Fie ca plasmuiesc in plastilina tot ce vad la Discovery, fie ca o iau pe urmele lui Bruce Lee sau n-au egal la chitara, copiii supradotati nu sint mici Einstein. Sint doar talente pure, care in Romania sint tinute la capac de o educatie destinata mediocrilor si de vechiul sistem pile&relatii.

Pina nu ajungi sa stai de vorba cu ei, pititi prin apartamente din cartiere marginase ale Bucurestiului, nu stii la ce sa te astepti de la niste pusti despre care se spune ca sint supradotati, supertalentati sau daruiti de la natura: mici genii capabile de performante gen NASA ori doar niste copii cu zece pe linie?

"Profilul de personalitate al copilului gifted e dat de niste caracteristici dominate de aceea ca e un om care nu renunta. Sint nativ inzestrati, dar au si luptat foarte mult, nu s-au lasat aplatizati, calcati in picioare de un sistem obtuz, care adesea nu ii doreste. Mai sint curiozitatea deosebita, dorinta de cunoastere, spirit extrem de vioi, viteza mare de gindire, inventivitatea in gasirea de solutii noi", le face un scurt portret-robot profesorul Florian Colceag, presedintele asociatiei IRSCA Gifted Education (principala promotoare a unui sistem de educatie diferentiata pentru copiii cu abilitati inalte).

"Eu vad termenul asta, supradotat, ca pe un inlocuitor al unei categorii de oameni care dovedesc ca au un talent, ca stiu ce trebuie facut cu el si ca pot ajunge printre cei mai mari intr-un anumit domeniu. Multi ma considera geniu. Eu le spun ca nu vreau sa fiu, pentru ca geniile nu traiesc mult. Cred ca mai am de dovedit niste lucruri", glumeste Mircea Stefan Gogoncea, care la 15 ani e considerat cel mai premiat tinar roman. Are 118 premii de virf in opt domenii, de la chitara clasica la informatica.

Stapin peste imperiul plastilinei

La cei opt ani si un metru inaltime, Andrei Serban e genul de copil caruia chiar i se potriveste celebra formula "cu minutele astea doua...". In citeva minute, e in stare sa scoata din cirnaciorii lui de plastilina de toate culorile o vrabie mai mica decit unghia, dar finisata la cel mai mic detaliu. Are zeci de animale, reale sau fantastice, si personaje din desene animate, toate facute din plastilina, dar de o asemenea perfectiune a detaliului si a culorii, incit se califica la titulatura de statuete.

Totul a inceput cind avea patru ani. "I-am cumparat plastilina, i-am aratat cum sa se joace cu ea. Intr-o seara, pe Discovery, era o comparatie intre dragonul asiatic si cel european, ceva din mitologie. Noi ii citeam de la televizor, pentru ca nu poti sa stai cu el fara sa-i spui despre ce e vorba. Si el imi zice deodata: «Ia uite mami ce-am facut eu!» Facuse un dragon", isi aminteste despre debut mama lui Andrei, Aurelia. Primul lui modelaj, dragonul, il mai are si acum, o mica bijuterie multicolora, data cu lac de unghii de maica-sa, ca sa reziste vremii.

Prichindelul, foarte sigur pe el, are o explicatie simpla pentru pasiunea lui, pe linga aceea ca a ajuns sa stie ca e probabil singurul copil care poate duce plastilina la grad de arta: "Eu puteam sa-mi fac niste jucarii foarte, foarte interesante. De ce sa ma duc la magazin sa-mi cumpar, unde costa foarte mult? Pot sa-mi fac singur jucariile!". Desi parintii il incurajeaza mereu sa aiba initiativa in rasucirea plastilinei, Andrei si-a dezvoltat un sistem de aparare: le face pe furis, sub masa, fara sa se uite. "Ca sa ma ascund!", explica el, in timp ce mami elucideaza misterul: cind vedea o jucarie frumoasa facuta de Andrei, o lua si o punea deoparte, la colectie.

Spaime: miinile si golanasii

In timp ce Andrei da nastere, cu o singura mina si fara sa se uite, unei pisici din plastilina rosie, iti dai seama ca mintea piciului a luat-o inaintea virstei sale dintr-o singura cifra: "De ce oare Romania nu e ca alte tari, asa de extraordinara? Multe lucruri de la noi sint facute in China, pina si o cutie obisnuita n-o putem face noi, nu-mi vine sa cred. Pariez ca si sifonierul asta e facut tocmai in Australia".

Andrei explica cum a ajuns sa umple "ograda bunicii", un spatiu creat de el numai din plastilina, cu tot felul de animale sofisticate: "E simplu, pipai! La miniaturi trebuie sa ma misc cu foarte multa finete, trebuie sa stii cum sa-ti misti miinile. Dar acum am miinile mari, mi-au crescut, le am mai mari decit colegii de la scoala". Principalele surse de inspiratie ale lui Andrei sint televizorul si enciclopedia tatalui sau. Inspector la RATB, Daniel Serban isi gaseste timp sa studieze tot ce i se pare iesit din comun, de la planete la mecanica, istorie si geografie.

"Noi incercam sa-i canalizam energia spre ceea ce ii place lui sa faca, spre afinitatile lui. Parintii nostri n-au facut asta cu noi", spune el. Marea lui spaima e ca Andrei sta mai mult in casa, cu plastilina lui: "Mi-e frica sa nu-mi spuna mai tirziu, tati, mi-am ratat copilaria". "Are doi prieteni la bloc, dar ei au cu totul alte valori. Il fac fraier, il alearga pentru ca nu vorbeste urit ca ei. Odata a venit plingind, ca Gabi si Georgica il contrazic ca ziua nu incepe la 12 noaptea", povesteste Aurelia Serban. "Eu sint mai sensibil, asa, dar sint si barbat", se apara insa Andrei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.