Cioran si Eugen Barbu. Densusianu si Adrian Paunescu. Nae Ionescu si Titus Popovici. Nu sint cupluri, si totusi au ceva in comun: operele lor si-au facut loc in mentalitatea romanilor, alterind-o. Ei sint clasicii literaturii malefice de la noi.

Textele fatale cititorilor sint din start controversate. Fiecare critic are criteriile proprii pentru a le depista. "Cotidianul" a incercat sa afle din gura a 22 de experti care sint cartile romanesti cele mai daunatoare pentru publicul autohton.

Conform respondentilor, cele mai nocive carti se asociaza cu perioada comunismului. Dan C. Mihailescu vorbeste de "«Mitrea Cocor», pe locul intii, fiindca Sadoveanu era un nume interbelic de mare importanta. Pactul semnat de el a atirnat dintr-atit mai greu la cintar". Criticul considera ca nu trebuie uitat nici romanul "«Cronica de familie», Petru Dumitriu, pe cit de stralucitor si de hipnotic esteticeste, pe atita de pernicios, selectind din aristocratismul romanesc exclusiv patologicul, morbidul, grotescul etc." sau "«Setea» si «Strainul», ale lui Titus Popovici, despre care insusi autorul a marturisit, dupa 1989, ca au inversat, pur si simplu, raul din societate, punind faptele comunistilor pe seama legionarilor".

Luminita Marcu, asistenta universitara la Facultatea de Litere din Bucuresti, atrage atentia asupra unor volume de Arghezi si Sadoveanu care sint deschizatoare de drum pentru compromisul politic. Este vorba de "«Pauna-mica» de Mihail Sadoveanu, o carte despre o proto-cooperativa agricola de productie, care a fost scrisa cu un an inainte de celebrul «Mitrea Cocor», si «1907 - Peizaje», de Tudor Arghezi.

Acesti doi titani ai literaturii interbelice, care ramin scriitori la fel de valorosi in ciuda compromisurilor, au facut un rau imens si au lipsit literatura romana si scriitorul roman de ultima speranta a unei posibile demnitati. Atentie si cit de malefice sint datele la care au aparut: in 1948, la inceputurile impunerii noilor valori, si in 1955, cind existau sanse de relaxare!"

Zece ani patati

Nicolae Manolescu vorbeste despre textele nocive ale unui intreg deceniu. "Ma gindesc la romanul romanesc din anii ’50, nu la unul anume, ci, din pacate, la aproape toate, cu rarisime exceptii. Este un roman malefic, in cel mai propriu sens al cuvintului. Nu am descoperit nicaieri, nici in documente de partid sau in istorii, precum cea a lui Roller, nici in studiile despre societatea romaneasca de dinainte sau de dupa razboi, o imagine mai distorsionata si mai ingrozitoare decit aceea din romanele lui Zaharia Stancu, Titus Popovici, Eugen Barbu, Petru Dumitriu si chiar Marin Preda.

Este un fenomen negativ al romanului care da in acei ani o imagine a istoriei noastre din ultimul secol, inclusiv cea contemporana, care a ramas, in buna parte si astazi, in subconstientul si chiar in mintea multora. Toate evenimentele majore, indeosebi cele postbelice, sint prezentate in romanele cu pricina intr-o maniera nu gresita, ci ticaloasa". Mircea Vasilescu e de acord cu aceasta pozitie, pe care o completeaza: "Tot asa - si nu neaparat din vina autorilor - romanele despre «obsedantul deceniu» si toate dezbaterile care le-au inconjurat au produs un tip de lectura «corupt»: le citeam pentru ca gaseam in ele dezvaluiri despre epoca stalinista. Numai ca dezvaluirile erau «cu voie de la cenzura», iar noi ne iluzionam ca romanele cu pricina sint curajoase".

Literatura care tine trena

Luca Pitu evalueaza urmarile nefaste ale literaturii proletcultiste. "V.G. Mortun li se pare in continuare un personagiu detestabil, prea legat de «tradarea generosilor», Petrache Lupu asa cum e zugravit in «Domnul general guverneaza», Carol al II-lea si Vaida-Voevod, precum ii ridiculizeaza Regele Palaelibus. Urmarea? Nici azi nu avem biografii critice, adica nehagiografice si nemarxizante, ale contributorilor la propasirea Romaniei moderne, dar ale Anei Pauker si ale doctorului Petru Groza, edulcorante, inunda piata".

Curtea comunista nu ducea lipsa nici de menestreli, remarca Marius Chivu, critic literar. "Poezia lui Adrian Paunescu a manipulat prin melodramatismul ei ipocrit, slujind si legitimind patriotismul pagubos (pe care l-a identificat pervers cu solidaritatea) al nationalismului ceausist". In plus, criticul precizeaza ca "Adrian Paunescu a reusit, prin Cenaclul Flacara, nu sa creeze mentalitate precum poezia proletcultista, dar sa dezamorseze spiritul nonconformist, provocindu-l organizat prin false manifestari de atitudine si creind iluzia exprimarii nerestrictive".

Dreptacii radicali

Criticul literar Doris Mironescu observa ca propozitia "intelectualii doresc sa se erijeze in ideologi ai puterii" nu se leaga doar de comunism. El comenteaza ca "«Centrul» ideologic al Garzii de Fier fiind neocupat - Codreanu nu poza in intelectual -, multe lupte pentru puterea simbolica aveau loc, e drept ca fara prea mare succes, la nivel politic si, in cel mai bun caz, intre inteligente de nivel mediu, ca Nicolae Rosu, Al. Cantacuzino sau, atentie, Ernest Bernea (Cartea Capitanilor, 1937)". Mironescu adauga ca "o veritabila «eminenta cenusie» a gardismului a fost Nae Ionescu, om suficient de lenes ca sa nu isi adune intr-o carte cele mai extremiste articole publicate in «Cuvintul» sau in alte gazete interbelice («Roza vinturilor» din 1937 e, in cel mai bun caz, o mistificare).

Ionescu era concurat, cu mai putin succes, de Nichifor Crainic, vajnic ideolog al unei revolutii spirituale infaptuite de «statul etnocratic», pe care isi inchipuia ca l-a anuntat in «Ortodoxie si etnocratie» (1937), si pe urma contabil veninos al prioritatilor proprii in materie de guvernamint de extrema dreapta («Lupta pentru spiritul nou. Germania si Italia in scrisul meu de la 1932 incoace», 1942)". Excesele textual-ideologice ale legionarilor sint evocate si de alti critici, de exemplu Cornel Ungureanu sau Carmen Musat. Ambii pun insa nocivitatea acestor carti pe seama cititorilor.

Pedepsirea autorului

Exista si texte care, prin efectul pe care il au asupra publicului, se intorc impotriva autorului. Ion Manolescu, lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, mentioneaza citeva exemple in acest sens. "«Nocivitatea» unui text fluctueaza in functie de factori foarte diferiti: epoca, estetica, politica, morala, codurile publice si private, chiar legile unei tari. Incalcarea lor echivaleaza pentru unii cu un atentat juridic, iar pentru altii cu un act de libertate culturala. In materie de «nocivitate» erotica, «Duduca Mamuca», «Poemul invectiva» si «Jurnalul de sex» i-au dus, la vremea lor, pe Hasdeu la tribunal, iar pe Bogza in puscarie, inainte de a le face loc in istoriile literare.

Pentru Sanielevici, Sadoveanu era autorul cu douazeci de adultere (literare), iar lui Iorga, Rebreanu ii aparea ca un adevarat psihopat, «de gust pervers pentru subiecte respingatoare»".

Alte carti sfirsesc prin a-i dauna scriitorului in termeni de reputatie. Criticul literar Bogdan Alexandru Stanescu comenteaza un caz recent din literatura romana: "«De ce iubim femeile» este cazul literaturii «intrebuintate»: un volum precum acesta beneficiaza din plin de capitalul simbolic acumulat de autor datorita adevaratei literaturi. Nu cautati aici literatura din «Orbitor» sau «Nostalgia», n-o s-o gasiti. «Este altceva». Desigur, nimeni nu spune ca sint bucatele scrise exclusiv cu imaginea publicului target-cititor de «life-style magazines» in minte, dar se apasa pedala diferentei specifice. Cred ca «De ce iubim femeile» slujeste ideologia unui capitalism salbatic si imbecil".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.