THC, principalul compus activ al substantei responsabil pentru efectele asupra psihicului, strabate rapid organismul si ajunge in creier, unde afecteaza mai ales receptorii din regiunile ce controleaza gandirea, memoria, senzatiile, concentrarea, perceptia timpului si coordonarea, informeaza marijuanaaddiction.info.
„Persoana traieste o frica intensa. In randul consumatorilor care au un teren psihic vulnerabilizat substanta poate induce episoade de depresie sau chiar episoade psihotice, cand consumatorul pierde contactul cu realitatea“, explica Eugen Hriscu.
Un alt efect negativ al consumului de marijuana este dependenta, care este in general psihica si foarte putin fizica. Astfel, daca o persoana renunta la consum, organismul nu reactioneaza violent, dependenta psihica fiind mult mai puternica ca urmare a poftei tot mai mari de reluare a consumului.
Canabisul, in spatele a 10% dintre cazurile de schizofrenie
La inceputul lui 2009, un studiu al oamenilor de stiinta americani a demonstrat ca adolescentii consumatori de marijuana isi pun in pericol dezvoltarea cerebrala. O alta cercetare din 2007 a atras atentia asupra faptului ca persoanele care fumeaza marijuana sunt cu 41% mai predispuse sa dezvolte anumite boli psihice, decat cele care stau departe de stupefiante. Mai mult, peste 10% dintre cazurile de schizofrenie s-au dovedit a fi rezultatul consumarii acestui drog usor.
Citeste mai multe in Cotidianul
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro