Cine-l mai citeste pe Eliade?

Mai au cartile lui Mircea Eliade cautare printre cititori? In ce masura textele lui suscita interes, dupa valuri de reeditari, dar si dupa evaluarea virajelor de tinerete spre extrema dreapta?

Ion Bogdan Lefter e sceptic in ce priveste repetarea succesului pe care Eliade l-a avut acum cincisprezece ani: "Succesul de piata pe care l-au avut imediat dupa 1990 cartile lui Mircea Eliade, precum si ale multor altor autori interzisi in comunism nu mai este posibil astazi: interesul fata de fructele interzise de pina acum a disparut, productia de carte s-a diversificat, atractiile s-au multiplicat, tirajele au scazut dramatic". Daca pentru Bogdan Lefter "efectul de fruct oprit" cu focalizare pe textele lui Eliade se conjuga la trecut, pentru Dan C. Mihailescu abia acum incepe sa dea roade: "Cred ca un mare bine i-au facut campaniile detractorilor, fiindca numele lui a functionat ca fruct oprit, capitol contrariat de istorie literara, sau ca personalitate cu trecut sulfuros si adeziuni politice deocheate. La noi, tot raul e spre bine, nu-i asa?".

O moda care a trecut

"Nu stiu", raspunde Luminita Marcu, "daca Mircea Eliade este la fel de citit ca la inceputul anilor ’90; este cert ca moda generatiei ’27 a trecut". Ochiul critic scaneaza harta receptarii postdecembriste a lui Eliade si surprinde fenomene conexe: "Era cool cu vreo 15 ani in urma sa porti sandale de piele cu nojite, sa citesti Nichifor Crainic si sa fii fan Nae Ionescu, sa mergi vara la manastiri si sa-ti faci chip cioplit din grupul de la Paltinis, ca purtator al harului scoboritor din Cioran, Eliade, Noica si Nae Ionescu". Pentru Luminita Marcu, pachetul de atitudini legate cu snurul verde al generatiei ’27 e la fel de superficial precum cel infasurat in "bandera rossa" a stingismului care urca acum pe val: "Astazi e la fel de cool si de superficial sa fii usor de stinga, sa boicotezi ideea de supermarket, sa porti insigne cu secera si ciocanul si sa devii vegetarian".

Efecte, defecte si amendamente

O posibila explicatie pentru iesirea lui Eliade din mit si asezarea lui intr-o normalitate a receptarii este, dupa parerea lui Ion Bogdan Lefter, si reactia de suprasaturare a cititorilor. Asaltul "inflationist", cum il numeste criticul, n-a lucrat singur la potolirea foamei de Eliade. Rechizitoriul pe considerente morale, crede Lefter, a mai redus in timp din numarul entuziastilor.

Fara sa nege valoarea operei, Bogdan Lefer sanctioneaza derapajele morale ale scriitorului: "Ramine un respectabil istoric al religiilor, un prozator important (inca subevaluat de critica autohtona), dar nu si un reper moral, drept pentru care tentativele de 'mitizare>> a figurii sale nu se justifica (o eroare in acest sens - si... interpretabila! - a fost desemnarea de catre Institutul Cultural Roman a anului 2006 ca 'An Mircea Eliade>>)".

Indispensabilele controverse

Cel mai bun semn al vitalitatii unui autor e intensitatea pasiunilor si a disputelor pe care le stirnesc si le intretin opera si personalitatea lui, crede Carmen Musat, iar faptul ca Eliade continua sa fie dezbatut e semn ca n-a iesit din circuit. Cit despre blamabilul episod al simpatiilor legionare, criticul nu crede ca el poate justifica ostracizarea operei:

"Nu poti sa reduci un om la un singur episod, sustine Musat. Nimic din ceea ce a facut dupa ce a plecat din Romania nu indreptateste ostracizarea operei. Nu avem de ce sa ne fie rusine". Tirajele cartilor lui probeaza impactul pe care autorul inca il are, conchide criticul.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe