Scriitorul roman este sarac lipit si stahanovist de nevoie

Nu poti insa sa te ridici din taras decat ori muncind pe rupte, si atunci nu mai ai nici timp, nici chef si nici inspiratie de scris, ori fiind intretinut, ori primind oarece stipendii. Soarta scriitorului nu e usoara nicaieri, dar lumea civilizata a inteles ca trebuie sa-si protejeze creatorii ca pe niste coconi. Valoarea lucrului lor nu se poate si nu trebuie calculata in banii timpului pe care acestia il ocupa, efemer.

Pensia celor mai multi dintre membrii in varsta ai Uniunii Scriitorilor din Romania nu depaseste 300 de lei pe luna

La noi, abia de curand, Uniunea Scriitorilor a reusit sa obtina, prin lege, o indemnizatie de 9.300.000 de lei care sa scoata circa 100 de scriitori romani din spectrul saraciei lucii. Dar: acestia trebuie sa aiba peste 60 de ani si sa fie "merituosi". Cine si cum decide asta, e oricand discutabil. O face chiar una dintre beneficiarele indemnizatiei, poeta Angela Marinescu: "O parte dintre scriitori primesc o indemnizatie. Restul se descurca cum pot, dar cea mai mare majoritate mor, realmente, de foame. Noi am primit aceasta suma pe criteriul c-am fi valorosi. Cum au dedus ei asta? Ca unii au primit premii si altii nu. Or, asta e un criteriu foarte relativ. Printre acesti 100 de 'beneficiari>> se afla scriitori de care n-am auzit niciodata si care n-au nici o valoare. Eu, daca n-as primi acesti bani, cred ca n-as mai putea trai, ar fi imposibil din pensia mea de 3 milioane. Inainte de a primi banii astia am inchiriat casa la doua fete si am stat impreuna cu ele. Mai primeam doua milioane lunar de la sora mea si ma taraiam asa. Ar trebui ca toti pensionarii sa aiba o pensie decenta, de cinci-sase milioane, si abia dupa aceea cei valorosi sa primeasca ceva in plus", crede Angela Marinescu careia i se pare, totodata, nedrept ca scriitori valorosi nu pot beneficia de nici un ajutor de la stat inainte de 60 de ani si o da de exemplu in acest sens pe Mariana Marin, poate cea mai valoroasa poeta a generatiei ‘80, care a murit in 2003 si care a trait, in ultimii ani, intr-o saracie lucie.

Angela Marinescu: "Printre acesti 100 de 'beneficiari>> se afla scriitori care n-au nici o valoare"

Poeta Nora Iuga, aflata, la randul ei pe lista celor 100 de fericiti posesori ai indemnizatiei de la USR, priveste asta ca pe un rar privilegiu: "In planul general al scriitorului roman, eu am, clar, o situatie privilegiata. Mi s-a facut aceasta uriasa favoare, acest dar urias, ca pana la urma s-a dat o lege care a trecut prin Parlament, apoi prin Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor, care a decis sa-mi acorde si mie, alaturi de alti circa 100 de scriitori, o indemnizatie de merit, destul de mare, care se adauga pensiei mele de patru milioane".

Nora Iuga este o "rara avis" si pentru ca, spune ea, a avut norocul unor burse in Germania, un spatiu care a inteles ca scriitorul este, oriunde s-ar fi nascut, un motor, chiar daca neconventional, al lumii: "Eu tot trag nadejde ca, apropiindu-se data de intrare a noastra in Uniunea Europeana, poate ca se va schimba ceva si din statutul scriitorului roman. Nu degeaba au inceput sa primeasca burse cate unii. Cred ca la ora actuala exista vreo 10, hai sa zicem 15, care mai beneficiaza de burse in strainatate din cand in cand. Acesta este un ajutor foarte mare, va spun din proprie experienta, pentru ca daca obtii o bursa de trei luni la o fundatie din Germania, primesti pe luna o suma de circa 750-800 de euro, in conditiile in care ai totul asigurat, mai putin mancarea, pe care nu cheltuiesti mai mult de 8-10 euro pe zi.

Cu banii care iti raman, poti s-o tragi de coada cam un an cand te-ntorci in Romania. In plus, ne asigura si lecturi, iar astea sunt platite. Este un lucru minunat, numai ca, din pacate, noi suntem cam pe ultimul loc dintre cei pe care ii accepta aceste fundatii", marturiseste poeta.

Cat de bine sau de rau traieste in Romania un scriitor care face parte dintr-o minoritate etnica povesteste Ferencz Zsuzsanna, prozatoare de limba maghiara si vorbitoare de germana: "Prozatorii o duc prost, poetii si mai prost. Scriitorii minoritari au un foarte mare avantaj: o duc prost in doua tari. Personal incep s-o duc prost deja in trei tari. O fi asta cariera? Cum onorariul de la editura e mai mult o notiune decat o realitate, trebuie sa facem multe compromisuri sa nu ajungem cazuri sociale. Scriem ziare, ghicim din cafea, care ce poate. Cum evaziunea fiscala e un delict, nu voi intra in amanunte. Numarul scriitorilor nu scade, cred eu. Scade in schimb numarul cititorilor. La mai multe!", conchide, amar, prozatoarea de limba maghiara.

Simona Popescu: "Oricat ar fi de bun sau de comercial, scriitorul roman n-o duce prea bine"

Nici Simona Popescu nu descrie in culori pastel situatia scriitorului roman, cu toate ca scriitoarea este lector la Universitatea Bucuresti si autoare a unor volume care au fost reeditate: "Oricat ar fi de bun sau chiar de comercial, scriitorul roman n-o duce prea bine. Prea putin beneficiaza de o promovare serioasa, facuta cu profesionalism. Cartile, chiar daca sunt valoroase, nu au vizibilitate. Librarii au, adesea, criteriile lor inefabile. Nici macar nu exista o singura emisiune la televizor ca sa vorbeasca despre carti, despre autori, despre aparitii recente", observa scriitoarea, care mai remarca si ca, "in lume sunt doar cateva zeci de autori cu succes international care traiesc din vanzarea cartilor lor.

Sunt si altii, scriitori foarte buni care, fara sa fie comerciali sau fara sa fi intrat in circuitul international de promovare, traiesc din burse, stipendii si, mai ales in Germania, din lecturi publice sau din conferinte pe care le tin la Universitati. Premiile literare sunt adesea consistente si antreneaza o serie de alte avantaje (tiparirea unui nou tiraj, vanzari, aparitii in public, contracte mai bune etc.). Poate se va schimba ceva si la noi. Poate or sa apara... managerii culturali", spera Simona Popescu.

Scriitorii romani, care nu mai au grija zilei de maine, au insa altele. Ei sunt cei care au ales exilul (poate si pentru ca traiul de zi cu zi in Romania devenise mai mult decat impovarator) si pentru care apartenenta la spatiul nostru devine cel mai important deziderat. Mira Feticu a scris o carte in Romania si una in Olanda: "La Bucuresti am fost cativa ani jurnalist de radio si cercetator la Institutul 'G. Calinescu>>. Scriam pe atunci poezie si mai ales proza scurta. Scriam rar, noaptea si, mai ales, in concedii medicale. Asa am scris prima mea carte, 'Femei cu veverite>>, parte in facultate, parte in primii ani de radio. Astazi locuiesc cea mai mare parte a timpului la Haga, scriu tot noptile, dar pot sta toata noaptea fara teama ca a doua zi voi fi trimisa acasa, pe motiv ca dorm pe birou. Ziua merg cu fiica mea intr-o cafenea a bibliotecii publice din centrul Hagai, iau note pentru romanul la care scriu. Citesc pe net presa culturala romaneasca si astept sa mi se traduca 'Povestea Penelopei>> in olandeza. Nu stiu daca intereseaza pe cineva, dar nu sa ai compensatii financiare e complicat in Olanda, ci sa locuiesti aici si sa vrei sa fii si sa ramai scriitor roman", marturiseste Mira Feticu.

Cat despre ultima generatie de scriitori, cei care au acum sub 30 de ani (sunt multi si unii dintre ei vor ramane ca nume importante ale literaturii romane), acestia au inteles ca in Romania nu se poate trai din meseria de scriitor. Le gasim numele in ziare, reviste mai mult sau mai putin literare sau ii vedem la televizor. Mircea Cartarescu ramane probabil singurul scriitor roman care reuseste sa traiasca din scris. Cartile lui se vand in zeci de mii de exemplare, ceea ce dovedeste ca si scrisul poate fi o afacere ca toate celelalte. Exemplul lui e cu atat mai important cu cat succesul nu a implicat/ nu implica (poate uneori - vezi volumul "De ce iubim femeile") compromisuri calitative.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe