Vogue Magazine a descoperit "Noua Zeelanda a Europei"

Dincolo de isteria creata de gripa aviara, jurnalistii straini descopera Romania. Analistii de la revista britanica "Vogue Magazine" au avut o revelatie care s-a concretizat in topul anual pe care il realizeaza: Delta Dunarii, cea mai mare rezervatie de tinuturi umede din Europa, este descrisa de jurnalistii prestigioasei publicatii ca "Noua Zeelanda a Europei, aflata la doar trei ore distanta cu avionul" si o recomanda drept "destinatia de vacanta a anului 2006".

"O vizita in Romania aduce multe surprize. De exemplu, aici se gasesc vinuri deosebite (aici existand unele dintre cele mai vechi vii din Europa, dupa cum spun romanii) si este cel mai mare exportator legal de caviar din lume.
Apoi, frumusetea incredibila a peisajului si, mai presus de orice, faptul ca in acest loc carutele trase de cai par mai numeroase decat masinile", sustine autorul listei.

Ca puncte negative, revista este de parere ca pana de curand au existat putine hoteluri de calitate.
Un exemplu pozitiv este, potrivit "Vogue Magazine", Delta Nature Resort, un complex alcatuit din 30 de vile de lux situat in Delta Dunarii. "Relaxeaza-te pe balconul vilei privind pelicanii in timp ce pescuiesc, fa o plimbare pana la manastirea Saon si bucura-te de un pranz delicios sau plimba-te cu barca pe canalele Deltei admirand starcii, egretele si lopatarii.
Este Noua Zeelanda a Europei si se afla la doar trei ore de zbor cu avionul", se arata in articolul din revista britanica.

"The Vogue List" prezinta cele mai importante 100 de tendinte pentru anul urmator in materie de moda, design, calatorii, produse, personalitati.
"Pe cine trebuie sa cunosti, ce sa asculti, unde sa mananci, ce sa porti... Acestea sunt intrebari pe care ni le punem in fiecare zi", sustine revista.
In timp ce televiziunile din Romania umplu jurnalele de stiri cu pasari care au murit in Delta, Vogue aduce in prim-plan diferitele atuuri ale acestui loc unic in lume.

Tinutul exotic cu peste 1.200 de specii de copaci si plante, cu cea mai bogata fauna ornitologica de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) si ihtiologica (peste 100 de specii, printre care heringul de Dunare si sturionii, de la care se obtine pretiosul caviar) se lupta prin propriile forte sa faca fata crizei gripei aviare care a pus pe jar autoritatile romane.
Pierderile mari ale agentiilor de turism, care tocmai au inscris in ofertele lor si inceperea sezonului de pescuit si de vanatoare din Delta, vor fi reflectate in primul rand in costurile de promovare.

Operatorii din zona au estimat chiar pierderi de 10 milioane de euro pana la sfarsitul anului 2005, desi datele de la agentiile de turism nu au fost inca centralizate. Imaginea turistica a Romaniei si a Deltei Dunarii pe termen lung mai are inca de suferit datorita interzicerii vanatorii si pescuitului sportiv, anularii contractelor pentru turistii romani si straini, insa strainii ne fac un branding de tara care a inceput sa ne reabiliteze in ochii celor cu putere financiara care vor sa-si petreaca vacantele in locuri exotice.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.