Bolnavii aflati in tratament in cadrul programului national de cancer nu vor fi afectati de schimbarea mecanismului de compensare a medicamentelor incepand cu 1 iulie.

Prezent la cea de-a doua editie a Conferintei Nationale a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) Lucian Duta, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), le-a promis celor peste 100 de medici si pacienti prezenti ca accesibilitatea la tratamentele oncologice va creste. Duta a mai promis realizarea Registrului National de Cancer care va monitoriza fondurile alocate oncologiei, terapiile alocate pacientilor si eficienta acestora si care va genera in final o bugetare corecta bazata pe statistica a Programului National de Cancer, relateaza NewsIn.

"Vom milita pentru finantarea corecta a sistemului in general si pentru pacientii oncologici in special, pentru accesul la investigatii si tratament si pentru demararea unui screening real organizat la nivel national pentru cele mai frecvente forme de cancer. FABC va monitoriza situatia Programului National de Cancer. Ne propunem ca reprezentantii nostri sa fie in comisiile Ministerului Sanatatii si CNAS pentru a putea face propuneri reale legate de nevoile pacientilor”, a declarat Cezar Irimia, presedintele FABC.

Potrivit unui chestionar aplicat in randul pacientilor prezenti la conferinta, cele mai importante probleme cu care se confrunta pacientii cu cancer sunt lipsa timpului adecvat fiecarui pacient din cauza numarului mare de bolnavi si numarului mic de medici, lista de asteptare pentru accesul la tratament, lipsa suportului social, lipsa consilierii psihologice inainte de a fi comunicat diagnosticul, lipsa unui psiholog si a unei bune comunicari cu medicul, efectele secundare ale tratamentelor si numarul redus de asistente si medici din spitale. Pacientii s-au mai plans de proasta dotare a sectiilor de oncologie si lipsa tratamentului. Chestionarul, completat de cateva zeci de pacienti participanti la conferinta, va fi extins la nivel national, potrivit reprezentantilor FABC.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.