Ministrul Hardau se pregateste pentru dezvaluiri Mihail Hardau, ministrul Educatiei si Cercetarii, va prezenta astazi, in cadrul unei conferinte de presa, sinteza rapoartelor de ancheta realizate de minister in legatura cu modul de organizare si desfasurare a Testelor Nationale si a Bacalaureatului din acest an.

Cele doua examene s-au desfasurat in acest an in conditii exceptionale, in urma incidentelor care au avut loc pe durata derularii acestora. La Testele Nationale subiectele de la proba de istorie au fost sustrase de un jurnalist, iar la Bacalaureat tot un jurnalist a cumparat subiectele pentru una dintre probele scrise cu o zi inainte ca aceasta sa aiba loc. In urma acestor incidente, ministerul a dispus masuri stricte de securitate si refacerea subiectelor. Pentru Bacalaureat ministrul a dispus recorectarea unor lucrari, proces in urma caruia au fost constatate diferente foarte mari fata de notele initiale. Rapoartele de ancheta realizate de minister au fost trimise mai intai Parchetului General.

Abuzurile din mediul universitar vor fi analizate, incepand din toamna, de o comisie formata din studenti, procurori, politisti si reprezentanti ai rectoratelor. Proiectul are la baza un model ce a functionat anul trecut in centrul universitar Craiova si este pus la punct de reprezentantii Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR), transmite corespondentul AMOS News.

Proiectul a fost deja poreclit "DNA-ul studentesc". Primul sustinator al organismului antispaga s-a dovedit a fi ministrul Educatiei, care a declarat ca va sprijini orice initiativa a studentilor de a organiza flagrante profesorilor care cer sau iau mita si apoi va trimite justitiei aceste cazuri.

"Proiectul a venit in urma a nenumarate semnale de coruptie in mediul universitar. Toata lumea stie despre spagile ce se dau, insa nimeni nu a luat masuri. Obiectivul nostru este de a crea in acest mod o presiune asupra celor care sunt responsabili de neregulile din sistemul universitar", a declarat pentru AMOS News - presedintele UNSR - Florentin Gust.

Incepand cu noul an universitar, in fiecare centru din tara va exista o comisie alcatuita din reprezentanti ai studentilor, rectoratului, politiei si parchetului, precum si reprezentanti ai presei, comisie la care studentii sa poata veni si reclama abuzurile si fenomenele de coruptie universitara, cum ar fi: spaga la cazare, la examene, cazurile de furt intelectual, precum si abuzurile sexuale. De asemenea, la nivel national se va infiinta un telverde, la care sa poata fi reclamate problemele ce au legatura cu mediul universitar.

Conducerea ministerului educatiei este convinsa ca DNA-ul studentesc va demasca profesorii care iau spaga. "Sunt ingrijorator de multe universitati in care se practica acest lucru. Este o plaga de imoralitate, ce trebuie extirpata. Trebuie sa terminam cu aceasta mascarada din invatamant", a precizat, recent, ministrul Hardau.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.