Social 12 Martie 2009 10:08
Mai multe state din UE, printre care si Romania, isi vor exprima rezerve cu privire la la proiectul de rezolutie a summitului ONU antidrog de la Viena, au anuntat diplomati, citati sub acoperirea anonimatului de cotidianul The Independent.

Statele din ONU vor incerca astazi sa elimine disensiunile si sa se angajeze pentru un "razboi impotriva drogurilor" ce va dura mai mult de zece ani, la summitul de la Viena. Un proiect de declaratie prezentat miercuri seara nu mentiona inovatia in care multe ONG-uri sperau: strategii de "reducere a raului", cum ar fi programe de schimbare a acelor pentru prevenirea propagarii virusului HIV sau chiar legislatii si reguli care sa contribuie la erodarea puterii traficantilor, relateaza NewsIn.

Summitul antidrog de la Viena are loc dupa ce strategia ONU in domeniu a fost criticata, iar un raport al Comisiei Europene, publicat marti, a spus ca strategia nu a dus la progrese in reducerea ofertei si cererii de pe piata drogurilor. Antonio Maria Costa, directorul executiv al Biroului ONU impotriva drogurilor si infractionalitatii, a declarat totusi ca s-au realizat "progrese". El a explicat ca dependenta de droguri s-a "stabilizat" in ultimii ani, dar a recunoscut ca una dintre consecintele cele mai grave, dar neprevazute, ale luptei antidrog, este ca aceste carteluri ale drogurilor au devenit atat de bogate, incat ar putea destabiliza natiunile sarace si vulnerabile din Africa si America de Sud.

"Atunci cand mafia poate cumpara alegerile, candidatii, partidele, intr-un cuvant, puterea, consecintele pot fi extrem de negative", a subliniat acesta.

Pietele mondiale sunt in continuare aprovizionate cu circa 1.000 de tone de heroina, 1.000 de tone de cocaina si cantitati mari de marijuana, canabis si droguri sintetice, potrivit lui Costa. El a avertizat in legatura cu legalizarea unor droguri. "Drogurile nu sunt rele pentru ca sunt controlate, sunt controlate pentru ca sunt rele. Faptul ca unele tranzactii ilegale sunt dificil de controlat nu inseamna ca ar trebui legalizate", a subliniat acesta.

Marea Britanie si alte state din UE, printre care Germania, Olanda, Romania, Spania, Portugalia, Finlanda si Slovenia, isi vor exprima rezerve privitoare la proiectul de declaratie, au spus diplomati. Alan Campbell, care conduce delegatia britanica, a spus ca membrii ei sunt dezamagiti de rezultatul summitului. "Desigur, vom semna declaratia, dar vom face unele critici", a spus el.

Marea Britanie a sustinut includerea strategiilor de "reducere a raului" in document, dar Campbell a spus ca nu crede ca noile strategii sunt "suficient de indraznete".

Human Rights Wach si International AIDS Society au spus ca declaratia propusa nu contine "masuri importante pentru tratarea si oprirea propagarii HIV".

Summitul a fost marcat si de proteste. Manifestantii au purtat pancarte pe care scria "Razboiul impotriva drogurilor distruge vieti" si "Legile antidrog izoleaza". Au fost impartite bancnote false de 1.000 de dolari, cu poza lui Costa, pe care scria "Natiunile Unite ale Prohibitiei".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.