Prim-colaboratorul ambasadorului SUA in Romania, care lucra si in '89 la Bucuresti, sustine ca, desi a jubilat cand a aflat despre executia lui Ceausescu, dictatorul trebuia pedepsit altfel.

Jeri Guthrie-Corn, in prezent adjuncta ambasadorului Mark Gitenstein, a ajuns in Romania in iulie 1989 si a plecat doi ani mai tarziu, ca apoi sa revina la post in Romania in 2008. "Timp de sase luni am trait sub regimul Ceausescu. In timpul Revolutiei am ramas in Bucuresti pana in noaptea de 24 decembrie si am revenit trei saptamani mai tarziu", isi aminteste diplomatul american, care a participat vineri la un eveniment organizat de Ministerul Roman de Externe pentru marcarea a 20 de ani de la caderea comunismului.

"Daca ati vazut filmul 4 luni, 3 saptamani, 2 zile atunci exact acesta este modul in care arata Romania atunci. Este numai o singura schimbare pe care as recomanda-o. Doctorul nu trebuia platit in bani gheata. Doctorii erau platiti atunci numai cu tigari Kent. Utilitatile erau de asemenea platite cu tigari Kent si, de fapt, Kent-urile erau moneda universala atunci. La Ambasada aveam un depozit plin cu pachete de Kent", spune prim-colaboratorul ambasadorului american, potrivit NewsIn.

Aceasta a organizat in seara de 24 decembrie 1989 un convoi de 38 de masini cu cei 148 de angajati ai Ambasadei la bord, care au fost evacuati in Bulgaria, la Sofia, de unde au plecat cu totii catre SUA. "Evacuarea s-a facut din cauza zvonurilor legate de teroristi, despre care se spunea ca se antrenau in baze speciale in Romania. Nu stiu daca aceasta informatia s-a adeverit vreodata, dar a fost motivul pentru care Washingtonul a decis ca trebuie sa plecam din tara", povesteste Guthrie-Corn.

"Cand am aterizat in America ni s-a spus ca Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati. Reactia noastra a fost atunci - chiar daca este penibil sa recunosc acum - sa jubilam. Dar imi amintesc ca la putin timp dupa aceea am realizat ca, de fapt, nu acesta era modul in care preferam sa-l vad pe acest om disparand. El ar fi trebuit pus sa stea la coada pentru tot restul vietii sale", arata diplomatul.

Guthrie-Corn isi mai aminteste ca inca din data de 23 decembrie 1989 tot personalul diplomatic american s-a mutat in incinta Ambasadei. Acestora li s-au alaturat ambasadorul german, cel britanic si niste elevi japonezi, despre care nimeni nu a reusit sa afle de ce se aflau in Romania. "Multi oameni au venit si s-au mutat cu noi. Pe atunci exista un singur om de afaceri american la Bucuresti, era bancher. El si cu familia sa s-au mutat, de asemenea, in Ambasada", explica Guthrie-Corn.

Personalul american de atunci a asigurat timp de 60 de ore o linie telefonica continua cu Departamentul de Stat pentru a transmite informatiile cat mai rapid catre SUA. Ambasadorul SUA de atunci (Alan Green Jr., n.r.) si un mic grup de diplomati, printre care si Jeri Guthrie-Corn, s-au intors dupa trei saptamani de la evacuare la Bucuresti.

Guthrie-Corn isi mai aminteste si de imensa problema a mancarii in timpul regimului Ceausescu si de faptul ca de doua ori pe luna venea un avion din SUA cu provizii pentru angajatii Ambasadei. "Era plin cu semipreparate congelate. Pentru putinele alimente proaspete - fructe si legume - se organiza o loterie intre angajati. Cine primea trei mere era chiar norocos. Si noi am fost privati de anumite lucruri, dar bineinteles ca nu este comparabil cu ceea ce a suferit poporul roman", puncteaza diplomatul american.

Dupa 19 ani, Guthrie-Corn a revenit in Romania in calitate de insarcinat cu afaceri si a descoperit o tara metamorfozata complet. "Am revenit in iulie 2008 la Bucuresti, dupa o absenta de 19 ani. Totul era diferit. Cea mai importanta schimbare pe care am remarcat-o este libertatea. In 1989 nu era niciun fel de libertate. Probabil ca cea mai apropiata imagine a Bucurestiului de atunci si a Romaniei este Coreea de Nord", evidentiaza Guthrie-Corn, care practic a asigurat interimatul la Ambasada SUA de la plecarea ambasadorului Nicholas Taubman pana la venirea lui Mark Gitenstein.

"Romania a devenit un partener, aliat si prieten al Frantei, al UE si al SUA. Aceasta tara a ajuns foarte departe in cei 20 de ani, dar mai sunt multe de facut. Noi suntem cu totii aici pentru a ajuta la promovarea si imbunatatirea practicile democratice, statul de drept si participarea romanilor in propria lor societate", sustine Jeri Guthrie-Corn, care atrage atentia asupra manualului de liceu "O istorie a comunismului din Romania", spunand ca este important ca generatia tanara sa invete si sa afle prin ce au trecut parintii si buncii lor. Diplomatul american considera ca manualul prezinta intr-un mod obiectiv si profesionist ce a facut comunismul in aceasta parte a lumii.

MAE a organizat vineri un eveniment special dedicat marcarii celor 20 de ani de la caderea comunismului, in cadrul programului de diplomatie publica "RO 20: Romania 1989-2009". La eveniment au participat membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, printre care ambasadorul Suediei la Bucuresti, Mats Aberg, sau cel al Frantei, Henri Paul. Cu aceasta ocazie a fost proiectat si un film despre Revolutuia romana, asa cum a fost ea perceputa de presa franceza, si a fost lansat oficial blogul creat de catre Ministerul de Externe, pentru a marca modul in care s-a transformat Romania in cei 20 de ani de democratie, transmite NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.