Trei patinoare din Brasov, Targu-Secuiesc (Covasna) si Carta (Harghita) ar putea fi incluse in acest an in programul national "Patinoare pentru Romania", pentru a fi finalizate lucrarile de constructie

Presedintele Federatiei Romane de Hochei pe Gheata (FRHG), Tanczos Barna, a declarat astazi la Sfantu-Gheorghe, ca doua dintre cele trei patinoare sunt in faza avansata a lucrarilor, fiind necesara doar finalizarea acoperisului si a unor vestiare, constructiile aflandu-se in derulare si la Brasov.

“Aceasta este singura solutie de a ridica nivelul infrastructurii in hochei, cu implicarea directa a Guvernului Romaniei. Investitiile sunt foarte mari si autoritatile locale nu pot din bani proprii”, a declarat Tanczos Barna.

El spune ca lucrarile de construire a patinoarelor de gheata pot ajunge la cateva milioane de euro, iar investitiile in patinoare se pot clasa in trei categorii. Astfel, putem vorbi de patinoarele mici, de agrement, cu scop didactic, cu maxim 500 de locuri, care presupun si cele mai scazute costuri, apoi patinoarele cu sali de patinaj cu pana la 3.500 de locuri pentru spectatori, construite in resedinte de judet si orase, si cel mai complex patinoar este o sala multifunctionala, cu cel putin 5.000 de locuri, care insa ar costa cateva zeci de milioane de euro si doar Bucurestiul ar putea sustine o asemenea investitie.

In cazul patinoarului din judetul Covasna, din municipiul Targu-Secuiesc, primarul Racz Karoly a declarat corespondentului NewsIn ca doresc sa continue lucrarile in aceasta primavara, iar includerea patinoarului in programul national ar fi de bun augur. In orice caz, autoritatile locale intentioneaza sa finalizeze aceasta investitie, inclusiv din fonduri locale si de la sponsori, dar deocamdata asteapta sa vada cum va arata bugetul pe 2009.

Lucrarile la patinoarul din Targu-Secuiesc au inceput in urma cu aproximativ doi ani, valoarea totala a investitiei se ridica la 8 milioane de lei, iar pentru finalizarea lucrarii ar mai fi nevoie de aproximativ un milion de euro.

Programul de construire a patinoarelor a fost initiat la inceputul lunii decembrie anul trecut, pe baza propunerii presedintelui FRHG. Finantarea si derularea programului a fost aprobata prin ordin comun al Ministerului de Finante, al Ministerului de Interne si al Ministerului de Dezvoltare, Constructii Publice si a Locuintelor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.