Portret de mama la sase maini

Mircea Cartarescu pretuieste abia acum portretul mamei, pe langa care trecea indiferent in adolescenta: „N-am banuit niciodata, pana nu am inceput sa scriu «Orbitor», ca mama a fost - si este inca - personajul cel mai important al vietii mele. N-am stiut nici o clipa ca femeia care-mi facea de mancare si strangea lucrurile dupa mine, care ma cicalea si pe care o-nfruntam cu o totala raceala si nesimtire imi domina in secret viata interioara. Inca din copilarie nu-i permisesem niciodata sa se apropie de mine, sa ma sarute sau sa ma alinte, o ignoram de parc-ar fi fost o simpla servitoare a mea.

Cand plecam in tabere nu-mi era niciodata dor de mama. Imi reprosez si acum cruzimea visatoare cu care, in adolescenta, ii spuneam in fata tot soiul de «adevaruri» care-o obideau si o-ndurerau. Si totusi mama a fost intotdeauna in mine, asa cum apa raului este in forma rotunda a pietrei pe care-a slefuit-o. Mama, care nu-ntelege nici un rand scris de mine, mi le-a determinat de fapt pe toate, pentru ca ea e cea care m-a modelat dupa chipul si asemanarea ei. Abia dupa ce am trecut de patruzeci de ani si, din ce in ce mai mult pana acum, imi dau seama cat de nebuneste am iubit-o pe aceasta femeie simpla, discreta asemenea organelor noastre interne, pe care nu le simtim pana nu incep sa sufere si sa ne doara. Faptul ca mama, pe care mi-o amintesc, cu frumosii ei ochi caprui, pe cand era tanara intr-o lume tanara si stralucitoare si ea, va face anul acesta 80 de ani mi se pare una dintre cele mai mari nedreptati ale lumii”.

---

Despre autor: