Baba Dochia isi scutura cojoacele de ploaie si omat

Ghioceii sunt, in acest debut de primavara, veritabile "rara avis" care se vand precum orhideele, iar martisoarele, cu toata prospetimea lor coloristica si inventivitatea de-a dreptul debordanta cuprinsa in ele, mai degraba ne intristeaza decat sa ne bucure, asa cum stau ele" prinse" cu ace de cenusiul zilei. In acest an, se pare ca traditia tine mortis sa se suprapuna realitatii, caci legendele spun ca Baba Dochia era, printre altele, o femeie care aducea zilele urate de la inceputul lunii martie, numite si Zilele Babei. In acest an, Baba s-a tinut cu strasnicie de cuvant, scuturandu-si cele noua cojoace de ploaie si de omat in urcusul sau spre munte cu turmele de oi.

Cea dintai zi a lunii martie este dedicata, in calendarul crestin ortodox, praznuirii Cuvioasei Mucenite Evdochia, cea de la care romanii i-au dat numele divinitatii agrare, Baba Dochia. Sfanta Evdochia a trait in secolul al III-lea d.H., in cetatea Iliopolis, din Siria. Ea era o femeie foarte frumoasa si bogata, care si-a schimbat viata de mare desfranare pagana, dupa ce a cunoscut credinta crestina. Traditia Bisericii spune ca frumusetea ei "a slujit de unealta diavolului" si a ajutat-o sa adune mari bogatii pana cand, impresionata de cantarile monahului Gherasim, a inteles ca se afla pe calea pierzaniei. Dupa ce a devenit monaha cuvioasa, Evdochia a infaptuit mari minuni, readuceri la viata si indreptari pe calea credintei intru Hristos, avand parte de o moarte martirica. Intrucat ziua de praznuire i s-a suprapus peste ziua de celebrare a Anului Nou agrar, oamenii au dat divinitatii agrare numele sfintei. Romanii nu-i spun insa Sfanta sau Mucenita, ca in calendarul bisericesc, ci Baba. Aceasta este, in credinta populara, o femeie care aduce zilele urate de la inceputul lunii martie, numite Zilele Babei, se cearta cu ciobanii si nesocoteste puterea zeului Marte.

Legendele Dochiei ne introduc in atmosfera pastorala a satului romanesc. Astfel, Baba Dochia, personificare a anului vechi si mama lui Dragobete, isi trimite nora la padure, ca sa ii culeaga fragi. Aceasta, ajutata de Dumnezeu, gaseste fragi copti si ii aduce Dochiei care, vazandu-i, crede ca a venit vara si deci este timpul sa urce cu oile la munte. Din precautie, isi pune noua cojoace in spate si porneste urcusul. Dar cum pleaca de acasa, incepe ninsoarea. Ingreunandu-i-se cojoacele, Dochia le scoate, unul cate unul, pana ramane in ie. Zilele schimbatoare de la inceputul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei, care si-ar scutura, din cand in cand, cojoacele de ploaie sau de omat. In final, Dochia moare inghetata langa oile sale, in ultima zi a urcusului, cand se lasa un ger naprasnic trimis de Martie, care l-a imprumutat de la fratele sau mai mic, Februarie.

Moartea Babei Dochia la 9 martie, in ziua Macinicilor, inseamna, totodata, renasterea ei, a pruncului Dochia, ce urmeaza sa-si traiasca veacul divin de 365 de zile. Putine sunt reprezentarile feminine din folclorul romanesc ce se bucura de un prestigiu egal cu al Babei Dochia, deoarece, prin lupta ei, pare sa iasa din tiparele feminine traditionale. Patronajul ei se intinde nu doar asupra unui segment de zi sau a unei sarbatori, cum e cazul Joimaritei sau al Streteniei, ci asupra unui ciclu de zile hotarator pentru desfasurarea activitatilor traditionale. Credintele spun ca, in aceste zile, putem sa ne citim trecutul si viitorul.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe