In perioada 2004-2008, in fiecare zi a murit un om din cauza unui accident de munca. Media zilnica de accidentati este de 13,78, iar media zilnica a cazurilor noi de imbolnaviri profesionale este de 3,5 lucratori.

Refacerea Legii securitatii si sanatatii muncii, amendarea si reformarea sistemului de asigurare la accidente de munca si boli profesionale, precum si revitalizarea Inspectiei Muncii, se numara printre propunerile dintr-un proiect lansat miercuri de confederatiile patronale si cele sindicale.

Propunerile sunt facute ca urmare a cresterii numarului accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, scrie NewsIn.

Initiatorii proiectului mai subliniaza ca intreprinderile mici si mijlocii sunt mai vulnerabile la actiunea de identificare, evaluare si control a riscurilor profesionale, deoarece dispun de putine resurse pentru a le investi in sisteme complexe de protectie a lucratorilor. In anumite sectoare (constructii, lucrari publice, agricultura, transporturi) intreprinderile mici si mijlocii au, astfel, un nivel de siguranta deficitar.

In privinta dezvoltarii unor tipuri de boli profesionale, initiatorii proiectului atrag atentia ca 70% dintre lucratorii din constructii sufera de afectiuni osteo-musculo-scheletice, se inregistreaza afectiuni psihologice (stres), se accentueaza silicoza, boala care in alte tari a disparut definitiv, si sunt expusi la zgomot peste 300.000 de lucratori, al caror tratament pentru hipoacuzie sau surditate costa foarte mult.

Propus spre dezbatere guvernului si "tuturor celor interesati", Proiectul Strategiei Nationale in Domeniul Sanatatii si Securitatii in Munca a fost lansat in 28 aprilie pentru ca aceasta data are dubla semnificatie, fiind si Ziua Internationala pentru Sanatate si Securitate la locul de munca, dar si Ziua Comemorarii victimelor accidentelor de munca si ale bolilor profesionale, dupa cum precizeaza reprezentantii CNS "Cartel ALFA".

Proiectul radiografiaza, printre altele, legislatia din Romania privind securitatea si sanatatea in munca, dar si influenta evolutiei economice si sociale la acelasi capitol, propunand "coordonate strategice de reformare a intregului dispozitiv national de prevenire a riscurilor profesionale" in intervalul 2010-2013.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.