Atelier Aureliu Razvan Ionescu

In peisajul artelor contemporane, pictura lui Razvan Ionescu are, de altfel, reputatia distinctiei tematice, aceea a unei teritoriu cu care se identifica, prin care se impune fara ostentatie, si caruia timpul nu i-a afectat prospetimea, dinamismul, eleganta compunerilor si rafinatul spectacol cromatic.

Contemplativ exigent al melodiilor misterioase pe care le descopera in jocul formelor inspirate din "taramuri", "sigilii", a paginilor scrise, uitate de vreme (am amintit cateva din ciclurile sale de referinta), Razvan Ionescu refuza insa sa vorbeasca despre sine, ca pictor, motivand ca numai arta careia i-a consacrat decenii de cautari, rezolvari, poate sa dezvaluie energiile ce l-au animat in propriul demers. Incerc sa deschid o poarta spre inima laboratorului sau intim de creatie, intrebandu-l, pentru inceput, cum gandeste pregatirea unei expozitii, in ce fel isi structureaza tema ei si cat timp ii dedica.

"Expozitiile nu se fac programatic - nici ca tema si nici ca timp; se fac atunci cand vine momentul", imi raspunde. "Se intampla", continua pictorul, "ca demersul tau sa te conduca, mai devreme sau mai tarziu, la acest moment: acela de a te prezenta in public, pe simeze, de a expune rezultatul muncii tale.

In cazul meu, insa, si cu stilul meu de a picta, nu pot avea un randament mare si nici nu am in programul meu un calendar de expunere. Eu stiu ca trebuie sa pictez, si cand lucrarile se aduna pentru a fi expuse, iau aceasta decizie.

Pe de alta parte, demersul meu artistic are ca fundament imaginar reconstructia sentimentala a unor vechi civilizatii din care am luat semne ilizibile, dar vizibile pentru a le transmite, mai departe, sub diverse forme picturale". De fapt, urmarindu-i, de-a lungul anilor, personalele, nu ai cum sa nu constati firul ce le uneste: coerenta intregului demers - si, fara exagerare, excelenta realizarii si prezentarii lucrarilor.

Poate pentru ca este insufletit, dintotdeauna, de pasiunea pentru munca sa si pentru lucrul bine facut. "Fac ceea ce stiu, ce simt, dar ajutat de imaginatie", se confeseaza Razvan Ionescu. Cred ca dragostea pentru meserie face ca drumul pe care il ai de parcurs o viata sa nu ti se para arid. Marturisesc, cu bucurie, ca, optand pentru pictura, am facut cea mai buna alegere, cu toate ca drumurile mele profesionale au mers paralel cu succesul, pana la un punct, insa, cand s-a produs un 'accident>> agreabil intre cele doua linii, care, in cele din urma, s-au intersectat. Atunci am avut si bucuria unui succes. Revenind la pasiunea pentru meseria pe care ai ales-o, in mentalitatea mea, nici un artist nu se gandeste, atunci cand munceste, cand isi face datoria in mod constiincios si cu dragoste, sa puna pe panza altceva decat ceea ce face de obicei.

Fiindca fara aceasta pasiune nimic nu iese bun. Iata, de pilda, vedem atatea nereusite in societatea romaneasca datorate esecului multor meserii artistice sau neartistice".

Anotimpul verii vine si cu popasurile, mai mult sau mai putin dorite de artisti, in alte spatii si zone geografice, tabere de creatie si calatorii de documentare. Il intreb pe pictor, pentru care copilaria a avut un rol determinat in meseria aleasa, ce loc ocupa taberele de creatie in viata sa de artist. "In copilarie, seara de seara, inainte de culcare", spune, "calatoream, imaginar, pe un planiglob, peste mari si tari, cautand drumurile si chiar si mijloacele de transport- cele de uscat, cele de apa si cele de aer. Nu il cunosteam inca pe Jules Verne!

Cu gandul la acele timpuri, azi am materializat stindardele afective". Cat despre tabere, despre necesitatea lor, afirma: "Consider ca in aceste tabere lucrurile se petrec altfel si pe alte planuri. Este vorba, acolo, de un alt gen de experienta: de contacte, dialoguri cu alti oameni, cu alte viziuni si mentalitati diferite, cu alte moduri de a gandi plastic, de a privi imaginea si sub alte 'imperii>> decat cel personal. Daca si cat anume este necesara sau nu o tabara de creatie nu as putea sa raspund.

Daca se intampla sa fii invitat si sa doresti sa dai curs unei astfel de invitatii, nu stiu cu ce te alegi. Poate castigul vizual sau spiritual al ambiantei pe care o gasesti acolo. Am avut, in aceasta vara, o revelatie, la Zagubica, pe Valea Timocului, unde am participat la o tabara internationala de pictura - surprinzator de bine gandita - care a durat numai o saptamana si cred ca toti au regretat ca s-a sfarsit atat de repede.

M-a impresionat acolo exceptionala organizare, interesul fata de participanti si calitatea organizatorilor. As vrea sa mai semnalez un detaliu cu totul special, si anume ca la inchiderea taberei au fost invitati - si au si venit - atasatii culturali ai ambasadelor de la Belgrad, ba chiar si ambasadorii - un lucru absolut incredibil pentru o comuna cu 6.000 de suflete, majoritatea cu radacini romanesti si cu un nivel cultural foarte interesant.

As dori sa se petreaca si la noi un astfel de eveniment, in conditiile de comunicare, de amabilitate si grija fata de artisti pe care le-am vazut acolo. Ei bine, prima surpriza imensa pentru mine a fost existenta, in acest spatiu sarbesc, a unei radacini romanesti. Am cunoscut familii compuse din bunici, copii si nepoti care vorbeau romaneste, chiar daca la scoala invatau si vorbeau in limba sarba, dar in familie si la biserica vorbeau in limba romana, transmisa din generatie in generatie." Ma despart de artistul pentru care fermitate este regula vietii si artei sale, cu sentimentul ca am poposit, pentru un timp, in realitatea calatoriilor sale transfiguare in semne, memorii, sigilii manuscrise... O excursie fascinanta in mirajul culorilor cartii, literei, paginii, amintirii perpetue care transforma visul in capodopere.
Imi amintesc, insa, ca am ratat o intrebare: "Considerati ca un artist ar trebui sa fie mereu atent la viata si aspectul cetatii; ca trebuie sa implice, astazi, prin arta sa, cu mai multa responsabilitate ?"

"E necesar si obligatoriu", este de parere interlocutorul meu, "dar acest lucru este greu de realizat pentru ca reprezentantii clasei politice, subculturala, cum este, intr-un procent grav - vezi preocuparea ei pentru vile si masini scumpe! - nu intelege rostul artei in societate.

Eu cred ca va mai trece un timp si calea deschisa pentru colectionari de mari dimensiuni va aduce, poate, si recunoasterea contributiei de care vorbeam. Referitor la implicarea artistului in viata cetatii, nu pot sa spun decat ca este inadmisibil ce se intampla, astazi, cu acele proiecte de mutilare a centrului Bucurestiului".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe