Social5 Mai 2006de Ionut Chiva

Lectura de 2 minute

Bucurestiul este un oras compozit, se spune ca specia „bucurestean” nici nu prea exista (plin fiind de oameni veniti din alte locuri).

Asta naste o mie de reactii, de la cliseizatul dispret ardelenesc pina la entuziaste declaratii de dragoste, bazate exact pe caracterul ludic eterogen al orasului si al locuitorilor sai. Presedintele USR, Nicolae Manolescu ne ofera un scurt glimps din ceea ce crede despre orasul in care a locuit de la 17 ani.

Desi locuieste de 50 de ani in Bucuresti, profesorul Nicolae Manolescu se considera mai degraba un provincial. Inima i-a ramas in Sibiu, "un oras inca austro-ungar", unde distantele pot fi strabatute cu piciorul sau bicicleta si unde oamenii inca se mai cunosc intre ei. "In Bucuresti stau intr-un bloc. Nu-l cunosc decit pe administrator, daca ma uit pe geam vad alte blocuri identice printre care fetita mea, care altfel se orienteaza bine, se pierde", isi manifesta Manolescu dezamagirea. Nicolae Manolescu ajunge in capitala in 1956, ca proaspat student: "Ma simteam ca o oaie ratacita de turma, pentru ca toti colegii mei din Sibiu mergeau la facultate in Cluj. Bucurestiul mi se parea si atunci ca fiind un oras mult prea mare si ostil, agresiv. Tot era mai bine, pentru ca aveai unde sa te plimbi, inca mai existau periferiile aproape rurale si mai era soseaua - iesitul la sosea.

Asta faceam, ma plimbam si mergeam mult la teatru, pe atunci mai puteai sa-i vezi inca pe Birlic, pe Bulandra, mai scapau si spectacole bune, nu era totul chiar atit de intunecat". Majoritatea colegilor (printre care Mihai Zamfir, Mircea Martin, Toma Pavel) stateau la camin. "Faceam ceaiuri daca era vreunul cu casa, altfel ne plimbam, eu mai faceam sport, sint om de munte si mi-a placut mereu miscarea", isi rezuma Manolescu viata sociala din epoca. In rest, viata pare sa-i fi fost un perpetuu high-culture: "erau cartile, anticariatele, teatrul, care era un boom prin ’61-’62, si, desigur, concertele la Ateneu".

Cind vine vorba de Casa Poporului, cosmarul bucurestenilor care stiau si un altfel de oras, profesorul se indigneaza astfel: "Domnule, au distrus toate strazile din Caragiale, din «Caldura mare!» Pacientei, Sapientei, toate erau acolo! Am fost atunci cu Bujor Nedelcovici si am facut niste poze, dar au venit niste domni si i-au scos filmele din aparat". Nicolae Manolescu a ajuns in timp la concluzia ca ce-l mai tine in Bucuresti e faptul ca aici se intimpla inca lucrurile in lumea culturala.

Sursa: Prezentonline.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.