Mai putin pretentioase decat suratele lor din centrul si vestul Europei, statele est-europene au hotarat sa nu ne impuna restrictii pe piata muncii.

Potrivit informatiilor postate pe portalul Eures, angajatorii din tarile ex-comuniste au disponibile exclusiv pentru romani circa 800 de locuri de munca. Astfel, polonezii vor croitori, carora le ofera salarii de 388 de euro, lituanienii cauta constructori pentru salarii de maximum 1.160 euro, iar cehii ademenesc soferii "de camion" cu sume de peste 2.000 de euro pe luna.

In timp ce tarile occidentale se aratau preocupate de o eventuala migratie a romanilor odata cu aderarea in structurile europene, grabindu-se sa ne impuna o serie de restrictii, statele din estul Europei sustineau chiar inainte de aderarea Romaniei la UE ca deschiderea nerestrictionata a pietei muncii e una dintre cele mai importante libertati pe care ar trebui sa le ofere integrarea.

Astfel, oficialii unor tari precum Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia au permis accesul romanilor pe piata muncii interne fara nici un fel de restrictii. Mai precis, romanii pot lucra in oricare dintre aceste tari, in orice domeniu, si fara obligativitatea detinerii permisului de munca. De altfel, potrivit informatiilor postate pe portalul Eures, tarile est-europene ofera romanilor in prezent si cele mai multe locuri de munca, respectiv 795.

Ofertele se adreseaza in general muncitorilor calificati, cu studii medii - peste trei sferturi dintre joburi fiind in agricultura si constructii - si mai putin persoanelor cu studii superioare. Astfel, cele mai numeroase locuri de munca (258) sunt oferite de catre angajatorii polonezi. Majoritatea posturilor disponibile sunt in domeniul vestimentar (159), pentru croitori, cusatori si confectioneri, iar salariile oferite variaza intre 310 si 388 de euro pe luna.

Tot in Polonia, muncitorii in constructii (pentru care sunt disponibile 66 de posturi) pot obtine salarii situate intre 280 si 780 de euro, (montatorii/asamblorii de geamuri), respectiv 1.200-1.800 de euro (tamplarii, zugravii si betonistii), in timp ce, in aceeasi ramura, lituanienii le ofera manipulantilor 290 de euro pe luna, macaragiilor si zidarilor, intre 435 si 870 de euro, iar finisorilor de terasamente, 1.200 de euro.

Tot in constructii, angajatorii cehi le ofera frezorilor, zidarilor, strungarilor si sudorilor in jur de 700-800 de euro pe luna. Salarii mult mai mari, care pot ajunge la chiar 2.182 de euro, sunt oferite in schimb de catre angajatorii cehi soferilor de autocamioane si tiruri.

Slovacii ne vor pastorii

Potrivit ofertelor de munca postate pe portalul Eures, cele mai multe oferte de munca pentru romani in Slovacia sunt in domeniul gradinaritului si... oieritului. Mai precis, angajatorii slovaci vor pastori romani, carora le ofera 398 de euro salariu plus cazare si masa si gradinari (600 euro si cazare). Lucratorilor agricoli la camp, slovacii nu le ofera decat 150 de euro plus cazare si masa.

Oferta redusa pentru persoanele cu studii superioare CASETA

in ceea ce priveste oferta de munca pentru lucratorii cu studii superioare, aceasta este relativ mica, in comparatie cu posturile care necesita minime calificari sau studii medii. Astfel, doar doi angajatori cehi au afisat in jur de 70 de posturi pentru ingineri IT (operare sistem WINDOWS, specialisti Oracle, SAP ori Unix) si programatori, iar salariile oferite variaza intre 730 si 1.270 de euro.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.