Romania ar putea participa activ, alaturi de SUA, la actiuni intreprinse in zone suspectate ca ar fi ascunzatori ale teroristilor. Aceasta daca CSAT va urma sugestia presedintelui Romaniei, care doreste o politica de securitate mai ofensiva. In noua strategie de securitate, coruptia devine un pericol la adresa sigurantei nationale. Dispare insa tot ce tine de o viziune paranoica asupra amenintarilor care ar pindi Romania.

Presedintele Traian Basescu s-a pronuntat, in cadrul sedintei CSAT din 28 februarie, pentru o strategie de securitate ofensiva. El a spus ca Romania are de ales intre a actiona, alaturi de aliati, in afara frontierelor tarii, impotriva retelelor teroriste, sau a reactiona doar cind s-ar afla in pericol. Basescu a declarat ca, personal, se pronunta pentru politica preventiva si nu pentru cea reactiva.

O decizie privind alegerea unei directii de actiune va fi luata intr-o luna. Daca optiunea va fi cea a actiunii preventive, Romania va deveni, conform Mediafax, unul dintre putinele state din lume care au o asemenea prevedere in strategia lor de securitate nationala. Cei mai selecti membri ai acestui club sint SUA si Federatia Rusa. In cazul acestor doua state, terorismul a facut victime pe propriile lor teritorii, in urma atacurilor Al Qaeda si ale separatistilor ceceni. Cum Romania nu este intr-o asemenea situatie, aceasta masura ar putea reprezenta mai degraba un nou semnal cu privire la orientarea catre Washington a lui Basescu, mai ales ca acesta urmeaza sa efectueze o vizita in SUA saptamina viitoare.

Reorientarea catre Est

Directionata pina acum catre spatiul fostei Iugoslavii, politica regionala a Romaniei se va reorienta catre zona Marii Negre, cu accent pe Ucraina si Republica Moldova. Romania isi propune sa se implice in consolidarea democratiei si respectarea drepturilor omului in zona. CSAT a insarcinat totodata guvernul sa elaboreze un program strategic coerent pentru promovarea intereselor Romaniei in regiunea Marii Negre.

Aceasta actiune este generata de obiectivul Romaniei de a actiona pentru detensionarea conflictelor "inghetate" sau a situatiilor de instabilitate politica din proximitate. Pe de alta parte, Romania se conformeaza astfel obiectivului trasat de NATO, anume acela de a fi, in zona Marii Negre, echivalentul Poloniei in Europa. Totusi, zona balcanica nu este exclusa cu totul din calcule, Balcanii de Vest fiind definiti ca zona prioritara a politicii externe.

Coruptie, extrema urgenta

Nivelul de coruptie al institutiilor statului devine o potentiala amenintare la adresa sigurantei Romaniei, pentru ca poate genera o "proasta guvernare". Noua strategie de securitate nationala are cinci directii de actiune, celelalte patru fiind terorismul international structurat, proliferarea armamentelor de distrugere in masa, regimurile totalitare care sustin terorismul si situatiile de criza din vecinatatea Romaniei.

Strategia regindita de CSAT porneste de la premisele unei Romanii stabile, care nu este amenintata de pericole din toate partile. Spre deosebire de vechea strategie de securitate, elaborata in panica generata de evenimentele de la 11 septembrie 2001, in cazul de fata singura amenintare interna este cea privind coruptia. Indicata pina in prezent ca o vulnerabilitate a Romaniei, acum aceasta ajunge o amenintare la adresa sigurantei statului. In schimb, dispare viziunea paranoica privind pericolele ce planeaza asupra Romaniei.

Vechea strategie de securitate, publicata pe site-ul MApN, vorbea despre amenintari generate de "aparitia unor fluxuri masive de refugiati", de extremism si xenofobie care "pot afecta statul roman si promovarea valorilor democratice", de "actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international". Fosta administratie se mai temea si de "provocarea deliberata de catastrofe ecologice" sau de "limitarea accesului statului roman la unele resurse si oportunitati regionale, importante pentru realizarea intereselor nationale". Tot ca amenintare la adresa securitatii nationale mai figurau si niste ipotetice actiuni menite sa afecteze imaginea Romaniei in plan extern.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.