Cristinel Romanescu, unul dintre candidatii PNL Buzau la alegerile pentru Camera Deputatilor, a decis sa se retraga din cursa electorala, dupa ce CNSAS a cerut, miercuri, Tribunalului Bucuresti, sa constate colaborarea acestuia cu Securitatea, sub numele de "Sebastian".

Intr-un comunicat de presa semnat de Cristinel Romanescu, acesta tine sa-i asigure pe cei care il cunosc ca nu a colaborat cu Securitatea si nu are ce sa-si reproseze in ceea ce priveste activitatea pe care a desfasurat-o inainte de 1989.

“Asa cum prevede legislatia in vigoare, ma voi prezenta in fata justitiei pentru a-mi dovedi nevinovatia, pentru a arata tuturor ca sunt nevinovat. Tinand cont de faptul ca subiectul asa-zisei mele colaborari cu Securitatea a fost amplu prezentat de mass-media, cu foarte putin timp inaintea declansarii campaniei electorale, anunt pe aceasta cale retragerea mea din competitia pentru ocuparea unui post de deputat la alegerile parlamentare din acest an. Sunt convins ca justitia va da un verdict drept, dar nu doresc ca oponentii politici sa loveasca in PNL folosindu-se de acuzele nefondate la adresa mea”, se arata in comunicatul redactat, joi, de Cristi Romanescu.

CNSAS sustine, in actiunea depusa in instanta, ca omul de afaceri Cristinel Romanescu ar fi fost recrutat de Securitate “pentru supravegherea informativa a colegilor din cadrul Clubului Sportiv Buzau”.

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) cere Tribunalului Bucuresti sa constate colaborarea cu securitatea a lui Cristinel Romanescu, presedintele Federatiei Romane de Tenis de Masa (FRTM), care ar fi semnat note informative sub numele conspirativ "Sebastian".

Potrivit sesizarii CNSAS, Cristinel Romanescu ar fi semnat, pe 14 octombrie 1982, un “angajament de colaborare cu securitatea olograf si a preluat numele conspirativ de colaborare <<Sebastian>>”. In acelasi document, se arata ca Romanescu ar fi dat informatii cu privire la sportivi plecati la concursuri internationale si persoanele din strainatate pe care le cunostea.

“Cristinel Romanescu a furnizat din proprie initiativa o nota informativa (06.10.1982), in procesul contactarii sale de catre ofiterul de securitate desemnat, despre o membra a lotului national de junioare care a ramas ilegal in Austria cu ocazia Campionatelor Europene de Juniori din Austria. Urmare a acestei informatii, domnul Romanescu Cristinel a fost instruit sa afle amanunte noi despre persoana respectiva si <<daca s-a actionat si asupra altor jucatoare pentru a le determina sa ramana in exterior>>”, se arata in documentul despus in instanta de CNSAS.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.