Firmele de recrutare din Franta, Germania si Marea Britanie trimit, anual, sute de oferte de munca atractive pentru medicii de familie si pentru cei specializati in terapie intensiva si psihiatrie din Romania.
"Am primit multe email-uri din tarile europene cu oferte de posturi platite cu mii de euro pe luna. Intr-una dintre acestea, de pilda, se mentiona salariul de 5.000 de euro pe luna pentru un medic de familie care sa lucreze in Franta", spune presedintele Asociatiei Nationale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tanasescu, potrivit NewsIn.

Potrivit Rodicai Tanasescu, ofertele sunt trimise de firmele de recrutare catre asociatii si patronate, dar si catre Colegiul Medicilor din Romania (CMR).

"In luna aprilie, va fi un targ de joburi pentru medici, organizat de firme de recrutare din Franta. Este o posibilitate in special pentru medicii tineri, care pot sa inceapa o cariera platita la nivelul la care merita. Autoritatile din Romania trebuie sa gaseasca solutii pentru a-i determina pe medicii romani sa ramana in tara, pentru ca ofertele straine devin din ce in ce mai atractive", a mai spus dr. Tanasescu.

Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2007, Ministerul Sanatatii elibereaza, la cerere, un certificat pentru recunoasterea in tarile europene a diplomei de medic, asistenta sau moasa obtinuta in Romania, dupa o verificare prealabila a dosarelor solicitantului. In afara acestui act, cei care vor sa lucreze in strainatate au nevoie de un certificat de probitate morala, eliberate de CMR, care sa ateste faptul ca solicitantul nu a avut nicio sanctiune in perioada exercitarii profesiei.

Anul trecut, 1.252 de medici au solicitat de la CMR certificate de probitate, pentru a putea lucra in strainatate. Cele mai multe astfel de certificate au fost eliberate in Bucuresti (448) si Iasi (184). Potrivit CMR, printre tarile alese de medicii romani sunt Franta, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Suedia, Irlanda si Olanda.

Potrivit datelor CMR, in martie 2008, in aproape un sfert dintre judetele tarii nu erau acoperite o treime dintre specialitatile medicale. In acest context, peste 50 la suta dintre medicii cu drept de libera practica din Romania ar vrea sa munceasca in strainanate, conform datelor furnizate de CMR.

In iulie 2008, agentia AFP anunta ca numarul medicilor romani care lucreaza in Franta a crescut cu 320% din septembrie 2007, fapt care ilustreaza exodul specialistilor romani catre tarile Uniunii Europene. Impinsi de salariile prea mici si conditiile de lucru invechite, medicii romani migreaza in numar din ce in ce mai mare spre Europa de Vest, un fenomen care risca sa afecteze sistemul de sanatate, aflat deja in suferinta, comenta agentia franceza.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.