Social 26 Iunie 2009 16:37
Premiul Fundatiei ERSTE pentru Integrare Sociala 2009 a onorat un numar de 20 de proiecte inovative in domeniul integrarii sociale in Bosnia si Hertegovina, Croatia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Romania, Serbia si Slovenia, iar Macedonia este tara castigatoare cu campania sa de Prevenire a Traficului de Copii.
S-au mai acordat 3 premii speciale, dupa cum urmeaza: doua premii din partea Juriului si un premiu al practicienilor pe care toti castigatorii l-au acordat unui singur proiect care a participat la competitie. In cadrul Ceremoniei de decernare a premiilor care a avut loc pe 25 iunie, la fostul Palat Regal, actualul Muzeu National de Arta din Bucuresti, avandu-i ca prezentatori pe renumitii actori Maia Morgenstern si Miki Manojlovic, castigatorii au primit premii in valoare totala de 295.000 EURO. La competitia din acest an au fost inscrise peste 1.300 proiecte din opt tari.

Lupta curajoasa impotriva uneia dintre crimele cele mai odioase comise impotriva copiilor a convins juriul: proiectul din Macedonia "Campania de prevenire a traficului de copii" al organizatiei non-guvernamentale "Women Lobby and Action against Violence and Trafficking in Women - Open Gate" ("Asociatia Femeilor pentru Lobby si Actiune impotriva Violentei si Traficului de Femei") a castigat in acest an primul dintre cele 20 de premii acordate de Fundatia ERSTE.

Capitala Romaniei, Bucuresti, a fost selectata pentru a gazdui ceremonia de decernare a premiilor din acest an, iar Fundatia ERSTE i-a invitat pe toti cei 20 de castigatori sa participe, pe 25 iunie,pe scena din Sala Tronului a fostului Palat Regal, actualul Muzeu National de Arta. De asemenea, peste 300 de personalitati marcante, reprezentanti ai comunitatii locale de afaceri, multi activisti din ONG-uri, precum si protagonisti din sfera culturala si academica, jurnalisti din Europa Centrala si de Sud-Est au sosit la Bucuresti pentru a sarbatori Premiul Fundatiei ERSTE pentru Integrare Sociala si pentru a participa la conferinta "The Future of Social Change" ("Viitorul Schimbarii Sociale") organizata cu aceasta ocazie. Au fost prezenti printre vorbitori, Presedintele Traian Basescu, precum si Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei sociale, Marian Sarbu si Presedintele Consiliului de Administratie al Fundatiei ERSTE, Erhard Busek.
  • 8 tari, peste 1.300 de proiecte depuse, 20 de castigatori, doua premii din partea Juriului, un Premiu al Practicienilor. Cele 20 de proiecte remarcabile au fost selectate de un juriu renumit la nivel international, alcatuit din 17 experti si converg spre acelasi scop si anume schimbarea sociala si crearea unei societati cu egalitate de sanse si de oportunitati pentru toti. Cererea de proiecte din acest an a primit ca raspuns peste 1,300 de proiecte din opt tari din regiune. Organizatiile non-profit, institutiile administratiei publice, initiative ale societatii civile si din domeniul privat, comunitatile religioase si organizatiile de media au fost candidati eligibili.

  • Premiul Intai (40.000 EUR): Campania de prevenire a traficului de copii (Prevention Campaign from Trafficking in Children). Cu o echipa alcatuita din 21 de femei, ONG-ul macedonean "Women Lobby and Action against Violence and Trafficking in Women - Open Gate" (Asociatia Femeilor pentru Lobby si Actiune impotriva Violentei si Traficului de Femei) a devenit principalul ONG din Macedonia care lupta impotriva traficului de persoane si s-a specializat in dezvoltarea si realizarea de activitati, inclusiv cu grupuri-tinta speciale pentru copii din comunitatea Roma. Un numar de 3007 elevi cu varste cuprinse intre 11-18 au invatat despre traficul de persoane si despre cum se pot proteja impotriva acestuia, 62 de profesori din 11 scoli generale au beneficiat de formare si 37 de elevi au capatat cunostinte solide despre ceea ce inseamna traficul de persoane si si-au imbunatatit abilitatile de comunicare.
  • Premiul Doi (30.000 EUR): Diversificarea modului de viata al femeilor vaduve din regiunea de vest a Provinciei Kosovo (Livelihood Diversification for Bereaved Women in Western Kosovo). In perioada 1998-1999 mii de barbati si baieti au fost executati in Kosovo, lasand in urma numeroase comunitati alcatuite preponderent din femei si copii. Tabuurile culturale au constituit obstacole din cauza carora femeile vaduve nu s-au putut recasatori si nu au putut desfasura activitati economice. Transrural Trust a demarat un proiect pentru comunitatea de femei din Prizren si Peje/Pec, care s-a concentrat asupra unor modalitati creative de a le ajuta sa isi imbunatateasca stilul de viata, ca de exemplu apicultura, productia si comercializarea de legume proaspete si prelucrate, dulceata de fructe si produse apicole. Rezultatele sunt extraordinare: un grad de izolare redus, bunastare sociala, cresterea increderii in sine si coeziunea de grup.
  • Premiul Trei (20.000 EUR): Viata independenta pentru persoanele cu dizabilitati de dezvoltare (Independent and Integrated Lives for People with Developmental Disabilities). Dintr-un numar total de 142.700 copii cu dizabilitati din Serbia, circa 10.000 sunt diagnosticati cu o dizabilitate de dezvoltare si numai 10% din acestia au fost inclusi in orice tip de program. Proiectul dezvoltat de Creative and Educational Centre for the Developmentally Disabled (KEC MNRO) include programe de angajare asistata menite sa ii pregateasca pe tinerii cu dizabilitati de dezvoltare pentru o viata independenta, sa previna institutionalizarea si sa promoveze incluziunea. In prezent, din 100 de beneficiari, 65 de persoane lucreaza in circa 50 de intreprinderi, organizatii si institutii locale. In viitor, organizatia va face lobby la guvern pentru a imbunatati proiectul de lege privind plasarea si ocuparea fortei de munca pentru persoanele cu dizabilitati de dezvoltare si pentru a crea un cadru legal solid.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.