In acele zile din iunie ‘90, fortele de ordine au deschis focul asupra civilor. Multi oameni au fost luati din case, batuti mar, pradati si inchisi fara a avea vina. Dupa 15 ani, acele orori par a face parte dintr-o diversiune pusa in scena de cei aflati atunci la putere. Daca ati fost martorul acelor evenimente socante si credeti ca povestea dumneavoastra este importanta, va rugam sa scrieti la adresa de
e-mail: mineriada@expres.ro

Am gasit-o pe Elena Necula in Piata Romana din Bucuresti, vinzind felicitari de Paste pentru Asociatia Victimelor Mineriadelor din 1990. Acum 15 ani, mai multi oameni care au spus ca sint politisti au luat-o din casa si, dupa ce au batut-o cu bestialitate, au dus-o la unitatea militara din Magurele. Singura vina pe care banuieste ca a avut-o a fost ca a dus mincare celor care militau in Piata Universitatii. "Eu am participat si la Revolutie. Nu am putut sa fiu indiferenta cind am vazut ca tot de comunisti sintem condusi."

"Curatenie" la domiciliu

Elena are doi copii. Inainte de mineriada din '90 a lucrat ca operator chimist, dar a fost data afara.
"M-am pomenit pe 14 iulie, noaptea, cu mai multi indivizi la usa, spune Elena. Cind i-am intrebat cine sint si ce vor mi-au spus sa deschid usa pentru ca sint politisti. Apoi, fara sa-mi dea timp sa deschid, au spart usa si au intrat peste mine in casa. Erau citiva oameni in civil si impreuna cu acestia mai multi mineri inarmati cu bite. M-au luat pe sus si m-au scos afara din casa imbracata in maiou si in pantaloni de pijama. Nu stiam ce se intimpla. Ii intrebam ce vor de la mine, iar ei mi-au raspuns ca sint arestata pentru ca am tinut la mine in casa intruniri ale legionarilor si pentru ca am ascuns droguri.

I-am rugat macar sa ma lase sa ma imbrac inainte sa ma ia, dar nici nu voiau sa auda. Pina la urma, unul dintre civili s-a gindit ca este mai bine sa ma imbrac si m-a trimis cu escorta inapoi in casa sa-mi pun ceva pe mine. Cind am reintrat in apartament totul era devastat. Mai multi indivizi pe care nu ii mai vazusem in viata mea pina atunci imi cautau prin lucruri, fara sa-i intereseze ca eram si eu acolo. Toate obiectele de valoare pe care le aveam mi-au disparut, isi aminteste femeia.

"Ce inseamna legionar?"

Elena a fost urcata intr-un ARO si dusa la Universitate, unde a fost scoasa din masina si batuta cu bestialitate de indivizi necunoscuti. "Dadeau in mine cu picioarele si cu bitele. Nu puteam sa ma ridic de jos din cauza loviturilor care veneau din toate partile. Tot ce am putut sa vad a fost ca unii dintre ei erau mineri. De altceva nu mi-am mai dat seama." Dupa repriza de bataie din Piata Universitatii, Elena a fost urcata din nou in masina si dusa la Sectia 1 Politie, unde a fost interogata.

"Eu tot nu stiam ce vor oamenii aia de la mine. Mi se tot repeta ca am ascuns droguri in casa si ca am legaturi cu legionarii. Eu pe atunci nu stiam ce inseamna sa fii legionar, asa ca nu m-am mai putut abtine si am zis: "Domnule procuror, daca tot ma acuzati, spuneti-mi si mie ce inseamna sa fii legionar?" Procurorul a ris." Dupa interogatoriu, femeia a fost dusa la Magurele.

"Era iadul pe pamint. Intr-un fel de garaj imens erau ingramaditi mai multi oameni cu rani ingrozitoare, cu capetele sparte si infometati. Am stat o saptamina acolo, dormeam direct pe ciment. Din cind in cind, veneau sa ne sperie cu ciinii sau ne puneau pistolul la timpla, urlind ca ne omoara. Dupa o saptamina am fost adusa la circa de politie numarul cinci, unde am stat pina in luna august. Intr-un final, mi-au dat drumul. Eu insa tot nu stiam exact pentru ce fusesem arestata. Mi-au dat o amenda de 1.300 de lei pentru tulburarea linistii publice. Apoi, imediat am fost data afara de la serviciu. I-am dat in judecata pentru ca nu aveau dreptul sa faca asta. Dupa un an si jumatate am cistigat procesul, dar am fost repartizata la o alta unitate, care a dat in scurt timp faliment. Cind l-am intrebat pe Emil Dinu, procuror-sef, de ce trebuie sa trec prin aceste chinuri, mi-a raspuns sa fiu multumita ca am scapat cu viata", povesteste Elena.

"Cea mai stranie perioada din viata mea". Povestea incredibila a lui Marius Gruita a fost trimisa de acesta la adresa de e-mail: mineriada@expres.ro.
"Pe 13 Iunie am fost la serviciu, lucram ca depanator de frigidere. Am terminat in jurul orei sase dupa-amiaza. Locuiam undeva linga magazinul Unirea. Acasa am stat de vorba cu ai mei, nu aveam nici un gind sa ies in oras. Trebuia sa dorm. A doua zi urma sa merg la munca. Pe la 12 noaptea, fiind la toaleta, am auzit un foc de arma. Apoi am auzit o rafala care mi-a trezit curiozitatea. Asa incepe cea mai stranie, grea si de neuitat perioada din viata mea.

Am ajuns in Piata Universitatii, unde era un balamuc de nedescris: fum, sticla sparta pe jos, lume care se misca haotic. Am vazut doua fronturi: "golanii" erau in dreptul librariei, jandarmii erau in dreptul cofetariei Colombo, cu scuturi, casti, bastoane. In momentul in care observam aceste lucruri am auzit focuri de arma, veneau din dreptul CCA. Am fugit spre statuia lui Mihai Viteazul si am auzit din nou o rafala. M-am culcat cu capul spre directia din care se tragea. In timpul acelei rafale am vazut primul om impuscat. A cazut sec, fara a scoate nici un sunet. Au aparut repede niste baieti care l-au luat de acolo. Nu s-a mai tras", isi aminteste Marius.

"Am fugit de frica mortii". "Pina la urma am fost luat de jandarmi. Cind am ajuns la magazinul Victoria am amutit. Erau doua sau trei transportoare blindate si foarte multi militari. Au venit mai multi civili si militari spre mine si m-au perchezitionat. Un civil, pe la 50 de ani, a spus ca m-a vazut la prinz in timp ce alergam cu niste sticle goale, cautind benzina. Am raspuns ca nu e adevarat, ca am fost la serviciu in ziua aia. In tot acest timp, unul dintre militarii care ne pazeau, dupa ce a incercat sa-mi ia bratara din argint, pe care o strinsesem cu patentul sa nu o pierd, vazind ca nu poate a tinut cu tot dinadinsul sa-mi dea suturi in piciorul drept.

Peste noapte am ramas in sediul Politiei Capitalei. Dimineata m-a luat un soldat de mina si m-a dus inspre o iesire. Era in spatele meu un alt soldat cu un ciobanesc german pe care il asmutea asupra mea. Cind s-a deschis usa, am vazut minerii. De la usa pina la camionul-duba erau cam 20 de metri si doua rinduri de mineri. Toti aveau in miini cozi de tirnacop si furtunuri. Militarul care era cu mine mi-a spus sa ma duc la duba. Mi-a dat un sut in fund. Am fugit de frica mortii si am ajuns aproape de duba fara sa iau decit citeva bite pe spate.

La trei metri de duba, un student care nu a mai ajuns, era blocat in pumni, picioare, bite si furtunuri. Incasa la greu. Nu puteam sa trec pe linga el, am ajuns la el, l-am impins cu putere si a ajuns din brinci pina la duba", povesteste Marius Gruita. Urlete inumane. "In duba nu aveam aer si incercam sa ne apropiem de gurile de aerisire. La un moment dat, masina s-a oprit. Nu stiam unde sintem, am vazut ca e o unitate militara si ca ne dam jos in dreptul unui garaj de camioane. Erau multi militari in jur. Am intrat in garaj, in fata mea mergea studentul. Era un jandarm undeva in mijlocul garajului care ne zorea, nu ne-am grabit, asta l-a infuriat, cind a ajuns studentul in dreptul lui l-a lovit cu bastonul de cauciuc dupa ceafa.

Saracul baiat a cazut instantaneu. Mi s-a cerut sa stau in genunchi cu miinile la ceafa, cu fata la perete si sa nu misc. Am fost norocos ca am fost in primul transport, cei din urmatoarele transporturi nu au avut sansa mea, aceea de a intra pe picioare. Nu am vazut ce se intimpla. La intrare se auzeau niste urlete si gemete inumane. Ce m-a infiorat cel mai tare au fost risetele. Erau unii care rideau. Au urmat o luna si trei saptamini de chin, o saptamina la Magurele si o luna si jumatate la circa numarul cinci de politie", isi aminteste Marius.

Filmati din ambulante

Ion Iofciu face parte din grupul de manifestanti care s-a aflat in Piata Universitatii inca de la inceputul protestului. Este printre primii oameni care au luat bataie pentru ca manifesta impotriva comunismului. "Exista in Piata un grup al grevistilor foamei. Noi veneam acolo si protestam, iar noaptea faceam cu rindul pentru ca toti mergeam la serviciu. De obicei ne intilneam la fintina de la Universitate, care devenise un simbol. Era locul unde discutam si incercam sa gasim solutii. Pe 24 martie au venit doua trupe de jandarmi si ne-au somat: "Daca nu va imprastiati, va spargem!".

Ne-au batut cu bastoanele, unii au fost arestati, restul s-au imprastiat. A fost ziua in care au fost batute doua calugarite. Eu am fost lovit si am avut o fractura a omoplatului. Am fost dus la Urgenta pe la ora 11.00, unde am auzit un doctor spunind: "Iar au inceput sa vina raniti?". Primul val venise de dimineata". Din cauza loviturii, Ion Iofciu nu mai putea dormi decit pe scaun. Chiar si asa, nu a renuntat la lupta si s-a intors in Piata. "Am ramas pina pe 15 iunie cind m-am internat la Colentina. 24 martie a fost un semnal. Apoi au venit mai multi oameni. Am estimat noi ca in Piata erau vreo 25.000-30.000 de persoane. Nu blocasem total zona Universitatii, ci lasam sa treaca ambulantele si pompierii. S-a profitat de acest fapt, drept urmare eram filmati din masinile Salvarii."

"Noi muncim, nu gindim"

O zi importanta a fost cea de 20 mai 1990, in care "golanii" sperau in schimbare. Insa FDSN cistiga alegerile, iar Ion Iliescu devine presedintele tarii. "Chiar daca se bucurau de sprijinul nostru, noi nu am lasat nici un lider al partidelor istorice sa vorbeasca in Piata. Dupa ce s-au pierdut alegerile, multe dintre asociatiile care au participat s-au retras. Intelectualii erau dezamagiti."

Conducerea nou aleasa a recurs la toate mijloacele pentru a dispersa protestantii, dupa cum spune Iofciu: "Zilnic primeam amenzi de la primarie sub pretextul ca faceam gunoi. Printre manifestanti erau introdusi diversionisti, acei "oameni de bine". O arhitecta a baut cafea si a inceput sa urle si sa-si rupa hainele pentru ca nu le mai suporta. Erau altii care au darimat o dubita si nu aveau nici o legatura cu manifestantii. Pe linga asta, trebuia sa suportam umilinta gospodinelor care treceau pe linga noi si ne scuipau, ne jigneau in toate felurile, ne spuneau lenesi, putori, vinzatori de tara care trebuie impuscati."

Au urmat evenimentele din 13-15 iunie, cind Ion Iofciu a fost din nou batut, iar manifestarea pasnica a devenit o lupta pe viata si pe moarte: "Daca te vedeau cu blugi, cu plete, aveai fata de student, erai batut mar. Nu numai minerii au batut oameni, ci si muncitorii. Sint celebre lozincile "IMGB face ordine" si "Noi muncim, nu gindim". Pe 14 iunie am fost batut ca la carte. Am fost lovit in ficat si m-am ales cu o hepatita."

Acum, Ion Iofciu este director de marketing si priveste cu amaraciune efectele mineriadelor din 1990: "Ceea ce s-a intimplat atunci a dus la un val imens de emigrari. Franta, Olanda si Belgia au acordat mii de vize pentru romani. Toata simpatia pe care o cistigase Romania dupa Revolutie s-a risipit in acele zile".


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.