Apneea de somn poate cauza accidente vasculare cerebrale prin scaderea fluxului sanguin, cresterea presiunii sangelui si afectarea functiilor cerebrale care ar putea modula aceste schimbari, potrivit cercetatorilor americani de la Universitatea Yale

Studiul cercetatorilor de la Universitatea Yale arata cauzele pentru care persoanele care sufera de apnee de somn sunt predispuse la accidente vasculare cerebrale sau la deces in timpul somnului.

Astfel, in timpul episoadelor de apnee, caile respiratorii superioare sunt blocate, impiedicand respiratia si cauzand modificarea nivelului oxigenului din sange si cresterea presiunii sanguine. Printre simptomele apneei se numara oboseala si nevoia de a mai dormi chiar si dupa opt ore de somn, sforaitul zgomotos si respiratie zgomotoasa.

"In urma cu trei ani am aratat ca pacientii care sufera de apnee de somn sunt de trei ori mai predispusi la accidente cerebrale decat persoanele cu aceeasi varsta si aceiasi factori de risc care nu sufera de aceasta afectiune", a explicat dr. Vahid Mohsenin de la Universitatea Yale, intr-un interviu telefonic.

Cercetatorii au testat 48 de femei si barbati de varsta medie, dintre care 22 sufereau de apnee de somn, dar nu aveau nicio alta problema de sanatate. Cercetatorii au verificat presiunea sangelui la persoanele studiate si au folosit ultrasunete pentru a monitoriza presiunea sangelui din creier. "Am observat ca pacientii care sufera de apnee de somn au dificultati in a compensa schimbarea presiunii sanguine si ca daunele produse de aceasta afectiune in timpul somnului continua si in timpul zilei", a explicat dr. Mohsenin.

Echipa de cercetatori urmeaza sa testeze daca statinele, medicamente care reduc inflamatia, pot readuce functia cerebrala la normal in radul persoanele care sufera de apnee. Pacientii vor fi tratati de asemenea cu masti de presurizare a cailor respiratorii, informeaza Reuters, citat de NewsIn

Potrivit cercetatorilor, este foarte importanta recunoasterea apneei de somn in timp util, pentru ca aceasta sa nu produca daune semnificative creierului.

Potrivit dr. Mohsenin, folosirea unei masti de presurizare poate ajuta creierul sa revina la functia normala, desi niciun studiu nu a demonstrat ca ar ajuta la reducerea numarului de accidente vasculare cerebrale produse de apnee.

Aproximativ 18 milioane de americani sufera de aceasta afectiune, caracterizata de episoade repetate de oprire a respiratiei in timpul somnului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.