Candidatura pentru europarlamentare pare o piatra de moara pentru politicienii romani. In asteptarea alegerilor generale din 2008, pentru multi capi de liste Parlamentul European nu e o prioritate.

Legea nu impiedica o strategie de tip "loveste si fugi". Odata ajunsi europarlamentari, ei pot demisiona oricand, pentru a reveni la mult mai profitabila politica interna.

Chinurile prin care trec partidele pentru a pune cap la cap o lista de candidati pentru Parlamentul European nusunt cauzate de o concurenta acerba intre politicienii cu vizibilitate, ci mai degraba de reticenta lor de a se retrage de pe scena politica interna pana in 2009, cand expira mandatul de europarlamentar. Legea 33/2007, privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, nu permite nici unui europarlamentar sa faca parte din Parlamentul sau din Guvernul Romaniei si nici sa detina vreo functie de autoritate publica. Astfel, majoritatea partidelor se confrunta cu o dilema. Pe de o parte, nu pot defila cu candidati anonimi, dar care nu au nimic de pierdut, pe de alta parte, vedetele de partid nu vor sa dea din mana actualele functii sau pe cele pe care le-ar putea obtine la alegerile din 2008.

"Pe buna dreptate sunt preocupati de asta. Sunt oameni tineri, intrati de curand in politica, oameni care vor sa-si consolideze potentialul in politica interna. Se gandesc ca in cativa ani se intorc acasa si nu ii mai stie nimeni", crede europarlamentarul Adrian Severin, al carui nume este vehiculat, din partea PSD, pentru viitoarele alegeri. Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia, considera ca cei aflati acum pe val nu au nici un interes pentru Parlamentul European. "In lipsa lor, aici adversarii politici pot puncta, iar ei pot fi trecuti pe linie moarta. La PSD, Ponta sau Corlatean n-au nici un interes sa plece. In schimb Severin, care nu are sanse pe plan intern, va miza cu siguranta pe Parlamentul European. La PD, Roberta Anastase ar putea avea probleme in Organizatia judeteana Prahova, pe care o conduce, chiar daca acum a castigat lupta cu Paula Ivanescu", explica Parvulescu.
Aceasta spaima a politicienilor din prima linie de a pleca in Europa naste ipoteza candidaturii de forma. Varfurile vor fi obligate sa candideze, pentru a asigura un scor bun in alegeri, dar nimic nu le va impiedica sa-si dea demisia peste cateva luni. "Cred ca in foarte multe cazuri asa se va intampla. Legal, nu exista vreun mod de a-i impiedica sa demisioneze, odata ajunsi europarlamentari. In special partidele care nu sunt pe trend cred ca vor face asta. Acum participa la alegeri pentru a mobiliza electoratul partidului", spune Cristian Parvulescu.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.