Tarabele din pietele Capitalei sunt ticsite de sabii Ninja, pistoale cu capse si alte «chinezarii»

Mii de jucarii, ce pun in pericol sanatatea copiilor, provenite din China, Malaiezia, Indonezia, au invadat tarabele de prin piete sau de la coltul strazilor. Si totusi, exista o Hotarare de Guvern nr.396/2003, prin care se interzice comercializarea jucariilor care "pun in pericol sanatatea si/sau securitatea utilizatorilor sau a unei terte persoane, atunci cand sunt utilizate conform destinatiei sau intr-un alt mod previzibil, avandu-se in vedere comportamentul normal al copiilor".

Ajunse in Romania prin complicitatea organelor statului, cele care au fost, de altfel, investite tocmai cu menirea de a opri patrunderea pe piata a produselor neconforme standardelor europene, jucariilor periculoase nu prea are cine sa le vina de hac. De vama trec cum trec, iar inspectorii, fie ai OPC, fie ai administratiei locale, care ar trebui sa actioneze zilnic impotriva acestui comert nociv, nu se dau in vant dupa astfel de controale. Desi platiti din bani publici, inspectorii isi fac simtita prezenta doar in preajma sarbatorilor, cand au loc "traditionalele controale tematice," in prezenta camerelor de luat vederi. In rest, Dumnezeu cu mila!

OPC da vina pe neglijenta parintilor

Ion Stefan cel Mare, directorul executiv al Oficiului pentru Protectia Consumatorului Bucuresti, a recomandat parintilor sa cumpere jucarii numai din magazinele de specialitate, pentru a evita produsele contrafacute.

"De asemenea, parintii trebuie sa se uite atent la respectivele jucarii si sa vada daca au instructiunile in limba romana, sa aiba marcajul CE. Sunt inca multe jucarii care se vand la colturi de strada si la tarabe, care pot dauna sanatatii copilului. Este vorba despre acele sabii cu muchii taioase, pistoale cu bile care pot rani sau cele de tip yo-yo, la care exista riscul de strangulare. Si asta cu atat mai mult daca copiii se joaca fara supravegherea parintilor", a tinut sa precizeze Ion Stefan cel Mare. Seful OPC a mai mentionat ca si, aparent, inofensivele jucarii din plus pot deveni periculoase pentru copii din cauza faptului ca puful respectiv sau ochii unor papusi ori animale nefixati corespunzator pot fi inghititi de catre un copil. In ceea ce priveste jucariile cu muzicuta, acestea trebuie sa aiba acel spatiu pentru baterii bine inchis, deoarece acizii emanati de acestea pot dauna sanatatii copilului.

Pret mic, tentatie mare

Parintii, inconstienti si tentati de pretul mai mic al acestora, ignora avertismentele oficiale si le achizitioneaza fara a se gandi la consecintele nefaste. De asemenea, in HG 396/2003 sunt prevazute si pericolele specifice pe care o jucarie le poate produce. Astfel, "forma, compozitia si energia cinetica a proiectilelor folosite la jucarii trebuie sa fie in asa fel, incat, tinandu-se seama de tipul jucariei, sa nu existe riscul de ranire fizica a utilizatorului sau a unei terte persoane". Nici de acest lucru nu tin seama nici comerciantii, dar nici cumparatorii. Joaca cu acest gen de "ustensile" se poate simplu transforma in tragedie. Medicii sunt ingroziti de frecventa tot mai crescuta a cazurilor in care, la spital, se prezinta copii raniti, uneori chiar foarte grav, in urma utilizarii unor jucarii periculoase. "La ORL ajung copii cu corpi straini aspirati prin caile respiratorii: fragmente de jucarii, rotite, bile sau bucatele mici de material. Sunt periculoase pentru ca pot provoca sufocarea copilului", ne-a declarat doctorul Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu".

Pe langa afectarea sanatatii fizice a copiilor, jucariile pun in pericol si dezvoltarea normala a comportamentului celor mici. La nivel mondial exista o preocupare in privinta stoparii tendintelor de dezvoltare de jocuri violente. Si asta, deoarece jucariile ajuta la formarea personalitatii copilului. In timpul jocului, cei mici isi dezvolta indemanarea, atentia, gandirea si de asemenea li se imbogatesc capacitatea emotionala si fantezia.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.