Parlamentul European a adoptat la Bruxelles, o declaratie scrisa initiata, printre altii, de eurodeputatii Daciana Sarbu (PSD) si Adina Valean (PNL), care solicita masuri eficiente si corecte, in plan european, pentru rezolvarea problemei cainilor vagabonzi.

"Parlamentul European a adoptat joi, in sesiunea plenara de la Bruxelles declaratia scrisa a eurodeputatelor Daciana Sarbu (PSD) si Adina Valean (PNL) care solicita masuri eficiente si corecte, in plan european, pentru rezolvarea problemei cainilor vagabonzi. Declaratia - initiata alaturi de eurodeputatii Elisabeth Jeggle, Raul Romeva i Rueda si Janusz Wojciechowski - indemna statele membre sa adopte strategii privind gestionarea populatiei canine, care sa cuprinda masuri precum sterilizarea animalelor cu si fara stapan, legi privind controlul cainilor si promovarea principiului detinerii responsabile de animale de companie", se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Europarlamentarii urmaresc, prin initiativa lor, generarea de politici coordonate, eficiente, concordante cu legile comunitare si ferite de excese, la nivelul intregii Uniuni Europene.

In comunicat se arata ca actiunea a pornit de la amenintarea reprezentata de cainii fara stapan la adresa sanatatii si a sigurantei publice, in mai multe tari membre UE, si precum si de la realitatea masurilor ineficiente, lipsite de rezultate si adesea marcate de cruzime la adresa animalelor, aplicate sau planificate de unele state precum Romania.

"Ne dorim strazi curate si sigure, si ne dorim acest lucru fara a apela la cruzime fata de animale sau la incalcarea legilor comunitare. Acest fenomen provoaca, in fiecare zi, suferinta unui mare numar de oameni, si niciuna din masurile la care s-a recurs pana acum nu a dus la controlarea fenomenului. O politica la nivel european poate aduce in sfarsit o solutie, oferindu-le statelor membre si directiile acceptabile de actiune, si limitele acestora", subliniaza Daciana Sarbu, citata in comunicat.

Citeste si:
S-a stabilit când vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European
S-a stabilit când vor avea...

"Comisia Europeana are acum obligatia sa propuna, pe baza recomandarilor noastre, un set de masuri valabile pe tot teritoriul UE, care sa se aplice uniform, sa duca la rezultate rapide si sa respecte spiritul legilor europene, inclusiv a celor referitoare la bunastarea animalelor. Este o sansa importanta de a controla o problema deosebit de dificila pentru state precum Romania", afirma Adina Valean.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.