Povestea unui american indragostit de Maramures

A venit doar sa fotografieze, dar s-a trezit ca nu mai vrea sa plece din acest loc "ciudat, dar deopotriva cu o cultura aparte, interesanta, departe de omogenitatea Vestului globalizat".

David Elicsson se prezinta: "Sunt pasionat de fotografie din 1988, de la varsta de 10 ani. Iar de Romania m-am simtit atras datorita realizarilor lui Anthony Suau (laureat Pulitzer si castigator al altor importante trofee fotojurnalistice - n.r.), care a fost aici la Revolutia din 1989 si ulterior a transmis fotoreportaje din mai multe colturi ale tarii".

“De la Paris am plecat spre Romania profitand de prima oportunitate, care s-a ivit in aprilie 2000. Am calatorit vreo 6 zile, vizitand intai Bucurestiul - pe care l-am gasit mult schimbat in bine fata de imaginile pe care le stiam de la inceputul anilor '90 - si urmand apoi un traseu spre nord, ajungand finalmente in Maramures, care a fost cireasa de pe tort. Probabil ca mai exista locuri in lume la fel de frumoase, dar eu de acel tinut m-am atasat definitiv", marturiseste fotoreporterul american intervievat de Gandul.

David a revenit apoi in Maramures unde a locuit timp de un an in gospodaria unui localnic, iar experienta sa, pusa in cuvinte de Robert Veress, aminteste de un scurt-metraj semnat Hanno Höfer (Ajutoare umanitare), in care un grup de straini sositi in Maramures se ataseaza de modul de viata de aici.

David Elicsson locuieste acum la Bucuresti si marturiseste ca i-a fost destul de greu sa se adapteze furnicarului din capitala Romaniei. “Nu-mi place faptul ca masinile sunt parcate oriunde - pe treceri de pietoni, in intersectii, in mijlocul strazii. Nu-mi place nici priza pe care o are cultura de fite propagata de bogatasi aroganti si ostili. Si nici lipsa totala de respect pe care potentatii financiar o manifesta fata de mostenirea arhitectonica a orasului, lasand cladiri istorice sa se dezintegreze, doar pentru a putea construi, apoi, in locul acestora, noi monstruozitati moderne. Dar imi place atitudinea unor tineri, ma refer in special la artistii din noul val. Vad la multi romani o cultura a excelentei, o dorinta de autodepasire. Cred ca exista aici un potential pentru mari transformari in bine”.