Distribuitorii de medicamente folosesc, in prezent, stocurile achizitionate in luna noiembrie dupa recalcularea preturilor medicamentelor, importul de noi medicamente putand aduce pierderi mari companiilor in domeniu din cauza deprecierii importante a leului fata de euro, sustin distribuitorii.

"Stocurile pe care le avem sunt pe cale de epuizare, dar credem ca ajung pana la sfarsitul lunii ianuarie, cand expira termenul de aplicabilitate a ordinului de recalculare a preturilor medicamentelor de la 3,33 lei pentru un euro la 3,63 lei pentru un euro. Daca noul ministru nu isi respecta promisiunile de a stabili un pret al medicamentelor decent, o vom lua de la capat", a precizat, pentru NewsIn, reprezentantul Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania (ADMR), Daniel Popescu.

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a sustinut in repetate randuri ca, dupa ce va fi stabilit bugetul alocat Sanatatii pentru anul 2009, va incerca sa rezolve problema distribuitorilor prin aplicarea unei metode de calculare a medicamentelor in lei si nu raportat la cursul valutar.

Potrivit reprezentantului ADMR, distribuitorii de medicamente urmeaza sa se intalneasca cu reprezentantii Ministerului Sanatatii pana la sfarsitul lunii ianuarie.

In urma numeroaselor negocieri cu fostul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, distribuitorii au obtinut, in luna noiembrie, recalcularea preturilor medicamentelor de pe lista de compensate si gratuite la cursul de 3,63 pentru un euro.

Noul pret de recalculare a medicamentelor a fost valabil, initial, pana la 31 decembrie 2008, insa acesta a fost prelungit pana pe 31 ianuarie, avand in vedere instalarea unei noi conduceri la Ministerul Sanatatii.
Distribuitorii de medicamente au sistat, la inceputul lunii octombrie, livrarile catre toate farmaciile din tara, din cauza neactualizarii cursului de schimb valutar folosit la calculul preturilor medicamentelor.

Distribuitorii au reclamat faptul ca ultima actualizare a preturilor medicamentelor s-a facut in aprilie 2007, desi, conform legii, recalcularea trebuia facuta la fiecare trei luni. Ei estimau, la sfarsitul lunii iunie, ca au inregistrat pierderi de peste 20 de milioane de euro de cand sunt nevoiti sa distribuie medicamente la cursul valutei din urma cu un an, adica 3,33 lei pentru un euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.