Ziaristul Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalisti rapiti in Irak, s-a prezentat, ieri, din nou in fata procurorilor Ministerului Public, pentru a da noi detalii referitoare la cele 55 de zile de captivitate, ne-au informat surse judiciare.

Redactorul cotidianului "Romania libera", Ovidiu Ohanesian, a continuat si ieri sirul relatarilor legate de rapirea sa si a celorlalti jurnalisti din Bagdad, oferind anchetatorilor Ministerului Public, in prezenta unuia dintre avocatii lui Omar Hayssam, noi detalii despre cele 55 de zile de captivitate.

Ohanesian fusese audiat pe aceeasi tema, in urma cu doua zile, declarand presei la plecarea din sediul Parchetului ca are indoieli cu privire la organizarea rapirii sale, a jurnalistei Marie-Jeanne Ion si a cameramanului Sorin Miscoci, de catre Omar Hayssam si Mohammad Munaf. "Mi-am manifestat indoiala cu privire la faptul ca Omar Hayssam si Mohammad Munaf ar fi organizatorii rapirii. Eu cred ca ei doi sunt doar niste unelte. Nu este exclus insa ca ei sa fi participat la aceasta rapire", a declarat, citat de Mediafax, Ovidiu Ohanesian.

Precizand ca a dat deja o declaratie scrisa in fata procurorilor, jurnalistul a refuzat sa specifice la ce moment a ajuns cu relatarea. Pe de alta parte, Ohanesian a negat ca ar fi avut legaturi cu persoane din Serviciul de Informatii Externe sau cu un anume colonel Dumitrescu, cel despre care presedintele Traian Basescu a afirmat ca l-ar fi dezinformat.
In sprijinul afirmatiei sale, jurnalistul a invocat faptul ca, fiind foarte ocupat, seful statului "poate fi dezinformat extrem de usor". "Nu am auzit nicidoata de ofiteri SIE, de colonelul Dumitrescu sau de alte persoane din acest sistem. Nu am lucrat cu nimeni din SIE. Or fi fost niste persoane cu care m-am vazut intamplator", a mai spus Ovidiu Ohanesian.

Marie-Jeanne a terminat discutiile cu procurorii

In ceea ce priveste audierea jurnalistei Marie-Jeanne Ion, surse judiciare ne-au declarat ca aceasta a fost finalizata inca de marti, potrivit procedurii, in prezenta aparatorilor lui Omar Hayssam. Tot atunci, la iesirea din Parchet, ziarista si-a anuntat intentia de a se constitui parte civila in dosar, neprecizand insa la ce suma s-a gandit sau ce va face cu banii.

Jurnalista a afirmat ca declaratiile ei din timpul celor trei intalniri pe care le-a avut cu procurorii au insumat 46 de pagini si ca le-a solicitat anchetatorilor un exemplar pentru a-i fi mai usor sa-si aminteasca cand si cum s-au petrecut anumite fapte. Potrivit propriilor declaratii, anchetatorii romani urmeaza sa ceara operatorilor irakieni de telefonie date privind orele cand a transmis SMS-urile in ziua rapirii.

Cei trei fosti captivi, Ovidiu Ohanesian, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci, au avut discutii, la data de 3 iunie, cu echipa de anchetatori irakieni venita la Bucuresti pentru a investiga rapirea jurnalistilor romani la Bagdad. Anchetatorii au avut mai multe intalniri, printre care si cu omul de afaceri Omar Hayssam, arestat pentru acte de terorism, in dosarul referitor la rapire. Politistii irakieni au vrut sa afle detalii despre problemele judiciare ale lui Omar Hayssam in Romania, precum si despre relatia de afaceri pe care acesta a avut-o cu Mohammad Munaf, ghidul jurnalistilor romani la Bagdad, care a fost si el sechestrat timp de 55 de zile, informau surse judiciare.

Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost invitati de Ministerul Public, pentru a discuta cu anchetatorii irakieni despre imprejurarile in care au plecat la Bagdad, unde au cazut ostatici, legaturile pe care le-au avut cu Mohammad Munaf si cu Omar Hayssam. Procurorii care instrumenteaza dosarul sunt obligati, potrivit procedurii, sa audieze toate persoanele care au legatura cu aceste incidente, motiv pentru care cei trei jurnalisti au fost invitati la Parchet.

Puternic impact psihologic

Procurorii Ministerului Public sustineau, la putin timp dupa eliberarea jurnalistilor romani, ca din audierea preliminara a suspectilor retinuti la Bagdad, a rezultat ca intreaga operatiune de rapire a jurnalistilor a fost initiata, infiintata si coordonata de catre Hayssam si Munaf. Totodata, din declaratiile date in calitate de martor de persoanele retinute in Bagdad a rezultat ca rapirea ar fi fost planificata in Romania, preciza Ministerul Public.

"Actiunile de rapire si de amenintare savarsite de catre gruparea din Irak au avut ca scop producerea unui puternic impact psihologic asupra populatiei, menit sa atraga atentia asupra inculpatului Omar Hayssam, in calitatea acestuia de eliberator al jurnalistilor, scopul fiind acela de a fi exonerat de raspunderea penala pentru savarsirea mai multor infractiuni de crima organizata si de natura economico-financiara care au produs prejudicii in valoare de zeci de milioane de euro", preciza comunicatul Parchetului General.

Potrivit avocatilor lui Hayssam, sirianul nu a recunoscut ca ar fi fost implicat in rapirea jurnalistilor, respingand totodata acuzatiile ce ii sunt aduse clientului lor de catre anchetatorii romani. Pe de alta parte, surse judiciare sustin ca Mohammad Munaf este cel care indica implicarea lui Hayssam intr-o presupusa rapire a reporterilor si cameramanului roman.

Unii dintre cei arestati la Bagdad fac referire la implicarea lui Hayssam doar relatand ce le-a spus Munaf, care ar fi invocat drept motiv al rapirii faptul ca, in Romania, relatia dintre romani si musulmani are nevoie de o ameliorare. Explicatia ar fi fost ca salvarea jurnalistilor romani din mana rapitorilor cu implicarea lui Mohammad Munaf si a lui Omar Hayssam ar fi determinat schimbarea atitudinii romanilor fata de musulmanii care locuiesc in Romania, se arata in declaratiile unor inculpati irakieni in dosarul privind luarea ca ostatici a lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, eliberati dupa 55 de zile, la data de 22 mai.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.