Rectorii universitatilor de stat si particulare, membri ai Consiliul National al Rectorilor (CNR), au dezbatut ieri o lista a specializarilor si domeniilor universitare care, in opinia ministrul Educatiei, Mircea Miclea, este prea stufoasa. Proiectul supus analizei de Biroul Executiv al CNR si prezentat de presedintele Consiliului, Ecaterina Andronescu, include 75 de domenii reunind peste 250 de specializari universitare. Potrivit lui Mircea Miclea, actuala varianta dezbatuta de rectori ar trebui sa fie redusa cu circa 25-30%, ceea ce inseamna ca in invatamantul universitar ar putea fi organizate studii in mai putin de 200 de specializari. Desi majoritatea rectorilor sunt de acord ca in prezent sunt prea multe domenii si specializari, totusi ei nu au reusit sa cada de acord asupra numarului de domenii care trebuie sa ramana, recunoscand ca votul final privind proiectul pe care CNR il va inainta Ministerului Educatiei spre analiza va reflecta nu atat opinia lor ci, mai degraba, vointa majoritatii. Ministrul Mircea Miclea a declarat ca lista domeniilor si specilizarilor universitare trebuie definitivata cel mai tarziu luna viitoare.
"Astept propunerile CNR, le vom analiza si in final vom incerca sa ne sincronizam cu cerintele din statele europene", a afirmat ministrul. Noul nomenclator al specializarilor va intra in vigoare din toamna.
Rectorul Universitatii Bucuresti si, totodata, presedintele Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare, Ioan Mihailescu, a declarat ca trebuie redus numarul specializarilor academice pledand pentru aproximativ 40 de domenii care sa reuneasca cel mult 190 de specializari.
Rectorul Universitatii Al. I. Cuza din Iasi, Dumitru Oprea, a solicitat membrilor CNR sa accepte ideea de a lasa tinerilor sansa sa-si aleaga domeniile si specializarile astfel incat sa-si asigure sanse de supravietuire pe piata muncii recomandand acestora sa tina cont in decizia finala de acest considerent. Ideea a fost sustinuta si de discursul altor membri ai CNR. Ion Smedescu, rectorul Universitatii Romano-Americane, a afirmat ca "studentul trebuie sa-si aleaga specializarea si nu sa i se impuna prin planuri de invatamant rigide; trebuie sa urmarim sa realizam specializari mai largi care sa-i dea acestuia o sansa mai mare de angajare".
Multi rectori au ridicat problema eventualelor disponibilizari de personal care pot interveni ca urmare a reducerii drastice a specializarilor. Temerile au fost infirmate atat de ministrul Milcea cat si de presedintele CNEAA, Ioan Mihailescu, cei doi sustinand ca se vor gasi formule pentru mentinerea cadrelor didactice in universitati cu precadere prin dezvoltarea masteratului.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Marin se confruntă cu o nouă problemă de sănătate. Boala gravă care o...
Sursa: kudika.ro