Ministrul MAI, Ioan Rus, a declarat ca actualizarea listelor electorale va presupune un "mini-recensamant", care va fi facut de autoritatile locale pana in 24 august.

"CC a cerut Guvernului sa dea o lista finala, verificata inca o data. Bun, asta inseamna un mini-recensamant, practic, in Romania, dar sigur fara atatea capitole cat avea recensamantul. Aici e da sau nu, exista sau nu exista cetateanul respectiv. Autoritatile se vor organiza, astfel incat sa facem acest lucru pana in 24 august, de fapt, sa termine ei la nivel local, astfel incat la sfarsitul lunii sa-i putem da CC acest rezultat", a spus Rus, intr-un interviu la RFI.

Rus considera ca termenul de 24 august pentru realizarea acestui mini-referendum este unul fezabil pentru verificarea concordantei dintre datele de pe liste si situatia reala, scrie MEDIAFAX.

"Mi se pare fezabil, pentru ca autoritatile publice locale au suficiente resurse si le vom sprijini si noi, daca este cazul, cu institutiile descentralizate ale statului, astfel incat sa reusim acest lucru, sa verificam daca sunt morti care figureaza pe listele de vot si nu au fost radiati, daca exista comunicari de la justitie cu cetateni care au drepturile civile suspendate si se mentin totusi pe lista, daca sunt bolnavi care medical sunt scosi de pe liste si totusi exista si alte situatii care eventual in acest moment nu ne dam seama care sunt", a afirmat demnitarul.

Ministrul Administratiei si Internelor a precizat ca Guvernul ar urma sa emita la inceputul saptamanii viitoare un act normativ prin care sa imputerniceasca primariile pentru activitatea de verificare a datelor in teren.

Intrebat ce se va intampla in cazul celor care nu vor fi gasiti acasa la acest demers, ministrul a spus ca, in mediul rural, se va merge pe solutia intrebarii vecinului si a admis ca, la orase, va fi "mai complicat".

Intrebat daca Executivul si-ar dori ca romanii cu domiciliul strainatate sa nu fie trecuti pe listele din tara, Ioan Rus a spus ca "nu exista" o astfel de intentie, explicand pe ce categorie de lista se afla fiecare roman cu drept de vot aflat in strainatate,


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.