Social 7 Aprilie 2009 02:05
Alpinistul Alex Gavan a pornit pe 31 martie in Himalaya pentru a mai stabili o premiera la altitudine: prima escaladare romaneasca a Everestului fara oxigen suplimentar.

Cu o zi inainte de zborul spre Kathmandu, Alex Gavan a povestit pentru Cotidianul despre visele de peste 8.000 de metri din aceasta primavara si despre fricile de tot felul pe care stie ca nu le poate ocoli. Cotidianul.ro ii dedica un blog special unde alpinistul de 26 de ani va relata fiecare etapa a expeditiei sale. De ce la varsta asta Everestul? Nu-i prea devreme?

Pentru mine, Everestul n-a fost niciodata un scop in sine. Normal, de cand eram mic, in liceu, visam sa urc Everestul, doar ca acum a venit ca o evolutie fireasca a proiectului meu hima­layan, si anume ascensiunea tuturor varfurilor de peste 8.000 de metri fara oxigen suplimentar.

In acest moment, doar sase alpinisti din intreaga lume au reusit acest lucru. Eu am trei pana in acest moment, urcate in mai putin de doi ani. Varfurile pe care le-am escaladat au urmat pana acum o anumita logica. In 2006 am ales Cho Oyu, considerat, intre varfurile de peste 8.000 de metri, unul dintre cele mai simple. In 2007 am vrut sa fac Gasherbrum 1 si 2, incercand sa fac doi optmiari in aceeasi expe­ditie, lucru care ar fi fost o premiera in Romania.

Am ajuns doar pe Gasherbrum 1, reusita care mi-a dat o foarte mare incredere in mine. Anul trecut, pe Makalu, am facut o ascensiune rapida pe unul dintre cele mai serioase varfuri de peste 8.000 de metri. Faptul ca nu avea nici o ascensiune romaneasca a fost un motiv in plus cand am ales sa urc pe Makalu. Cum te-ai pregatit pentru Everest? Am acasa foarte multe resurse si carti. Cum am devorat de mult acele carti, am trecut la discutii cu alpinisti care au fost pe Everest. I-am cunoscut in expeditii si in alte contexte. Sunt unii superce­lebri, de la care afli diverse trucuri si smecherii. Documentarea m-a ajutat sa aleg un traseu sudic, pentru ca in ziua varfului petreci mai putin timp la peste 8.000 de metri decat pe versantul nordic. Urcarea e mai brusca. Anul trecut a mai urcat pe Everest un singur alpinist fara oxigen, insa a murit la intoarcere. Anul asta suntem cinci care incer­cam ascensiunea fara oxigen suplimentar. 99% dintre expeditiile din Himalaya se fac inca utilizand oxigen suplimentar. Care ar fi premierele pe care le-ai inregistra daca ai reusi sa urci Everestul? As consemna prima ascensiune fara oxigen pentru un roman si ar urma sa fiu totodata primul roman care ar avea patru optmiari la activ (in acest moment sunt la egalitate cu Horia Colibasanu, cu cate trei).


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.