Statul roman a fost condamnat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) si va trebui sa plateasca 6.000 de euro unei persoane, pentru ca a impiedicat-o timp de sase ani sa-si vada dosarul intocmit de Securitate si sa-si recupereze terenurile confiscate de comunisti.
Nicolae Haralambie, in varsta de 79 de ani, a sustinut, in plangerea inaintata la CEDO, ca a continuat sa fie afectat de consecintele persecutarii din timpul regimului comunist, arata NewsIn.

Astfel, dupa ce nu i s-a dat dreptate de catre judecatori, cand a cerut retrocedarea unor terenuri agricole confiscate in timpul regimului comunist, reclamantul a cerut, in 2003, Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii(CNSAS) sa ii spuna daca a avut dosar la Securitate inainte de 1989 si daca a fost supus unor masuri de supraveghere.

Pe 28 martie 2003, Haralambie a primit de la CNSAS raspuns ca intr-adevar a existat un dosar pe numele sau, dar ca acesta se afla in custodia Serviciului Roman de Informatii.

Doi ani mai tarziu, pe 19 octombrie 2005, dosarul a ajuns la CNSAS, iar abia in anul 2008 Consiliul a invitat solicitantul sa vina si sa-si consulte dosarul, ceea ce a si facut pe 23 iunie 2008. Nicolae Haralambie a primit si o copie a dosarului, pe care erau trecute adnotarile "deschis pe 12 apilie 1983" si "dosarul a fost microfilmat la 23 iulie 1996". O nota din dosar a indicat faptul ca Haralambie ar fi comentat nefavorabil asupra politicii si asupra situatiei economice din timpul regimului comunistm, iar incepand cu anul 1979 a fost pus sub observatie, iar corespondeta i-ar fi fost monitorizata.

Curtea a concluzionat ca dosarul lui Haralambie era disponibil incepand cu anul 1996, sub forma de microfilme, si a fost in posesia CNSAS din octombrie 2005. Astfel, CEDO a considerat ca nu a existat justificare nici pentru volumul mare de dosare transferate, nici pentru intarzierea de sase ani a unui raspuns la cererea sa de a avea acces la dosar.

De asemenea, CEDO a hotarat ca decizia de a i se respinge de catre instantele judecatoresti retrocedarea terenurilor aflate in litigiu, fara o examinare pe fond a cauzei, a adus atingeri dreptului de acces la justitie.

Avand in vedere aceste incalcari ale drepturilor reclamantului, Curtea a condamnat statul roman la plata a 6000 de euro drept daune catre cetateanul roman.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.