'Iliescu puncta, Danalache zbiera'

Povestea merge mai departe. Saptamana trecuta va prezentam trei marturii ale victimelor epurarilor din mediul universitar, petrecute in cea de-a doua partre a anilor ,50. Articolul a starnit interesul unor alti fosti studenti din acea perioada, care au decis, la randul lor, sa spuna prin ce au trecut. Am primit, de asemenea, la redactie, un drept la replica din partea fostului sef al statului, Ion Iliescu, primul presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), incepand cu anul 1957.

Seful penitenciarelor, spaima studentilor

Sa dam timpul inapoi: 11 martie 1959. Sedinta mare in Caminul 303 al Politehnicii - actualul sediu al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport. Studenta de atunci Constanta Corbea isi aminteste si azi atmosfera lugubra, sala intunecata si ticsita de lume: studenti, profesori, securisti. Nu a putut uita spaima, incordarea, lipsa de incredere a unora in ceilalti.

La prezidiu se aflau vestitul zbir comunist Florian Danalache, ajuns mai tarziu ministru al transporturilor, secretarul CC al UTM Ion Iliescu, ministrul invatamantului Athanasie Joja, rectorul Universitatii, Jean Livescu si altii. Printre "martorii acuzarii", Otto Schechter, profesor la Universitate, fost comandant de penitenciare la Iasi, spaima studentilor.

"Cand mi-a venit randul la marea judecata politica, pentru a fi exmatriculata din facultate si stigmatizata cu atributul inspaimantator de "dusman al poporului", am fost intrebata, cu glas rastit si plin de ura, ce sunt parintii mei", isi aminteste Constanta Corbea. "Voiau, adica, sa stie de unde ma trag si ce educatie mi s-a dat - fireste, neconforma cu inaltele idealuri ale partidului comunist. Am fost asa de uimita si devastata...

Orice spuneam in apararea mea nu era ascultat, toti interveneau cu "element dusmanos", "gandire periculoasa". Iliescu puncta, Danalache zbiera. In sala era intuneric si lumina mare era pe mine. Imi venea sa intru in pamant de rusine cand oameni cunoscuti ma caracterizau cu ura. Da, am simtit ura, foarte multa revarsare de ura... Asta era piesa care se juca."

Cel mai bun student a disparut

Sanda Staicu a fost studenta la Filologie incepand cu 1956. In anul al treilea a fost exmatriculata. A terminat facultatea de-abia in 1965, pe fondul atmosferei de destindere politica.

Doamna Staicu, in urma articolului nostru din 27 august, v-ati decis sa povestiti prin ce ati trecut in timpul facultatii. Cine sunteti?

Sunt din orasul Slobozia, judetul Ialomita, tatal meu a fost avocat, a fost in Partidul Liberal si a facut politica cu tot sufletul si cu toata implicarea. Eu de acolo stiu ce inseamna sa faci politica. In 1952 a facut doi ani la Canal. Am crescut in atmosfera asta: sa nu spui, sa nu se stie, sa nu se afle...

Unde erati studenta?

La Filologie, la limba si literatura romana. Faceam literatura cu Mitu Grosu, un tehnician dentar, pentru ca nu aveau pe cine sa puna, nu aveau cadre...
Promotia mea se compune din Nicolae Manolescu - si el a fost dat afara din facultate impreuna cu mine -, Sanziana Pop, Sanda Golopentia, Ioana Zlotescu, foarte multe personalitati. Am mai fost colega si cu Sergiu Celac (ambasador la Londra, dupa decembrie 1989 - n.r.) si cu Silvia Celac. Dintre toti, cel mai bun era Marius Dumitrascu, baiatul preotului din Dridu. Acest baiat a disparut impreuna cu alti patru. Pe mine m-au dat afara in 1959.

De ce v-au dat afara?

Pe motiv ca tatal meu a facut politica si ca a fost la Canal, iar eu am ascuns. Pe atunci asta era fals in acte publice. Pe unii dintre noi au vrut sa ne ia ca martori ai acuzarii altor colegi. Am refuzat. Atunci au ales pe alti cativa care aveau probleme si puteau sa-i santajeze.

Cum ati fost data afara din facultate?

Imi aduc aminte ca am venit din vacanta de Pasti si lista era mare, afisata la avizier.

Cand ati reusit sa terminati facultatea?

In 1965. Atunci era alta atmosfera, cu Ovidiu Cromalniceanu, cu Alexandru Piru, dar studentii nu mai erau de calitate.

Pana si fierul era reactionar!

Teodor Baleanu are inca proaspat in memorie cazul colegului sau de camin, Anghel T. "In 1956, chiar in zilele in care revolta anticomunista de la Budapesta era inabusita in sange de tancurile sovietice, Anghel i-a scris unchiului sau din Ardeal ca, "daca va fi nevoie, eu voi fi primul care isi va apara tara cu arma in mana".

Scrisoarea i-a fost "citita" de autoritati. Ce-a urmat? Colegul meu a disparut pur si simplu si nu s-a mai intors niciodata. Patul lui din acel dormitor al caminului studentesc din strada C.A. Rosetti, din Bucuresti, un pat din fier, de tipul celor din spitale, a disparut si el. Pentru comunisti, pana si fierul devenise reactionar!"

PRMIMIM LA REDACTIE

UASR a jucat si un rol pozitiv

Fara nici un fel de intentie de a justifica actiunile reprobabile ale unui regim totalitar, afirmatiile la adresa UASR (Uniunea Asociatiilor Studentesti din Romania), ca "unealta a terorii", sunt exagerate si subiective. Pe langa limitele sale, legate de caracteristicile sistemului politic, din care facea parte, cred ca UASR a jucat si un incontestabil rol pozitiv in viata universitara si in viata publica, in general, reprezentand unul din elementele care au caracterizat tendintele de deschidere si de destindere din viata publica.

Aceste tendinte s-au accentuat, mai ales dupa retragerea trupelor sovietice din 1959 si au fost exprimate prin Declaratia din aprilie 1964, de afirmare a unui curs independent in politica externa a Romaniei, apreciat pe plan international.
Corolarul acestor evolutii a fost neasocierea Romaniei la invazia Cehoslovaciei din august 1968 si condamnarea acestui act samavolnic, in mod unanim, de societatea romaneasca.

Dramele individuale traite de unii studenti si de unii intelectuali, atat in cursul anilor ,50, dupa evenimentele din Unagaria, cat si ulterior, fac parte din consecintele metodelor practicate de un regim totalitar, care s-a prabusit, tocmai de aceea, in 1989, in centrul si estul Europei, in Romania capatand forma dramatica a unei revolte populare soldate cu jertfe de sange.

"Nu am participat la asemenea presiuni"

Relatarea domnului Enache Pope, care ma asociaza pe mine la un episod pe care l-a trait domnia sa, este sau rodul unei confuzii grave, sau o inventie reprobabila! Domnia sa afirma ca a fost chemat, in 1959, in biroul decanului, prof. T. Bugnariu, unde eu, Iliescu Ion, i-as fi reprosat ca tatal sau, fost primar liberal, se opunea colectivizarii si ca, drept urmare, eu i-as fi spus: "De maine, nu mai vii la facultate!"

Este un neadevar total. Niciodata nu am participat la asemenea forme de presiuni, cu atat mai putin asupra unui student de la Facultatea de Filosofie. Sau domnul Pope ma confunda cu altcineva, sau fabuleaza in mod grav. Cei ce m-au cunoscut, de-a lungul vremii, stiu bine ca eu nu am avut un comportament abuziv in relatia cu oamenii. Mai mult, in fata unor abuzuri, m-am straduit, adeseori, sa ajut si sa protejez oamenii. Ceausescu mi-a reprosat, chiar, intr-o plenara a Comitetului Central UTM, prin 1958-1959, ca nu manifest suficienta "combativitate".

Iar la reuniunea din iulie 1971, cu activul ideologic - dupa care m-a inlaturat din Secretariatul CC al PCR -, m-a acuzat de "intelectualism". Cum imi puteam permite eu sa-l amenint pe un student cu exmatricularea, de fata cu decanul? In ce calitate? Functia de presedinte al UASR, deci de reprezentant al studentilor, nu-mi conferea asemenea atributii. Iar fata de decanul Facultatii de Filosofie - prof. Tudor Bugnariu - aveam o stima deosebita - ca intelectual de valoare si om de inalta tinuta etica! Cum mi-as fi putut permite o asemenea impolitete, chiar impertinenta?

Numai cine nu m-a cunoscut poate face asemenea aprecieri. Indiferent de imprejurari, nu m-a caracterizat un asemenea comportament!
Este regretabil ca ziarul dumneavoastra difuzeaza asemenea materiale calomnioase, lipsite de sustinere in realitatea faptelor. Nu inteleg care este scopul unei asemenea actiuni, care in mod evident se incadreaza intr-o intreaga campanie denigratoare, sustinuta in forta in ultimele luni.
(Ion Iliescu, senator, fost presedinte al Romaniei)

UASR: Inregimentare programata

Teoretic, UASR era o organizatie situata in afara structurilor partidului unic, dar lucrurile stateau asa numai pe hartie. Decizia de infiintare a UASR s-a luat in iunie 1956. PMR si UTM erau nemultumite de faptul ca tinerii si studentii nu se implicau in politica. Autoritatile au incercat atragerea studentilor intr-o organizatie care sa nu para controlata de partid si chiar se spunea ca toate initiativele trebuie sa porneasca de jos in sus. Lucrurile nu au stat deloc asa. Studentii care au avut initiative proprii, asa cum sunau indicatiile, au avut o soarta trista.

La Cluj, in noiembrie 1956, in plina campanie de mediatizare si constituire a asociatiilor, un grup de studenti de la Universitatea Bolyai a elaborat un program care prevedea constituirea unei asociatii libere, care sa poata intretine legaturi cu organizatii similare, inclusiv din Occident, autonomie universitara, desfiintarea frecventei obligatorii. Cinci studenti - Varhegyi Istvan, Nagy Benedek, Koczka Gyorgy, Kelemen Kalaman si Eva Sarosy - au fost imediat arestati si condamnati pentru "agitatie publica" la pedepse cu inchisoarea cuprinse intre 3 si 7 ani.

La Iasi, sub aceeasi umbrela a asociatiilor studentesti, un grup de la Universitatea "Al.I. Cuza" a gandit un program pentru aniversarea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Stefan cel Mare. Studentii au fost lasati sa-si duca la bun sfarsit manifestarile, dupa care au fost arestati si condamnati cei patru organizatori: istoricul Alexandru Zub, Aurelian Popescu, Dumitru Vacariu si Mihalache Brudiu.

In Bucuresti au fost operate numeroase arestari in randul studentilor, dupa ce in mai multe facultati s-a incercat organizarea unor manifestatii de solidaritate cu revolutia din Ungaria. Dar cea mai mare manifestare de sustinere a revolutionarilor anticomunisti unguri a avut loc la Facultatea de Mecanica din Timisoara. In timp ce studentii timisoreni erau judecati, "Viata studenteasca" publica un amplu reportaj despre entuziasmul cu care studentii Facultatii de Mecanica participau la constituirea noilor asociatii.

Cu toate eforturile depuse in primul an de activitate, UASR nu a reusit sa politizeze mediul studentesc asa cum si-ar fi dorit. Astfel ca, in cuvantul de inchidere a Plenarei din 1958, Ion Iliescu accentua necesitatea intaririi combativitatii politice a asociatiilor, combatea "influenta ideologiilor straine" si infiera "actiunile dusmanoase". In 1959, liderii UASR isi manifestau fatis totala implicare in munca politica si combateau "apolitismul" marii mase a studentilor. Deja Asociatia nu mai era nici macar teoretic o organizatie profesionala.

SURSA: Anuarul Institutului Roman de Istorie Recenta, vol. I 2002; Ioana Boca - Studentii in anii ,50.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe