainte de a le trimite la tipar, si incerc sa reconstitui istoria lor. Ajuns la Paris, ca tanar lector la Paris - IV - Sorbonne, m-am interesat, bineinteles, de cei trei romani care fascinau, in tara, pe tinerii scriitori romani. Cei cu care am stat de vorba, indeosebi Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, m-au asigurat ca Cioran este inabordabil, Eugene Ionesco este imprevizibil si, in genere, ocupat, iar Mircea Eliade, ei bine, Mircea Eliade este in America si nu vine la Paris decat in iunie si pleaca in septembrie. Pe scurt, sanse de a-i intalni sunt putine. N-a fost asa de greu, totusi.

Pe Eugene Ionesco l-am intalnit, cum am aratat in alta parte, pe strada si, apoi, la un spectacol dat de Andrei Serban, iar Cioran, trebuie sa spun, a fost cel mai accesibil. I-am dat pur si simplu un telefon, am spus cine sunt si de ce il caut: il cautam pentru a-i arata cele 10 sau 12 aforisme pe care le selectasem si le tradusesem din opera lui romaneasca pentru Dictionarul de "Citatii" pregatit de Editions Tchou... Spre surpriza mea, inabordabilul Cioran m-a primit imediat, fara nici o ezitare, si am descoperit un alt om decat acela pe care mi-l imaginasem citindu-i stralucitoarele lui texte nihiliste: un intelectual roman comunicativ, foarte politicos, cu un ras, din cand in cand, eliberator si foarte tineresc...

Am notat in Jurnalul meu parizian aceste intalniri care, in loc sa ma demoralizeze, cum ma asteptam, mi-au lasat alte impresii si alte stari de spirit... In primavara anului 1971 mi-a aparut volumul E. Lovinescu - scepticul mantuit si, primind mai multe exemplare, am expediat unul lui Mircea Eliade la indemnul Monicai Lovinescu si Virgil Ierunca, in ideea ca, cine stie?, l-ar putea interesa.

Nu mica mi-a fost mirarea cand, dupa cateva saptamani, am primit scrisoarea pe care o reproduc in numarul de fata.

Eliade se arata interesat de Lovinescu, chiar daca Lovinescu nu-i acordase in "istoriile" sale locul pe care literatura lui Eliade il merita. In genere, E. Lovinescu, aflat pe o pozitie sincronista si rationalista, respinge ceea ce el numeste curentele irationaliste in cultura, ca si G. Calinescu, Serban Cioculescu si mai toti criticii din a treia generatie maioresciana. Iata-l, acum, pe Eliade marturisind ca citeste "cu delicii" pe criticul care nu-i acordase, in tinerete, mari sanse si ca regreta faptul de a nu fi participat la sedintele "Sburatorului".

Citeste cu atentie cartea mea si face observatii... bibliografice. Are dreptate, numai ca, in privinta scrierilor didactice ale lui E. Lovinescu, eu am respectat cronologia data de autor. In fine, scrisoarea lui Eliade este flatanta pentru tanarul autor care eram, atunci, si foarte incurajatoare pentru tanarul lector parizian cu un buget mic si o famelie mare.

Amabilitatea pe care mi-a aratat-o Eliade a avut, cred, urmari favorabile pentru mine, critic literar; i-am citit mai toate cartile (pe cele mai multe mi le-a oferit chiar el), am inceput sa scriu despre ele, in fine, la inceputul anilor '80 am reusit sa public un volum masiv (In curte la Dionis) cu prozele sale fantastice.

I-am cerut o prefata si mi-a trimis-o. L-am intalnit de mai multe ori la Paris si ecourile acestei intalniri (pentru mine miraculoase, ca sa nu spun istorice!) se gasesc in jurnalele si corespondenta lui Eliade. Am aflat acolo judecati de valoare despre scrisul meu care ma onoreaza, trec peste ele pentru a nu provoca supararea amicilor si inamicilor mei literari.

Scrisorile lui Eliade arata, intre altele, preocuparea lui pentru destinul sau romanesc. Se pare ca apelul lui Noica (de a-si consolida destinul intelectual in cultura romana, lasand in pace Occidentul care o sa-l uite!) avusese ecou. Eliade manifesta o atentie sporita (chiar exagerata) fata de tot ceea ce se scrie, in limba romana, despre el.

Cel putin asa mi se parea mie in anii '70 si la inceputul anilor '80. Ideea mea de a-i publica naratiunile fantastice si confesive i-a placut si, pentru a fi sigur de acuratetea textelor, mi-a trimis un volum din Amintiri (aparut la Madrid, 1966) cu modificarile, corecturile de rigoare. Pana la urma, Amintirile n-au fost cuprinse in volumul pe care il pregateam pentru "Cartea Romaneasca". Au ramas doar naratiunile fantastice (in numar de 16), mai putin Pelerina (1975), Dayan (terminata - cum precizeaza chiar autorul - in ianuarie 1980) si micul roman Nouasprezece trandafiri (1979).

Pe acestea le-am putut publica de-abia dupa 1990, in doua editii (una la Editura "Fundatiei Culturale Romanesti" si alta la Editura "Moldova") care cuprindeau, in afara naratiunilor din exil, si prozele fantastice scrise inainte de 1940. O integrala, asadar, a prozei fantastice eliadesti care incepe cu Domnisoara Cristina si se incheie cu povestirea mitica La umbra unui crin. In total, 24 de natiuni, unele dintre ele (La tiganci, Pe Strada Mantuleasa, Douasprezece mii de capete de vite, Les trois graces) adevarate capodopere ale genului.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe