Dupa ce a participat la doua razboaie mondiale Nicolae Dumitrescu joaca tenis de masa la 101 ani

Nicolae Dumitrescu a implinit 101 ani pe 1 martie 2004, deci a intrat deja in al 102-lea an de existenta. Si are toate sansele sa-si serbeze si urmatoarea aniversare, pentru ca, la aceasta varsta, inca mai joaca tenis de masa.

Este o persoana activa si crede ca secretul longevitatii sta in cumpatare si foarte multa miscare. Si mai are un secret: nu si-a complicat niciodata viata inutil. Cele mai grele momente prin care a trecut nu au nici un fel de legatura cu cele doua razboaie in care a luptat, fiind militar de cariera, ci cu faptul ca a asistat la moartea parintilor, fratilor si surorilor.

Ofiter in cele doua razboaie mondiale

L-am vizitat pe "varstnicul" Nicolae Dumitrescu la el acasa. Intr-o garsoniera de pe Bulevardul I.C. Bratianu. La varsta pe care o are, 101 ani si jumatate, este inca sprinten. Cafeaua pe care ne-a oferit-o a preparat-o singur. Pentru ca, asa cum ne-a spus, nu si-a complicat niciodata viata inutil, deci nu a fost casatorit niciodata.

N-a vrut sa se incarce cu problemele pe care le presupunea casatoria. Le avea pe ale lui. Totusi, Nicolae Dumitrescu este multumit cu viata pe care a avut-o, o considera frumoasa. Cu suisuri si coborasuri, dar totusi frumoasa.

S-a descurcat toata viata singur, pentru ca a invatat sa se descurce in orice imprejurare. Cariera de militar spre care s-a indreptat in tinerete l-a ajutat sa supravietuiasca si celor doua razboaie, si venirii comunistilor, si greutatilor din aceasta perioada.

"Si la serviciu, si in particular mi-a fost dat sa am o viata frumoasa. Am fost militar, la artilerie, am prins ambele razboaie. Am luat parte la amandoua, si in special la asta din Rusia, in al doilea, care mi s-a parut a fi cel mai greu. Am fost pana la Odessa, cu o unitate speciala adusa de mine din Germania. Asa zis . Eu eram comandantul bateriei de reperaj. Am ajuns la Odessa, dupa care ne-am retras. N-am fost ranit pe front, desi riscam mult sa fiu ranit, ca eu ma duceam si faceam determinari topografice aproape de inamic si pe urma ma retrageam, inregistram datele pe un aparat si le dadeam unitatilor de artilerie care trageau", isi deapana amintirile Nicolae Dumitrescu.

Din perioada tineretii, a ramas cu cele mai multe amintiri. Pentru ca din solda pe care o avea atunci isi permitea sa mearga in Europa. In America n-a fost, dar nu pentru ca nu-i permiteau banii, ci pentru ca avea ce vedea in Europa. Si, ne spune el, toata lumea care muncea inainte de 1946 putea sa mearga in strainatate in concediu. Acum, asa ceva nu se mai poate.

Instructor sportiv la Asociatia Surzilor

Imediat dupa razboi, ne povesteste Nicolae Dumitrescu, a fost dat afara din armata de regimul comunist.

Era, la acea vreme, locotenent-colonel. "Am stat vreo doi ani fara nici o pensie, fara nimic, dupa ce m-au dat afara din armata. Traiam din ce mai agonisisem eu sau din ce imi mai dadeau neamurile, rudele. Si dupa doi ani am inceput sa ma trezesc cu pensie. M-am trezit ca a inceput sa-mi dea pensie".

Se pare ca steaua lui norocoasa se ridicase iarasi pe cer: o familie care avea un baiat la Asociatia Surzilor din Bucuresti l-a ajutat pe tanarul pensionar, veteran de razboi, sa-si gaseasca un loc de munca acolo.

A facut scoala de antrenori si a inceput lucrul cu tinerii cu deficiente de auz. "In 1946, eu cunosteam o familie care avea un baiat la Asociatia Surzilor. Si el m-a rugat sa trec pe la ei si sa fac un sport. Si am facut toate sporturile, am antrenat si fete, si baieti. Si am scos din ei sportivi buni. Am fost instructor sportiv aproape 30 de ani". Dupa anii de munca si anii petrecuti in armata, Nicolae Dumitrescu s-a ales cu o pensie de doar 3.800.000 de lei vechi.

Tenisul de masa este sportul preferat

Cel mai mult i-a placut tenisul de masa. Sport pe care-l practica si acum. Pentru ca, dupa ce "a iesit la pensie" oficial, a format doua echipe de tenis de masa, echipe cu care mai joaca si acum. La toate salile din Bucuresti poate fi vazut.

Uneori mai mananca bataie, dar, de regula, el este cel care iese invingator: "Cu toate ca sunt mult mai tineri ca mine, ii bat. Bat pentru ca eu gandesc mai mult, ei doar alearga, ca sunt tineri. Tinerii din ziua de azi vor sa conduca ei, asta este adevarul. Pe vremea mea, conduceau cei mai in varsta, iar cei tineri se lasau condusi. Cred ca asta trebuie sa faca si tinerii de astazi, mai ales in politica".

Secretul longevitatii: cumpatarea

Nicolae Dumitrescu a gasit din tinerete secretul "tineretii fara batranete", secret pe care ni-l impartaseste, dar nu inainte de a ne preciza ca mai conteaza si gena familiei. In aceasta idee ne-a spus ca tatal sau a murit la 78 de ani, "dar pentru ca le cam tragea la masea", iar mama - la 92 de ani.

Secretul unei vieti de peste 100 de ani este simplu: cumpatarea. "Cred ca am trait atatia ani deoarece am facut multa miscare, dar am fost foarte cumpatat. Nu am fumat, desi din cand in cand mai aprind o tigara, dar o pufai doar. Nu trag in piept. Nu am baut foarte mult. Preferam un pahar de vin, doua, dar nu mai mult. Tarie beam foarte rar, foarte putin si, de obicei, inainte de masa. In schimb, fac foarte mult sport. Merg pe jos, joc tenis, nu stau in casa. Si sunt atent la ce mananc, caci, spre exemplu, la varsta mea mananc acum doar carne de pui. Pulpe de pui, mai precis".

La finalul discutiei, Nicolae Dumitrescu isi scoate tacticos din tabachera veche, de pe vremea cand isi conducea soldatii pe campul de lupta, o tigara, o aprinde si o pufaie in fata noastra. "Ca sa mearga cu cafeaua, ne-a zis el, in care, sa stiti, am pus zaharina, nu zahar, ca este mai sanatoasa asa!".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe