Bijuterii nascute din scoici

Se pare ca primele perle au inceput sa fie colectionate pe tarmurile continentului indian, unde au fost descoperite accidental de catre scufundatorii care cautau stridii pentru a-si hrani familiile.

Presupunerea acestei origini nu vine dintr-o descoperire arheologica, ci din interpretarea unui mit stravechi, in care Krishna i-ar fi oferit prima perla din lume fiicei sale, in ziua nuntii. Cu o oarecare aproximare temporala si spatiala, cea dintai reala atestare a utilizarii perlelor vine din secolul XXIII i.Hr., din China, unde un scrib noteaza in cartea "Shu King" ca un nobil scapatat a trimis tribut "un sirag de perle nu foarte rotunde". Perlele ajung in Egipt mult mai tarziu. Timp de trei milenii, egiptenii prefera podoabele din "mama perlei" - stratul interior al stridiilor, din care se nasc perlele. Minunatele sfere ajung sa fie incluse in bijuterii abia dupa secolul V i.Hr., in timpul expansiunii Imperiului Persan.

Nebunia perlelor a inceput insa in Imperiul Roman, cand acestea au ajuns la cea mai mare valoare din istorie. Calul-senator al lui Caligula era decorat cu perle, pentru a pune in evidenta maretia si bogatia imparatului. Cea mai scumpa cina din istorie, intrata deja in legenda, este legata tot de perle.

Intr-o confruntare dintre Cleopatra si Marc Antoniu, in care fiecare incerca sa arate ce bogatii stapaneste, singura oferta a Cleopatrei a fost sa sfarame una dintre perlele pe care le purta prinse in cercei si s-o bea intr-un pahar cu vin (sau otet, dupa cum pretinde chimia moderna). Antoniu a refuzat sa-si bea paharul, recunoscandu-se invins. In "Istoria" sa, Pliniu evalueaza pretul perlei sfaramate de Cleopatra la fabuloasa suma de 60 de milioane de sersteti sau 1.875.000 de uncii de argint. In banii de azi, la 5 dolari per uncie, ar insemna peste 9 milioane de dolari. Deci, intr-adevar, a fost cam cea mai scumpa cina pana azi.

Mai atasati de perle decat romanii par a fi fost, totusi, arabii musulmani. In descrierea Gradinii lui Allah din Coran se spune: "Pietrele sunt toate perle si hiacint, fructele copacilor sunt pietre si smaralde. Celui care este primit in gradina placerilor celeste i se va face un cort acoperit de perle, hiacint si smarald si va primi o coroana de perle cu un lustru nemaivazut, iar frumoasele fecioare ce-l vor insoti vor fi precum perlele ascunse". O multime de perle!

Pretul scade, valoarea nu

Cele mai importante resurse de perle au fost exploatate, mii de ani, in Golful Persic, pe coastele Indiei, mai ales in zona Sri Lanka si Marea Rosie. Ocazional, chinezii gaseau perle in ape dulci, iar japonezii le culegeau din zonele putin adanci ale oceanului.

Dupa descoperirea Americii, nepretuitele perle au invadat Europa, devenind un accesoriu obligatoriu pentru toti nobilii. In acea perioada, spaniolii s-au concentrat pe recoltarea perlelor de pe coastele Americii Centrale si de Sud, precum si in Caraibe, fortand sclavii sa se scufunde in cautare de stridii. Colonistii englezi au inceput sa caute perle dupa ce au vazut ca sunt purtate de majoritatea indienilor americani. Le-au descoperit ca perle de apa dulce in Ohio, Mississippi si Tennessee. Exporturile cu destinatia Europa au fost, timp de decenii, atat de consistente, incat America a primit numele de "Pamantul perlelor".

Curand, noile teritorii aveau sa se impuna din punct de vedere economic prin doua produse cu aceeasi origine: primele erau perlele de apa dulce, atat de mari, rotunde si lustruite, incat familiile regale au decis sa-si atribuie o parte din ele pentru bijuteriile personale (sunt si azi confundate cu perlele de apa sarata din Orient!), nasturii si butonii din sidef.
In timp ce perlele de apa dulce americane redefineau standardul european pentru aceasta categorie, perlele albe din America de Sud (Panama - Venezuela) incepeau sa le concureze pe cele din Bahrain, iar perlele negre din actualul Golf Mexic - pe cele din Tahiti. Coloniile din noul continent incepeau sa dezechilibreze ponderea in veniturile coloniale ale regatelor europene, motiv ulterior pentru nesfarsite razboaie si acte de piraterie.

Exploatarea perlelor a continuat furibund in toate zonele de cultura pana cand perlele au disparut aproape complet, la inceputul secolului XIX. O suta de ani mai tarziu, un eveniment major avea sa transforme definitiv piata perlelor: un japonez inventa perlele de cultura, pretul noului produs permitandu-le si celor mai putin instariti sa se impodobeasca precum regii lumii.

Brevetele nipone

Kokichi Mikimoto, fiul unui patiser, in echipa cu sotia sa Ume, biologul angajat al guvernului, Tokichi Nishikawa, si un tamplar, Tatsuhei Mise, au descoperit, in acelasi timp, dar fara sa stie unul de altul, secretul cultivarii perlelor: introducerea unei bucati de tesut din membrana epiteliala a scoicii, impreuna cu un nucleu de cochilie sau de metal, in corpul stridiei. "Mama Perlei", stratul interior de sidef, va secreta un alt fel de sidef, mai deosebit (nacru), pentru a imbraca intregul corp strain, dand astfel nastere perlei.

Mise si-a patentat inventia in 1907. Nishikawa a ajuns la Oficiu prea tarziu, dar, cu o gentilete specific nipona, Mise a fost de acord ca brevetul sa fie trecut pe numele ambilor. Metoda de cultivare a perlelor se numeste si astazi Mise-Nishikawa, dar nu le mai apartine de mult timp celor doi. Venit puternic din urma, Mikimoto se vazuse dat brusc la o parte, desi avea un brevet pentru o metoda de cultivare a perlelor semi-sferice inca din 1898, dupa care a mai obtinut un brevet pentru culturile in tesut de manta, in 1908. A adaptat primul brevet, astfel incat perlele obtinute sa fie sferice, si a reusit sa omologheze o metoda noua de cultivare in 1916. Dezvoltarea micului producator de taitei a fost atat de exploziva, incat Mikimoto a cumparat brevetul Mise-Nishikawa, trimitandu-i pe cei doi in manualele de istorie.

Insa revolutia nipona a perlelor nu este lipsita de ironie. Scufundatorii japonezi care cautau stridii nu pastrau perlele inainte de 1800. Copiii polinezieni le foloseau pe post de bile de joaca si nimeni nu se supara cand se pierdea cate un pumn intreg. O sumedenie de popoare din zona foloseau drept bijuterii sideful din scoici si aruncau perlele. Cat despre populatiile de pe continentele americane, acestea pastrau nepretuitele (azi!) perle abalone, dupa ce mancau scoicile, doar pentru a le folosi ca insertii in mult mai apreciatele obiecte din lemn, fildes sau os.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe