Social 1 Iulie 2009 12:14
In urma sesizarii mai multor cazuri de abandon, atunci cand vine vorba de cei care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii singuri acasa sau in grija vecinilor, senatorii au adoptat astazi o lege menita sa protejeze copiii de astfel de traume.
Potrivit propunerii legislative, cetatenii romani care au copii minori in ingrijire si doresc obtinerea unui contract de munca in strainatate au obligatia de a notifica Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) al primariei de la domiciliu intentia de a pleca la munca in strainatate cu 40 de zile inainte de a parasi domiciuliul stabil. Textul prevede obligativitatea nominalizarii persoanei in a carei intretinere si ingrijire raman copii.

Copiii, mai bine protejati

In cazul nerespecatarii acestei noi prevederi legislative, parintii care isi lasa copii in voia sortii vor fi amendati cu o suma de la 2.500 la 10.000 de lei.

De asemenea, potrivit noii legi, persoana nominalizata pentru a avea grija de copil trebuie sa faca parte din familie, adica sa fie ruda de gradul IV inclusiv, iar nominalizarea se face in baza unui act intocmit in prealabil si legalizat la notariat.

In momentul solicitarii ajutorului sau, persoana nominalizata trebuie sa nu aiba in ingrijire mai mult de trei copii cu varste cuprinse intre 1-18 ani si sa fie cu cel putin 18 ani mai mare decat copilul care urmeaza a-i fi incredintat.

Serviciul Public de Asistenta Sociala, persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al Consiliilor Locale din unitatea administrativ-teritoriala unde se afla copilul, precum si Directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, au obligatia de a intocmi lunar rapoarte de evaluare pentru copiii ai caror parinti sunt plecati in strainatate si aflati in grija persoanelor nominalizate. Daca in urma raportului se constata ca dezvoltarea minorului este pusa in pericol, atunci se anunta Directia Generala de Asistenta Generala si Protectia Copilului, copilul putand fi mutat intr-un centru de plasament.

Propunerea legislativa prevede ca primariile au obligatia de a monitoriza parintii care intentioneaza sa plece la munca in strainatate si de a organiza, prin intermediul SPAS, de doua ori pe an, campanii de informare a parintilor.

Proiectul reglementeaza si implicarea cadrelor didactice in monitorizarea situatiei copilului ai carui parinti sunt plecati la munca in strainatate.

Legea adoptata astazi in cadrul sedintei de Senat este o propunere legislativa initiata de PDL.

Programul vizeaza monitorizarea a aproximativ 350.000 de minori afectati de fenomenul migratiei spre statele din vestul Europei.

"Sunt masuri care vor asigura ca acesti copii ai caror parinti sunt plecati in strainatate beneficiaza de ingrijirea de care au nevoie pentru fi bine educati, pentru a se integra in societate. Am vazut prea multe cazuri de copii care ajung in stari depresive si se sinucid, carora nu le sunt asigurate conditii minime pentru un trai decent, care abandoneaza scoala sau care sunt atrasi in grupuri infractionale. Am convingerea ca facem un pas important pentru a reduce aceste cazuri prin adoptarea acestei legi”, a declarat Anca Boagiu (PDL), unul din initiatorii proiectul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.