20% dintre adolescenti spun ca au primit propuneri nedorite, de natura sexuala, pe net

Unul din cinci adolescenti care utilizeaza regulat Internetul spune ca a primit propuneri nedorite, de natura sexuala, prin intermediul acestui mijloc de comunicare.

Problema amplificarii in lume a pericolului reprezentat de infractiunile pe Internet care ii implica pe copii a fost dezbatuta, in saptamana trecuta, la masa rotunda "Siguranta Online a Copiilor", organizata de Microsoft si International Centre for Missing and Exploited Children (Centrul International pentru Copiii Disparuti sau Exploatati). Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul Agentiei de Monitorizare a Presei si a EurActiv Romania. Cu aceasta ocazie s-au intalnit peste 50 de politicieni, profesori, experti din industrie si lideri de opinie din Romania, pentru a incerca sa identifice modalitatile de stopare a activitatilor ilegale si daunatoare derulate prin Internet, care ii vizeaza pe minori. Au mai participat la acesta masa rotunda reprezentanti ai Interpol, ICMEC, UNICEF, Fundatiei "Salvati Copiii", Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate din cadrul Politiei Romane, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Justitiei, numeroase oficialitati reprezentand Guvernul, mediul academic si sectorul privat.

Potrivit warningsigns.info, un studiu recent, citat intr-un material prezentat de sit-ul www.euroactiv.ro arata ca, uneori, fetele se bazeaza prea mult pe propria judecata atunci cand iau decizii in legatura cu comportamentul online. 30% dintre fete spun ca au fost agresate intr-un chat room, dar numai 7% au spus despre acest lucru parintilor lor. Un alt studiu recent al National Center for Missing and Exploited Children releva ca unul din cinci copii a fost solicitat sexual online. Copiii se pot confrunta cu persoane necunoscute care le abordeaza prin e-mail sau prin mesageria instant, pot ajunge pe site-uri cu un continut nepotrivit cu varsta lor (pornografice, rasiste etc.) ce pot trece granita intre legalitate si ilegalitate pe internet. De asemenea, marketingul excesiv si promovarea comerciala agresiva pot avea efecte mult mai puternice in randul copiilor.

Pe acelasi site, www. euroactiv.ro, sunt prezentate tipurile de exploatare sexuala a copiilor: posesia, productia si distributia de pornografie cu copii; provocarea online a copiilor pentru acte sexuale; prostitutia cu copii; turismul sexual cu copii; molestare sexuala a copiilor; materiale obscene nesolicitate trimise unui copil; domeniu web care induce in eroare. Rolul parintilor in a evita astfel de riscuri este esential. Ei pot adopta masuri dintr-un spectru foarte larg pentru a-si proteja copiii. Cel mai important este, insa, ca ei sa se informeze. Apoi trebuie sa-i informeze si sa-i educe pe copii, sa pastreze o comunicare deschisa tot timpul cu copiii si sa stabileasca reguli pe care toti membrii familiei sa le respecte atunci cand navigheaza sau comunica via internet. Exista numeroase site-uri care au ca obiect asigurarea sigurantei copiilor care navigheaza pe Internet, link-uri grupate pe categorii (Filtering Software, Internet Safety for Kids, Monitoring Software, Windows Keylogger Shareware, Windows Parental Control Shareware). Cateva adrese utile pentru parintii care vor sa-si protejeze copiii pot fi gasite la adresa http://www.euractiv.ro


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.