In Turnul 'Babel' al lui Gonzalez Inarritu...

Pe de alta parte, daca lucrurile merg normal, si Scorsese va fi incoronat drept "cel mai bun regizor" (ar fi totusi prea mult pentru perdantul de serviciu sa ia pentru "Cartita" si premiul pentru "Best movie"!), logic ar fi ca Inarritu sa-si imparta laurii cu veteranul Marty si sa fie apreciat la categoria "cel mai bun film". Se poate si invers, Scorsese - "best movie", Inarritu - "best director", tinand cont ca importanta Oscarului pentru pelicula anului e mai mare decat pentru cea de regie - dar e mai putin plauzibila aceasta varianta. Oricum, "Babel" e de departe filmul cel mai ADEVARAT de la gala din acest an si s-au mai vazut cazuri cand ceva ce e prea reusit sa "sperie" si sa plece cu mana goala la capitolul trofee. Dar asta ar conta mai putin. Se pare ca filmul incheie trilogia colaborarii lui Alejandro Gonzales Inarritu cu scenaristul Guillermo Ariada - deci e si un final al calatoriei lor initiatice inceputa in 2000 cu "Iubiri si caini" si continuata in 2003 cu "21 grame". Modelul crochiuri amalgamate, intr-un fel de caleidoscop nebunesc, unde sfarsitul poate fi inceput si cronologia nu mai conteaza, ramane clar Tarantino (Pulp fiction): doar ca mexicanul este ceva mai grav si nu face din "Babel" un joc gratuit, ci unul cu mesaj social, umanist. Filmul POLITIC este predilectia actualei gale Oscar, dupa ce anul trecut i-a preocupat mai mult filmul moral, cu accent rasial sau de acceptare a ideii de a fi "altfel" (Brokeback Mountain, Povestiri din LA).

Anul 2007 a adus cateva pelicule cam pe acelasi tipar: "Diamantul sangeriu", "Ultimul rege al Scotiei", despre terorism si haosul din tarile lumii a treia (in anii trecuti au mai fost "Hotel Rwanda", "Tsotsi" sau "Orasul zeilor"). Pana ca tema sa devina redundanta, "Babel" este cel mai IMPLINIT dintre ele. Avem acum patru planuri ale actiunii, interdependente, petrecute in Maroc, California, Mexic si Japonia - deci acoperind trei continente, cu trei feluri diferite de a vedea lucrurile. Inarritu e preocupat si de mentalitati colective, ale unor civilizatii total opuse, dar si de profiluri individuale, la modul psihologic: un cuplu american in deriva, dupa moartea celui de-al treilea copil al lor; o familie araba pentru care o arma inseamna supravietuirea intr-o zona a carnagiilor; o dadaca mexicana, care are grija chiar de ceilalti doi copii ai perechii californiene aflate in Maroc; in fine, o Lolita asiatica, surdo-muta, socata de sinucierea mamei sale si cochetand obsesiv si violent cu barbati mai in varsta, care o resping, probabil si din cauza handicapului ei. Elementul care uneste aceste fragmentarii este o pusca de vanatoare: tatal japonezei o daruieste unui amic magrebin vanator; acesta o vinde pastorului marocan; fiii lui, care se dau barbati desi-s doar niste pustani se "joaca" si din greseala o impusca, de la distanta, in umar, pe turista din SUA (Cate Blanchett); din cauza ranii ei si a intarzierii sosirii cuplului in California, bona e nevoita sa ia cu ea la nunta din Mexic a fiului sau si pe copiii lui Richard (Brad Pitt, mai actor ca niciodata!) si Susan, si de aici alte incurcaturi. Inarritu ataca probleme-sablon precum filosofiile existentiale variate dintre culturi politizate, efectele nocive ale mass-media si ale globalizarii (dintr-un fapt aparent banal, in tari in care mor zeci de mii de oameni anual, se face un scandal mediatic international, doar pentru ca ranita e... americana!), precum si ironizarea birocratiei din orice stat. Regizorul sugereaza ca exista inca tabu-uri complexe, slabiciuni in relatia eu-versus celalalt, alteritatea devenind tema sa favorita in aceste izbiri inter-tari din care rezulta si un bruiaj al INTELEGERII.

Lipsa comunicarii si falsa integrare sub umbrele ONU si UNICEF, ori cliseul cu eroul american civilizator, sunt urmarite atent si luate peste picior de un regizor ce s-a lovit el insusi, poate, ca mexican, de prejudecati - ca in cazul personajului Santiago (Gael Garcia Bernal, impecabil ca si in "Amores perros"), privit ca un virtual criminal de catre oficialitatile SUA, desi nu a facut nimic. Inarritu merge si pe teoria "fluturelui" lui Fukuyama: o miscare din aripi intr-o parte a lumii duce la o catastrofa in alta parte. Planeta s-a transformat intr-un turn urias si ratat, multicultural dar schizoid, din care nu putem evada. "Mondializarea" e doar un moft, iar copiii - leitmotiv al filmului - nu mai au parte de-o copilarie normala intr-un univers exclusiv al VIOLENTEI, propagata pe toate caile. Povestile alterneaza, temporalul e privit ludic si dor drama perechii din SUA e tratata cu intelgere de ceilalti, devenind un "caz mondial" si facandu-se din tantar armasar (banuiesc persiflarea lui Inarritu fata de CNN). Capitolul cel mai izbutit artistic ramane dedicat teen-ageritei asiatice - uluitoare scena in care avem perspectiva unui surdo-mut asupra muzicii dintr-un club (sunetul e oprit in "privirea" ei!). Creatia lui Gonzales Inarritu atinge cumva un apogeu cu acest puzzle geo-politic, despre societatea "paranoica" (apud Alex Leo Serban) in care traim - un Turn Babel, simbol al confuziei, in care suntem cu totii victime colaterale...

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe