Social • 30 Martie 2007 •
Ca sa poata monta „Trubadurul“, Alexander Hausvater a trebuit sa-i invete pe solistii de la Opera sa isi foloseasca emisfera stinga si pe soliste sa se creada frumoase.

Ce sanse are un regizor care vrea sa schimbe ceva intr-o institutie conservatoare?

Nu exista lege in teatru. Fiecare lege trebuie sa fie sparta. Pentru "Trubadurul" de Verdi nu puteam sa schimb muzica, dar exista posibilitatea de a schimba imaginea, personajele, posibilitate pe care am exploatat-o din plin.

V-ati intors dupa o vreme indelungata in tara. In ce epoca ati regasit teatrul romanesc? Il simtiti contemporan?

In mod clar nu este un teatru al timpului nostru, este condus de oameni din trecut, nu ilustreaza societatea romaneasca. De pilda, in nici un spectacol de teatru nu se trateaza Revolutia. Insa exista o mare sansa. Publicul... Care, de atita vreme, inca asteapta teatrul. Si se face o mare greseala ca inca nu se creeaza pentru el. Atunci cind un facator de teatru spune "Nu putem face asta, pentru ca publicul nu va gusta", vorbeste de fapt despre el si despre nevasta-sa. Nu stiu de ce nu avem inca un teatru contemporan si nici macar autori care sa scrie teatru contemporan.

Dar Opera Nationala din Bucuresti apartine timpului nostru?

Am gasit la Opera solisti care s-au oferit cu o abnegatie si un sacrificiu teribile. Si ei stiu ca este nevoie de schimbare. Nu se poate sa nu aiba habar despre ce cinta, sa nu inteleaga limba in care cinta, sa aiba doar gesturi enorme. De multe ori, cind se descopera la noi un talent, i se propune sa mearga la o alta opera, din strainatate. Totusi, exista aici o generatie de oameni care s-au luptat sa ramina aici si au platit pentru asta.

Si care este rezultatul? Se zice ca, astazi, cel putin in Romania, merg la Opera doar oamenii in virsta.

Tocmai de aceea, am montat "Trubadurul" pentru oameni de toate virstele. La premiera, primul etaj era plin de tineri ca la un spectacol de rock&roll. Mi-am dat seama ca, astazi, modalitatea de comunicare numarul unu cu un tinar este muzica. Or, in Romania si in Europa, nu prea exista opera contemporana. In America, lucrurile se intimpla altfel: aproape in fiecare sezon se monteaza o piesa contemporana. Noi am putea sa facem, totusi, altceva: sa descoperim o noua modalitate de a aborda clasicii. Eu m-am gindit, de exemplu, cum ar fi daca Verdi ar trai astazi. Am vrut sa aduc la opera oamenii care nu o frecventeaza, astfel ca poate vor fi aici nu numai obisnuitii spectatori cu parul alb.

Ati avut curajul sa intrati intr-o lume despre care se spune ca este anchilozata, Opera din Bucuresti, dupa ce ati frecventat si ati condus teatre din Canada. Ati riscat destul de mult.

Lucrurile sint anchilozate la Opera pentru ca, in Romania, fortele care se lupta ca nimic sa nu se schimbe sint mult mai tari decit fortele care vor schimbarea.

Cine sint fortele astea?

Oriunde, in orice meserie, auzi aceste voci. Ele se lupta in politica, in economie, in arte ca nimic sa nu se schimbe, dar cu o forta de necrezut. Practic, modelul nostru politic, cultural si chiar sexual este cel din 1970. Oamenii care vor sa schimbe nu au puterea. Desi publicul isi doreste asa ceva.

Cum ar trebui sa fie un regizor care sa poata schimba rezistenta despre care vorbiti la Opera Nationala?

Unul nebun, nebun ca mine. Am propus niste idei de care oamenii de aici nici nu auzisera, rideau efectiv.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.