Presedintele Confederatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, a declarat marti ca circa 7.300 de salariati ai companiilor CFR SA, CFR Marfa si CFR Calatori ar putea fi disponibilizati, desi exista solutii mai bune pentru redresarea financiara a acestor societati, nesustinute insa politic.

"Deocamdata, ne pregatim cu un program de masuri pentru echilibrarea economica a societatilor, ca sa nu existe disponibilizari. Si ei au solutii mai bune, dar nu sunt sustinute politic", a declarat, marti, Mantescu, dupa o sedinta AGA si CA pentru aprobarea contractului colectiv de munca si a bugetului de venituri si cheltuieli pe 2011 de la societatile feroviare, potrivit MEDIAFAX.

Astfel, la CFR Calatori si CFR SA exista doua variante de programe de restructurare, respectiv unul in care se vor pastra opt regionale si unul cu cinci regionale. In varianta cu opt regionale, CFR SA ar urma sa disponibilizeze 1.290 de persoane, iar CFR Calatori 923, iar in cea de-a doua varianta, CFR ar disponibiliza 1.492 persoane, iar CFR Calatori 1.021.

  • Fara prime si tichete de masa in 2011

Totodata, daca se va aproba programul in varianta cu opt regionale, angajatii vor renunta la primele de Paste si de Craciun, de concediu si la tichetele de masa, la fel ca in 2009 si in 2010.

Si la CFR Marfa exista doua variante de programe, respectiv unul cu concedierea a 3.000 de salariati, care vor renunta la prime si vor schimba autorizatiile de calatorie de la clasa I la clasa a II-a, si o varianta cu 4.325 de disponibilizari.

Mantescu a adaugat ca cele trei companii feroviare au avut si luni sedinta de CA si AGA, dar bugetele si programele de reorganizare nu au putut fi aprobate, intrucat directorii nu au fost mandatati. Nici marti cele doua parti nu au ajuns la un acord, insa au aprobat bugetele de venituri si cheltuieli, fundamentate si in acest an pe pierderi.

Acesta a precizat ca a primit o informatie potrivit careia CFR Marfa a solicitat guvernului, in decembrie, un ajutor de stat, insa nu l-a primit, in timp ce operatori privati au fost sustinuti. "Daca se adevereste informatia, este un lucru grav, pentru ca vorbim de milioane de lei", a mentionat sindicalistul.

Potrivit lui Mantescu, in sistemul feroviar de stat sunt in prezent 56.000 de angajati, cu un salariu mediu net pe 2010 de 1.600 lei pe luna. Contractele colective de munca expira la finele lunii ianuarie.

Citeste si:
Concedieri în masă în România. Ciolacu: „Este normal să se întâmple...
Concedieri în masă în...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.